2012-07-17 13:33:53

Republica Cehă: Camera Deputaţilor aprobă legea privind restituirea bunurilor Bisericii


(RV – 17 iulie 2012) După dezbaterea aprinsă din ultimele săptămâni, Camera Deputaţilor din Republica Cehă a aprobat – cu 93 de voturi în favoare şi 89 contrarii – proiectul de lege privind acordul asupra bunurilor Bisericii şi ale organizaţiilor religioase.
Episcopatul din Republica Cehă consideră acest pas ca fiind unul foarte important, de 20 de ani Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, alături de comunitatea protestantă şi cea ebraică, luptând pentru restituirea proprietăţilor cu caracter religios, confiscate în perioada 1948-1989 de fostul regim comunist, patrimoniu constituit din circa 2500 de imobile şi 200 de mii de hectare de pământ.

Rămâne însă de trecut obstacolul votului Senatului, a cărui majoritate se află în mâinile social-democraţilor şi comuniştilor, contrari legii restituirii bunurilor bisericii, o lege considerată prea costisitoare pentru stat. Foarte probabilul veto din partea Senatului ar putea fi respins de Camera Deputaţilor doar în condiţia în care aceasta ar obţine majoritatea absolută a membrilor săi.

Textul de lege aprobat de Camera Deputaţilor este fructul unui recent acord dintre biserici şi guvernul de la Praga, la care s-a ajuns după o îndelungată controversă moştenită de la fostul regim comunist.

Acordul prevede restituirea a 56% din bunurile confiscate, în vreme ce restul ar urma să fie plătit în următorii 30 de ani, printr-o despăgubire de 59 de miliarde de coroane, adică 2,3 miliarde de euro, sumă actualizată în funcţie de indicele de inflaţie.
În acest context, ar lua sfârşit şi regimul de plată a salariilor preoţilor şi călugărilor de către stat. Reprezentanţii bisericilor şi ai organizaţiilor cu caracter religios din Republica Cehă consideră legea ca pe „un compromis pentru binele tuturor părţilor interesate: biserică, stat şi întreaga societate”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.