Papa despre valoarea odihnei creştine: nu o pace privată, dar o iubire care uşurează
relele din lume
(RV - 19 iulie 2012) În anotimpul verii, de multe ori, Benedict al XVI-lea a invitat
persoanele individuale şi familiile să nu reducă perioada
de concediu sau vacanţă doar la relaxarea minţii şi
a trupului. Există şi sufletul care are nevoie de odihnă iar sensul creştin
al revigorării spirituale este fără îndoială, cu totul altceva decât o invitaţie de
a uita lumea şi evenimentele sale uneori dramatice, ci poartă în schimb la importante
consecinţe sociale. Papa a explicat bine acest lucru la o întâlnire pentru rugăciunea
„Angelus”, în urmă cu un an, oprindu-se la un pasaj din Evanghelie propus de Biserică
anul acesta la Liturghia de vineri 19 iulie. Este de la Matei 11,28-30: În acel
timp, Isus spunea mulţimilor: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu
vă voi da odihnă. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine căci eu sunt
blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul
meu e dulce şi povara mea este uşoară".
Alessandro De Carolis de
la redacţia noastră centrală evocă unele pasaje împreună cu alte gânduri ale Pontifului: •
Unul dintre cele mai cunoscute paradoxuri aparente ale Evangheliei sunt cuprinse în
capitolul 11 din Matei, atunci când Isus îl invită pe cel obosit şi oprimat să se
uşureze de poverile proprii şi să ia pe umeri jugul său „uşor”. Obişnuinţa cu ascultarea
acestei fraze renumite ar putea deveni un risc pentru creştini. Ar putea să-i facă
să considere spusele lui Isus ca o fraza cu sens figurat, frumoasă pentru bucuria
spiritului, dar departe de propriile probleme personale, de dramele reale ale oamenilor.
Un risc, fireşte, cunoscut de Papa, care acum câţiva ani a obiectat: • Uneori,
am dori să-i spunem lui Isus: Doamne, jugul tău nu este
deloc uşor. Din contra, este extrem de apăsător în această lume. Dar privind
apoi la el care a purtat totul - care în sine a încercat ascultarea, slăbiciunea,
durerea, tot întunericul, atunci aceste plângeri ale noastre se estompează.
Jugul lui este acela de a iubi împreună cu el. Şi cu cât îl iubim mai mult
pe el, cu cât împreună cu el devenim persoane care iubesc, cu atât mai uşor devine
pentru noi jugul său, în aparenţă apăsător(Liturghia Sfinţirii Crismei,
în Joia Sfântă din 4 aprilie, 2007).
Deoarece în aceasta consistă "jugul" iubirii
lui Cristos, în iubirea faţă de alţii. Aceasta este un alfabet de fraternitate universală,
cunoscut mai întâi de oamenii din Galileea sau din Iudeea, cărora Cristos le vestea
Împărăţia lui Dumnezeu şi imediat li-l făcea tangibil cu un gest de iubire, o bucată
de pâine pentru un sărac, un bolnav vindecat, o moarte care nu mai era.
Deci,
"odihna”, „refacerea” promisă celui care are curajul de a lua asupra sa acel jug nu
era şi nu este portul liniştit al unei păci vagi la care este menit să ajungă sufletul,
ci un ocean de bine care poate scălda cu binefaceri coastele întregii planete, mai
bine şi dincolo de strategia cea mai inteligentă socio-umanitară, născută însă fără
acest gen de gratuitate: • Adevăratul remediu pentru rănile umanităţii,
atât cele materiale, precum foamea si nedreptatea, cât şi cele
psihologice şi morale provocate de o falsă bunăstare,
este o regulă de viaţă bazată pe iubirea frăţească, care îşi are izvorul în
dragostea de Dumnezeu: De aceea trebuie să se abandoneze calea aroganţei,
a violenţei folosite pentru a obţine poziţii de putere din
ce în ce mai mare, pentru a-şi asigura succesul cu orice preţ.
Mai ales în relaţiile umane, interpersonale, sociale, regula respectului
şi a neviolenţei, adică forţa adevărului împotriva oricărei
samavolnicii, este aceea care poate asigura un viitor demn de om(Benedict
al XVI-lea la întâlnirea pentru rugăciunea „Angelus” din 3 iulie, 2011).