Sfântul Benedict, patronul Europei. Benedict al XVI-lea: Fără recunoaşterea rădăcinilor creştine, Europa nu-şi poate redescoperi adevărata identitate

(RV - 10 iulie 2012) Un om, care prin renumita sa „Regulă”, a oferit acel ferment spiritual care a conferit Europei timpului său „o nouă unitate spirituală şi culturală”, bazată pe credinţa creştină. Astfel Papa l-a prezentat pe Sfântul Benedict de Norcia (480-547) patronul Europei, căruia i-a dedicat cateheza de miercuri 9 aprilie 2008 la audienţa generală desfăşurată dimineaţa în Piaţa San Pietro. Şi astăzi, ca şi pe timpul Sfântului Benedict - a afirmat Pontiful - Europa este în căutarea unei identităţi, ce nu poate să nu se bazeze pe acele străvechi rădăcini creştine răspândite pe continent de monahismul benedictin.

Europa secolului 5 şi Europa secolului 20. Prima, odată prăbuşit sistemul unificator impus de Imperiul Roman, caută, anevoios, să-şi regăsească o nouă identitate. Cea de-a doua, devastată de două războaie mondiale şi de prăbuşirea ideologiilor totalitare, evoluează, nu fără obstacole, spre o nouă fizionomie a sa unitară. Aceste două chipuri din punct de vedere istoric la antipozii Europei au în comun o rădăcină, cea creştină care tocmai în urmă cu 1500 de ani, de pe colina Montecassino a reuşit, „să exporte”, s-ar putea spune, în tot continentul un eremit în vârstă de 50 de ani devenit monah, întrucât hotărât să dea alegerii sale, iniţial contemplativă, privată, a lui Dumnezeu, o înfăţişare publică şi bisericească durabilă.

Acele rădăcini antice - a afirmat Benedict al XVI-lea, reluând miercuri catehezele despre marile figuri ale Bisericii din primele veacuri - sunt totuşi rădăcinile moderne pentru Europa noastră care riscă, fără „limfa vitală” a lui Dumnezeu, să cadă într-o utopie a auto-răscumpărării:
• Astăzi Europa - abia ieşită dintr-un secol rănit profund de două războaie mondiale şi după prăbuşirea marilor ideologii ce s-au dovedit a fi adevărate tragice utopii - este în căutarea propriei identităţi. Pentru a crea o unitate nouă şi durabilă, sunt desigur importante instrumentele politice, economice şi juridice, dar trebuie totodată să fie suscitată şi o reînnoire etică şi spirituală care să tragă sevă din rădăcinile creştine ale Continentului, altminteri nu se poate reconstrui Europa”.

Despre marile merite ale Sfântului Benedict - patron al Europei din voinţa lui Paul al VI-lea începând din octombrie 1964 dar şi „patron al Pontificatului său, cum l-a definit Papa la începutul catehezei - Benedict al XVI-lea s-a oprit pe larg, parcurgându-i viaţa şi misiunea:
• „Opera Sfântului şi, în mod deosebit, Regula sa s-au dovedit purtătoare ale unui autentic ferment spiritual, care a schimbat în decursul veacurilor, mult dincolo de hotarele patriei sale şi ale timpului său, faţa Europei, suscitând după căderea unităţii politice create de Imperiul Roman o nouă unitate spirituală şi culturală, aceea a credinţei creştine împărtăşite de popoarele continentului. S-a născut tocmai în felul acesta realitatea pe care noi o numim Europa”.

Înainte de a exercita cu mănăstirile sale acea „influenţă fundamentală asupra dezvoltării civilizaţiei şi culturii europene”, Benedict se naşte în mod esenţial ca om de profundă rugăciune. Când ideea vieţii de obşte de la Montecassino începea să devină realitate, viitorul Sfânt s-a retras într-o peşteră la Subiaco. În conştiinţa lucidă a experienţei creştine care îl va stăpâni mereu, el a înţeles că înainte de toate trebuie să înveţe stăpânirea de sine.

În contrast cu acea „auto-realizare facilă şi egocentrică, astăzi adeseori exaltată”, a stigmatizat Papa, Sfântul Benedict a experimentat pentru sine înainte de toate umilinţa în căutarea raportului cu Dumnezeu:
• „Fără rugăciune nu există trăire a lui Dumnezeu. Dar spiritualitatea lui Benedict nu era o interioritate în afara realităţii. În neliniştea şi în confuzia timpului său, el trăia sub privirea lui Dumnezeu şi tocmai în felul acesta nu a pierdut niciodată din vedere îndatoririle vieţii cotidiene şi omul cu necesităţile sale concrete. Văzându-l pe Dumnezeu a înţeles realitatea omului şi misiunea sa”.
Nevoi concrete care găsesc o sinteză în celebra Regulă „ora et labora - roagă-te şi munceşte”, scrisă în urmă cu cinci spre zece secole şi încă, a observat papa Benedict, „surprinzător de modernă”.
• „Benedict califică Regula ca ’minimă, trasată doar pentru început’; în realitate însă ea oferă indicaţii utile nu numai monahilor, dar şi tuturor celor care caută o călăuză în drumul lor spre Dumnezeu. Prin simţul măsurii, prin umanismul ei, prin discernământul ei sobru dintre esenţial şi secundar în viaţa spirituală, ea a putut să-şi menţină forţa iluminantă până astăzi”. „Marele monah rămâne un adevărat maestru la şcoala căruia putem învăţa arta de a trăi umanismul adevărat”.

rv/A. Lucaci