Benedict al XVI-lea la rugăciunea "Angelus" recitată cu pelerinii la Castel Gandolfo, comentează Evanghelia duminicală: "Isus la Nazaret" şi proverbul "Nemo propheta in patria"

(RV - 8 iulie 2012) Iubiţi fraţi şi surori! Aş vrea să mă opresc pe scurt asupra fragmentului din Evanghelia acestei duminici, un text din care este luat renumitul proverb "Nemo propheta in patria", în sensul că nici un proroc nu este binevenit în mijlocul poporului său, care l-a văzut crescând (Cf Mc 6,4). De fapt, după ce Isus, la aproximativ treizeci de ani, lăsase Nazaretul şi deja de mai mult timp plecase să predice în altă parte şi să săvârşească vindecări, s-a reîntors odată în satul său şi a început să înveţe în sinagogă. Concetăţenii săi "rămâneau uimiţi" de înţelepciunea sa şi, ştiindu-l ca "fiul Mariei", "lemnarul" care a trăit în mijlocul lor, în loc să-l primească cu credinţă s-au scandalizat de el (Cf Mc 6,2-3). Acest fapt este de înţeles, deoarece familiaritatea pe plan omenesc face dificilă putinţa de a merge dincolo şi a se deschide spre dimensiunea divină. Isus însuşi aduce ca exemplu experienţa profeţilor lui Israel, care, tocmai în patria lor au fost obiect de dispreţ, şi se identifică cu ei. Din cauza acestei închideri spirituale, Isus nu a putut face la Nazaret „nici o minune; a vindecat numai câţiva bolnavi, punându-şi mâinile peste ei” (Mc 6,5). În fapt, minunile lui Cristos, nu sunt un etalare de putere, dar semne ale iubirii lui Dumnezeu, care are loc acolo unde întâlneşte credinţa omului. Scrie Origen: "Aşa cum pentru organisme există o atracţie naturală din partea unora spre altele, ca magnetul spre fier ..., la fel atare credinţă exercită o atracţie asupra puterii divine" (Comentariul la Evanghelia lui Matei 10, 19 ).

Deci, se pare că Isus află - cum se spune - un motiv pentru primirea ostilă pe care o întâlneşte la Nazaret. În schimb, la sfârşitul povestirii, găsim o observaţie care spune exact opusul. Evanghelistul scrie că Isus "era uimit de necredinţa lor” (Mc 6,6). La uimirea concetăţenilor săi, care se scandalizau, corespunde uimirea lui Isus. Şi el, într-un anumit sens, se scandalizează! În ciuda faptului că ştia că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa, totuşi închiderea inimii poporului său rămâne pentru el obscură, de nepătruns: cum e posibil ca să nu recunoască lumina Adevărului? De ce nu se deschid la bunătatea lui Dumnezeu, care a dorit să împărtăşească umanitatea noastră? De fapt, omul Isus din Nazaret este transparenţa lui Dumnezeu, în el Dumnezeu locuieşte pe deplin. Şi, în timp ce noi căutăm mereu alte semne, alte minuni, nu ne dăm seama că adevăratul Semn este el, Dumnezeu făcut trup, El este cel mai mare miracol al universului: toată iubirea lui Dumnezeu, închisă într-o inimă umană, într-un chip de om.

Aceea care a înţeles cu adevărat această realitate este Fecioara Maria, fericită pentru că a crezut (Cf Lc 1,45). Maria nu s-a scandalizat de Fiul său: uimirea sa, faţă de el este plină de credinţă, plină de dragoste şi bucurie văzându-l atât de uman şi deopotrivă atât de divin. Să învăţăm de la ea, Mama noastră în credinţă, să recunoaştem în umanitatea lui Cristos revelaţia perfectă a lui Dumnezeu

După recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului” şi înainte de saluturile în diferite limbi, Benedict al XVI-lea a ţinut să salute comunitatea din Castel Gandolfo unde a sosit marţi 3 iulie pentru perioada estivă de odihnă.

Dragi fraţi şi surori, sunt bucuros să vă primesc aici la Castel Gandolfo, unde am venit de câteva zile. Salut cordial comunitatea locală şi urez tuturor familiilor să poată avea un moment de odihnă şi de refacere fizică şi spirituală.

Salut cu afecţiune, provenind din diferite ţări, surorile Sfintei Elisabeta, care trăiesc o întâlnire specială la zece ani de la profesiunea lor definitivă. Dragi surori, Domnul să va reînnoiască profund cu iubirea sa!

rv/A. Lucaci