2012-06-29 14:01:21

Sfinţii Petru şi Paul. Papa: forţele răului nu vor prevala; rugaţi-vă ca să slujesc Biserica, cu putere şi blândeţe; ca în fiecare an, prezentă o delegaţie ortodoxă


(RV - 29 iunie 2012) Biserica "nu este o comunitate de perfecţi, ci de păcătoşi", care au nevoie de iubirea lui Dumnezeu: este unul din pasajele intense ale predicii lui Benedict al XVI-lea la Liturghia de vineri dimineaţă, 29 iunie, în Bazilica Vaticană, cu ocazia solemnităţii Sfinţilor Petru şi Paul, co-patroni ai Bisericii Romei. În timpul celebrării, Papa a consemnat şi pus pe umeri fâşia de lână albă, numită „pallium”, paliu, simbol al comuniunii mai strânse a episcopilor cu Succesorul lui Petru - unui număr de 43 noi arhiepiscopi mitropoliţi. Pentru alţi trei mitropoliţi paliul le va fi consemnat în sediilor lor arhiepiscopale. La Liturghie a participat şi o delegaţie din partea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, trimisă de Bartolomeu I.

De menţionat de asemenea că la Liturghia oficiată de Papa în bazilica vaticană în solemnitatea protectorilor cereşti ai Romei, Sfinţii Petru şi Paul, pentru prima dată corul abaţiei anglicane Westminster din Londra a cântat împreună cu corul Capelei Sixtine. Într-adevăr, două tradiţii într-un singur glas. La începutul Liturghiei Benedict al XVI-lea a ţinut să menţioneze acest fapt. „În spirit ecumenic sunt bucuros să salut şi să mulţumesc Corului abaţiei Westminster care animă Liturghia împreună cu Capela Sixtină.

Apoi, la întâlnirea pentru rugăciunea „Angelus - Îngerul Domnului” cu pelerinii prezenţi în Piaţa Sfântul Petru, Papa a cerut credincioşilor să se roage ca el să poată continua să slujească Biserica cu blândeţe şi forţa Duhului Sfânt.

Petru şi Paul, doi fraţi în credinţa în Cristos. La Liturghia pentru patronii cereşti a Bisericii Romei, Benedict al XVI-lea a subliniat faptul că tradiţia creştină i-a considerat întotdeauna pe cei doi Apostoli ca "inseparabili". Dacă prima pereche biblică, cu Cain care îl ucide pe Abel, ne arată "efectul păcatului", Petru şi Paul "au creat un nou mod de a fi fraţi, trăit potrivit Evangheliei", şi aceasta în ciuda faptului că ei au fost "omeneşte diferiţi unul de celălalt şi cu toate că în relaţia dintre ei nu au lipsite conflicte”:
• Numai urmarea lui Isus conduce la noua fraternitate: iată primul mesaj fundamental pe care solemnitatea de azi ni-l dă fiecăruia dintre noi, şi a cărui importanţă se reflectă şi în căutarea acelei comuniuni depline spre care năzuiesc Patriarhul ecumenic şi episcopul Romei precum şi toţi creştinii.

Papa s-a concentrat în continuare asupra misiunii pe care Domnul a încredinţat-o lui Petru de a fi stânca, „fundamentul vizibil pe care este construit întregul edificiu spiritual al Bisericii". Şi a subliniat "tensiunea care există între darul care provine de la Domnul şi capacităţile umane”, "slăbiciunea omenească". O tensiune pe care o găsim în însăşi istoria papalităţii:
• Pe de o parte, graţie luminii şi puterii care vin de sus, papalitatea constituie temelia Bisericii, peregrine în timp; pe de alta, de-a lungul secolelor, apare şi slăbiciunea oamenilor, pe care numai deschiderea la "acţiunea lui Dumnezeu o poate transforma.

