2012-07-08 15:55:13

Franţa: credinţă şi cultură, în "Noaptea bisericilor deschise"


(RV - 8 iulie 2012) Credinţa şi cultura au fost protagoniste sâmbătă seară 7 iulie în Franţa, în iniţiativa numită "Noaptea bisericilor deschise". 540 de locuri de cult au rămas deschise în tot teritoriul pentru evenimente artistice şi spirituale. "Biserica ocupă pe deplin într-adevăr locul ei atunci când se apropie de lume, dat fiind că identitatea noastră de catolici se exprimă în această primire", a spus mons. Bernard Podvin, purtătorul de cuvânt al Conferinţei Episcopale Franceze ziarului catolic italian „Avvenire". Fiecărei echipe pastorale a fost lăsată libertatea deplină de iniţiativă: în provincia La Rochelle au fost jucate pentru "Nopţile romanice", în timp ce la Paris, în biserica Saint Sulpice, s-au alternat lecturi de texte religioase din secolele 17 şi 18 şi concerte de muzică sacră, până la veghea de rugăciune de la miezul nopţii.

Actorul franco-britanic Michael Lonsdale, patronul iniţiativei, a elogiat evenimentul, "pentru că bisericile sunt locul bucuriei, luminii, păcii, al reculegerii. Apoi, noaptea, experienţa este surprinzătoare, neobişnuită şi rară, deci poate chiar prielnică să creeze o atmosferă cu totul benefică".

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.