"Frate sfânt în Cristos, ceea ce ne uneşte este mult mai mult decât ceea ce ne separă": 40 de ani de la moartea patriarhului ecumenic Athenagoras I

(RV - 7 iulie 2012) În primele ore ale zilei de 7 iulie 1972, la o clinica din Istanbul, la vârsta de 86, îşi încheia drumul vieţii pământeşti patriarhul Bisericii ortodoxe Athenagoras I. Fusese internat după o cădere care a cauzat fractura femurului drept. Inima sa nu a rezistat.
Prin moartea lui Athenagoras I dispărea un mare protagonist al dialogului ecumenic din secolul XX, făuritor şi susţinător convins al reconcilierii tuturor creştinilor, împreună cu Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea. Trei protagonişti - a amintit Benedict al XVI-lea la 28 iunie în tradiţionala audienţă acordată delegaţiei Bisericii Ortodoxe de la Istanbul - care "s-au făcut promotori de iniţiative îndrăzneţe ce au deschis drumul pentru relaţii reînnoite între Patriarhatul Ecumenic şi Biserica Catolică".

Întâlniri memorabile între Athenagoras şi Papa Montini - Paul VI. Prima îmbrăţişare istorică între Pontiful Roman şi Patriarhul ecumenic al ortodocşilor s-a întâmplat în seara zilei de 5 ianuarie 1964 la sediul delegaţiei apostolice în Ierusalim, în timpul călătoriei (prima a pontificatului său) lui Paul al VI-a în Ţara Sfântă. A doua întâlnire la Istanbul, la 25 iulie 1967, în catedrala ortodoxă Sfântul Gheorghe din Fanar, cu ocazia călătoriei lui Paul al VI-lea în Turcia, cu opriri şi la Efes şi la Smirna (Izmir). A treia oară la Roma, în acelaşi an 1967, în timpul vizitei de trei zile, de 26 la 28 octombrie, a lui Athenagoras (primua vizită oficială şi solemnă a unui Patriarh al Constantinopolului la episcopul Romei), în timpul căreia capul Bisericii ortodoxe şi Paul al VI-lea s-au îmbrăţişat şi s-au rugat împreună, în Bazilica Sfântul Petru, în prezenţa părinţilor sinodali participanţi la prima Adunare Generală a Sinodului Episcopilor.

Trei zile pline de evenimente - Athenagoras s-a dus în celelate trei bazilici patriarhale din Roma, a vizitat catacombele Sfintei Priscilla şi Grotele bazilicii vaticane, oprindu-se în rugăciune în faţa mormântului lui Ioan al XXIII-lea, a avut mai multe convorbiri, între alţii cu cardinalul Augustin Bea, preşedintele Secretariatului pentru Unirea Creştinilor - trecute în istoria drumului de apropiere ale celor două Biserici spre unitate. Trei zile de har ecumenic la care a contribuit, nu puţin, entuziasmul poporului roman, fascinat de figura impozantă a Patriarhului (de aproape doi metri înălţime), entuziasm care s-a manifestat de mai multe ori printr-un generos omagiu de aplauze "la scenă deschisă", chiar în bazilica Sfântul Petru, încă neobişnuită cu acest tip de "exuberanta", atunci permisă, dacă nu doar tolerată, şi numai pentru Papa.

Athenagoras fusese numit patriarh al Constantinopolului în 1948. Fiul unui medic grec, studiase teologia în Grecia. Fusese diacon, preot, episcop auxiliar, apoi în 1923 mitropolit de Corfu, din 1931 exarh al greco-ortodocşilor din America de Nord şi America de Sud. Ca Patriarh al Constantinopolului era teoretic capul creştinilor ortodocşi, pe atunci, aproximativ 200 de milioane, deşi, în realitate, autoritatea sa se exercita peste zona geografică şi de oameni, mai puţin vastă. Cu toate acestea, credincioşii din celelalte Biserici Ortodoxe, deşi depinzând de proprii patriarhi naţionali, îi recunoşteau un primat onorific şi îl considerau cel mai important dintre capii Bisericilor care s-au separat de Roma, în urmă cu mai bine de nouă sute cincizeci de ani.

Athenagoras a fost întrebat o dată ce separa încă Biserica ortodoxă de Biserica catolică romană şi el a dat un răspuns profund chiar dacă aparent lapalissian; „Ceea ce separă încă cele două Biserici ale noastre sunt nouă secole de separare". El s-a străduit fără cruţare pentru ca cele două Biserici să fie din ce în ce mau mult „surori”.

A comentat alegerea lui Ioan al XXIII-lea citând Evanghelistul: "A fost un om trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan".

Anunţarea Conciliului din 25 ianuarie 1959 a găsit ecou favorabil la Patriarhul de Constantinopol care la 17 martie a acelui an l-a trimis pe mitropolitul Jakovos să facă o vizită papei Ioan al XXIII pentru a-i mulţumi şi exprima urări de speranţă pentru marea iniţiativă ecumenică.

Au fost apoi alte contacte între Roma şi Constantinopol, în timpul fazei pregătitoare a Conciliului, mai ales după ce în 1960 a fost creat Secretariatul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, dar numai în a treia şi a patra sesiune a adunării Patriarhatul a putut trimite observatori.

O altă etapă importantă pe calea dialogului a fost anularea la 7 decembrie 1965 a excomunicărilor respective (anateme).

La 29 iunie 1967, ziua de început al Anului credinţei proclamat de Paul al VI-lea, o delegaţie trimisă de Patriarhul de Constantinopol a luat parte la slujbele solemne în bazilicile Sfântul Petru şi Sfântul Paul. Întâlnirile apoi de la Ierusalim, la Istanbul şi la Roma, cimentaseră tot mai mult fraternitatea dintre cele două Biserici încât Athenagoras putea să afirme la întâlnirea sa din Roma cu Paul al VI-lea, pe care l-a salutat ca Frate Sfânt în Cristos: "Ceea ce ne uneşte este mult mai mult decât ceea ce ne separă".

rv/A. Lucaci