Papa la rugăciunea „Angelus”: credinţa vindecă întreaga persoană, trup şi suflet (text)

(RV - 1 iulie 2012) Iubiţi fraţi şi surori, în această duminică, evanghelistul Marcu ne prezintă povestirea a două vindecări miraculoase pe care Isus le săvârşeşte în favoarea a două femei: fiica unuia dintre capii sinagogii, numit Iair şi o femeie care suferea de hemoragie (Cf Mc 5,21 - 43). Sunt două episoade în care sunt prezente două niveluri de interpretare; cel pur fizic: Isus se apleacă asupra suferinţei umane şi vindecă trupul; şi cel spiritual: Isus a venit pentru a vindeca inima omului, pentru a da mântuire şi cere credinţă în el. În primul episod, de fapt, la vestea că fiica lui Iair a murit, Isus spune şefului sinagogii: "Nu te teme, credinţă să ai!" (v.36), îl ia cu sine unde se afla copila şi exclamă: "Fetiţă, îţi spun: scoală-te!" (v.41). Şi ea s-a ridicat şi a început să umble. Sfântul Ieronim comentează aceste cuvinte, subliniind puterea salvatoare a lui Isus: "Fetiţo, scoală-te pentru mine: nu prin meritul tău, ci prin harul meu. Scoală-te, ridică-te, pentru mine: faptul de a fi fost vindecată, nu a depins de virtuţile tale" (Omilii la Evanghelia lui Marcu, 3). Al doilea episod, cel al femeii afectate de hemoragie, pune din nou în evidenţă modul în care Isus a venit ca să elibereze fiinţa umană în totalitatea sa. În fapt, miracolul se desfăşoară în două faze: mai întâi are loc vindecarea fizică, dar aceasta este strâns legată de vindecarea mai profundă, aceea care conferă harul lui Dumnezeu, celui care i se deschide cu credinţă. Isus îi spune femeii: "Fiică, credinţa ta te-a vindecat. Mergi în pace şi rămâi vindecată de boala ta!" (Mc 5,34).

Aceste două povestiri despre vindecare sunt pentru noi o invitaţie la a depăşi o viziune pur orizontală şi materialistă a vieţii. Lui Dumnezeu noi îi cerem atâtea vindecări de probleme, de nevoi concrete, şi este just, dar ceea ce trebuie să cerem cu insistenţă este o credinţă din ce în ce mai puternică, pentru ca Domnul să ne reînnoiască viaţa, şi o încredere fermă în iubirea sa, în providenţa sa care nu ne abandonează.

Isus, care se face atent la suferinţa umană, face să ne gândim şi la toţi cei care îi ajută pe bolnavi să-şi poarte crucea lor, în special medicii, lucrătorii sanitari şi cei care asigură asistenţa religioasă în casele de cură medicală. Ei sunt "rezerve de dragoste", care poartă seninătate şi speranţă celor suferinzi. În Enciclica Deus caritas est, observam că, în acest preţios serviciu, e nevoie înainte de toate de competenţă profesională - aceasta este o primă necesitate fundamentală - dar acest lucru nu este suficient. De fapt, este vorba de fiinţe umane care au nevoie de umanitate şi de atenţia inimii. "De aceea, pe lângă pregătirea profesională, unor asemenea lucrători le e necesară,de asemenea, şi mai presus de toate, formarea inimii”: e nevoie a-i conduce la acea întâlnire cu Dumnezeu în Cristos, care trezeşte în ei iubirea şi le deschide sufletul spre celălalt" (nr. 31).

Să-i cerem Fecioarei Maria să însoţească drumul nostru de credinţă şi angajamentul nostru de iubire concretă în special faţă de cine este în nevoie, în timp ce invocăm mijlocirea ei maternă pentru fraţii noştri care trăiesc o suferinţă în trup sau în spirit.

rv/A. Lucaci