Benedict al XVI-lea către Institutele seculare: “Îmbrăţişaţi cu iubire rănile lumii
şi ale Bisericii!”
(RV – 24 iulie 2012) Institutele seculare să alimenteze “perspective
de viitor profund înrădăcinate în Cristos”, îmbrăţişând “cu iubire rănile lumii
şi ale Bisericii”: acesta este îndemnul Episcopului Romei din cadrul
mesajului trimis membrilor Institutelor seculare, cu ocazia Congresului ce are loc
la Assisi, până pe 26 iulie. Tema este: “În ascultarea Domnului, 'în brazdele
istoriei': institutele seculare vorbesc consacrării”.
“Bărbaţi şi
femei cu capacitatea unei priviri profunde şi a unei bune mărturii în cadrul istoriei”,
scrie Benedict al XVI-lea definindu-i în acest fel pe membrii Institutelor seculare,
în mesajul ce le-a fost trimis prin intermediul cardinalului Secretar de Stat, Tarcisio
Bertone. În timpuri precum cele actuale, „ce pun viaţa şi credinţa în faţa unor
interogative profunde”, scrie Papa, „privind la Duhul Sfânt, cei consacraţi reuşesc
să-şi urmeze propria vocaţie, aceea „de a sta în lume, asumându-şi toate etapele şi
idealurile acesteia cu o privire umană, care să coincidă tot mai mult cu cea divină. În
acest sens, subliniază Sfântul Părinte, identitatea celor consacraţi revelează importanta
misiune pe care o au în Biserică, aceea de „a o ajuta să împlinească menirea sa în
lume”.
În mesaj, Sfântul Părinte indică trei domenii specifice faţă de care
Institutele seculare trebuie să-şi concentreze atenţia: 1. “dăruirea totală” faţă
de întâlnirea personală cu „iubirea lui Dumnezeu”; 2. „viaţa spirituală”, definită
ca „un punct statornic, la care nu se poate renunţa” şi care se alimentează graţie
rugăciunii şi ascultării Cuvântului lui Dumnezeu şi 3. importanţa formării, înţeleasă
ca educaţie în spiritul „acelei înţelepciuni care pune mereu în centru măreţia Creatorului
şi persoana umană”.
Benedict al XVI-lea îndeamnă Institutele seculare la “disponibilitate
în vederea construirii unor parcursuri de bine comun, fără soluţii confecţionate dinainte,
ci mereu gata să-şi pună în joc propria viaţă”, capabile de creativitate, potrivit
inspiraţiei Duhului Sfânt, dar mai ales în măsură „să îmbrăţişeze cu iubire rănile
lumii şi ale Bisericii”.