Papa, luna şi tehnica. În urmă cu 43 de ani, pentru prima dată, un om punea piciorul
pe Lună, satelitul natural al planetei Terra
(RV - 20 iulie 2012) În urmă cu 43 de ani, peste 600 milioane de persoane de
pe toate meridianele globului au rămas ore întregi în faţa micilor ecrane între 20
şi 21 iulie 1969 pentru a urmări în direct un eveniment care cu puţin timp înainte
era considerat din domeniul fantasticului: primul pas al omului pe lună. Actul
istoric era întreprins de astronauţii americani, Armstrong, Aldrin şi Collins.
"Un
pas mic pentru om, dar uriaş pentru umanitate". Această propoziţie scurtă a fost
pronunţată de Neil Armstrong, unul din astronauţii misiunii Apollo 11, pe 21 iulie
1969. Pentru prima dată, un om a pus piciorul pe un alt corp ceresc decât pe Terra:
pe satelitul său natural, Luna. Collins rămâne în modulul de comandă iar Neil Armostrong
şi Buzz Aldrin sar pe Marea Liniştii şi pun steagul american care trebuie totuşi puternic
ancorat, pentru că pe Lună nu există atmosferă şi vânt. Imaginile sânt difuzate în
direct în lumea întreagă. Pe una din plăcuţele de la baza modulului lunar LEM, care
există încă pe Lună, scrie: "Aici, oamenii de pe planeta Pământ au
pus prima dată piciorul pe Lună. Iulie 1969. Am venit paşnici în numele umanităţii”.
Evenimentul a fost urmărit cu cel mai mare interes şi emoţie de majoritatea
oamenilor. Papa Paul al VI-lea, care a urmărit la televizor marea aventură, a
dedicat numeroase intervenţii acelui zbor fantastic, deja în faza pregătirii, apoi
în timpul călătoriei şi în fine după întoarcerea triumfală a astronauţilor. “Omul…,
în centrul acestei aventuri, ne apare uriaş. Se revelează divin, nu în sine, ci în
principiul şi destinul său. Cinste, deci, omului, demnităţii sale, spiritului şi vieţii
sale”. Cu aceste cuvinte, în iulie 1969 Paul al VI-lea încredinţa astronauţilor
americani gata să plece pe lună textul Psalmului 8, despre măreţia lui Dumnezeu şi
demintatea omului: 1. Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele
tău pe tot pământul. 2. Slava ta se înalţă mai presus de ceruri. 3. Din
gura copiilor şi a pruncilor ţi-ai pregătit laudă împotriva duşmanilor ca să faci
să tacă potrivnicul şi vrăjmaşul. 4. Când privesc cerurile, lucrările mâinilor
tale, luna şi stelele pe care le-ai făcut, 5. Mă întreb: "Ce este omul, că
te gândeşti la el, sau fiul omului că îl iei în seamă?" 6. Şi cu
puţin l-ai făcut mai mic decât pe îngeri şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. 7.
I-ai dat în stăpânire lucrările mâinilor tale, toate le-ai pus la picioarele lui: 8.
Oile şi boii laolaltă, precum şi fiarele câmpului, 9. Păsările cerului şi peştii
mării, tot ce străbate căile apelor. 10. Doamne Dumnezeul nostru, cât de
minunat este numele tău pe tot pământul!
„Astăzi - spunea Papa după rugăciunea
Îngerul Domnului pe 20 iulie 1969 - este o zi mare, o zi istorică pentru umanitate,
dacă într-adevăr seara aceasta doi oameni vor pune piciorul pe Lună, iar noi cu toată
lumea trepidând de emoţie, exultând şi rugându-ne, dorim ca totul să poată decurge
cu succes!” Impresionează participarea umană şi spirituală a Papei la marele act
ce se înfăptuia, admiraţia sa pentru geniul şi curajul omului. În acelaşi timp,
meditaţia sa revine în mod repetat îndreptându-se spre marile probleme nerezolvate
încă ale omenirii - foamea, bolile, războaiele, - şi tot cu acea ocazie a rugăciunii
„Angelus” încheia întrebându-se: „Unde este umanitatea adevărată, unde este fraternitatea,
pacea? Fie ca progresul, - şi azi sărbătorim o sublimă victorie a sa - să se întoarcă
spre adevăratul bine, temporal şi moral, al umanităţii”.
Paul al VI-lea
publicase de puţin timp enciclica Populorum progressio. Câtă speranţă
ca inteligenţa umană şi capacitatea prodigioasă a ştiinţei şi tehnicii să fie puse
în slujba binelui! Şi enciclica socială din 2009 Caritas in veritatea lui Benedict al XVI-lea, dedicată în întregime adevăratei dezvoltări a umanităţii,
se încheie amintindu-ne că omul nu trebuie să devină sclavul unei noi ideologii, cea
a atotputerniciei tehnicii, dar să realizeze cu responsabilitate acel progres integral
care are în iubire şi în adevăr forţa sa propulsivă.
Putem zbura în spaţiu
şi interveni la izvoarele vieţii, dar cum şi de ce? Provocarea stă mereu în faţa noastră.