2012-07-14 11:25:18

Nunţiul în Ţara Sfântă: exodul creştinilor nu este legat de motive religioase, ci politice


(RV - 14 iulie 2012) "Exodul creştinilor nu este legat de motive religioase, ci politice. Şi atât timp cât conflictul arabo-israelian nu va fi rezolvat credincioşii vor continua să părăsească acest pământ". Aceasta este declaraţia amară făcută de mons. Antonio Franco, asociaţiei de drept pontifical „Ajutor Bisericii care suferă”.

Nunţiu în Israel şi Cipru, şi delegat apostolic pentru Ierusalim şi Teritoriile palestiniene, mons. Franco l-a primit de două ori pe Benedict al XVI-lea: în 2009 în Ţara Sfântă şi în 2010, în Cipru.

Şi în vederea apropiatei călătorii apostolice în Liban evaluează conţinutul probabil al Exortaţiei apostolice post-sinodale pentru Orientul Mijlociu, care va fi semnată în timpul vizitei. "Cei care cred că Papa va elabora o agendă politică pentru a rezolva conflictul, va rămâne în mod inevitabil dezamăgit", explică câtorva membri ai Fundaţiei pontificale primiţi la reşedinţa sa din Ierusalimul de Est.

După părerea mons. Franco, Papa încurajează pur şi simplu creştinii să promoveze o atmosferă de pace şi reconciliere, "în cadrul căreia pot fi găsite, evident, şi soluţiile politice juste". În documentul - redactat pe baza celor 44 de propuneri finale ale Adunării speciale pentru Orientul Mijlociu din 2010 - va fi pus accentul şi pe principiile Doctrinei sociale a Bisericii, cu referire în special la respectarea demnităţii umane.

"Dar îndemnul principal al Sfântului Părinte - apreciază nunţiul - va privi un subiect discutat pe larg la Sinod: cel al comuniunii". Papa va invita la o mai strânsă comuniune între diferite rituri ale Bisericii Catolice şi între toate Bisericile din regiune. "Aceasta este singura modalitate posibil de parcurs. Numai în felul acesta comunitatea creştină va putea influenţa pozitiv situaţia din Ţara Sfântă şi contribui la soluţionarea problemelor cu care se confruntă”.

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.