În felul acesta a reamintit "promisiunea clară" al lui Isus: "Porţile iadului, adică forţele răului nu o vor birui". Cea făcută de Isus, a explicat Papa, este o promisiune mai mare decât cele făcute profeţilor din vechime: "Aceştia, de fapt, erau ameninţaţi doar de către duşmanii omeneşti, în timp ce Petru", va trebui să fie apărat "de puterea distructivă a răului":
• Petru este asigurat cu privire la viitorul Bisericii, noua comunitate fondată de Isus Cristos şi care se extinde la toate timpurile, dincolo de existenţa personală a lui Petru însuşi.

Papa Benedict s-a referit apoi la simbolul cheilor Împărăţiei Cerurilor, încredinţate de Cristos Sfântului Petru, care are puterea de a "lega şi a dezlega":
• Paralelismul ’pe pământ (…) în ceruri’ asigură că deciziile lui Petru în exercitarea acestei funcţii bisericeşti are valoare şi în faţa lui Dumnezeu.

Apare clar, a adăugat succesorul actual al lui Petru, că "autoritatea de a lega şi dezlega consistă în puterea de a ierta păcatele". Şi acest har, a adăugat "care le ia din energie forţelor haosului şi răului, este în inima misterului şi ministerului Bisericii":
• Ea nu este o comunitate de perfecţi, ci de păcătoşi care trebuie să recunoască că au nevoie de dragostea lui Dumnezeu, au nevoie să fie purificaţi prin Crucea lui Isus Cristos.

Cele spuse despre autoritatea lui Petru, a afirmat episcopul Romei, lasă deci să transpară tocmai faptul că "puterea lui Dumnezeu este iubirea, iubirea care radiază lumina sa de pe Calvar". În fine, adresându-se mitropoliţilor care au primit paliul, a ţinut să amintească dimensiunea fundamentală a "comuniunii care este Biserica":
• Animaţi de această certitudine, să ne simţim toţi împreună, cooperatori ai adevărului, care - ştim - este unul şi "simfonic", şi cere de la fiecare dintre noi şi de la comunităţile noastre angajarea constantă a convertirii la unicul Domn în harul unicului Spirit.

După Liturghia oficiată în Bazilica Vaticană, la întâlnirea pentru rugăciunea „Angelus - Îngerul Domnului” recitată cu pelerinii prezenţi în Piaţa Sfântul Petru, Papa a mulţumit credincioşilor care împreună cu cardinalul vicar Agostino Vallini şi tinerii catolici "adunaţi în grup în mod spontan prin intermediul reţelelor sociale", s-au reunit pentru a-i exprima apropierea spirituală:
• Dragi prieteni, vă mulţumesc în mod cordial pentru acest gest de afecţiune şi pentru iniţiativele voastre de sprijinire a ministerului meu apostolic şi pentru a favoriza în orice ambient o mărturie creştină, curajoasă şi activă. Contez şi pe rugăciunile voastre pentru a continua să slujesc Biserica cu blândeţe şi cu forţa Duhului Sfânt.

Papa nu a omis, de asemenea, să sublinieze cât de mult Roma poartă înscrise în istoria sa semnele viaţii şi morţii Sfântului Petru şi Sfântului Paul, un martiriu care este "semn al unităţii Bisericii":
Dar Sfinţi Petru şi Paul strălucesc numai pe cerul Romei, ci în inima tuturor credincioşilor care, luminaţi de învăţătura şi exemplul lor, în orice parte a lumii, păşesc pe calea credinţei, speranţei şi carităţii.

Apoi, Pontiful a adresat un salut special delegaţiei Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, înălţând o rugăciune către Fecioara Maria pentru ca să „conducă pe toţi credincioşii în Cristos la ţinta unităţii depline”.

Primiţi, stimaţi ascultători, şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa la întâlnirea pentru recitarea rugăciuni „Angelus Domini - Îngerul Domnului”, vineri 29 iunie, în solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, patronii cereşti ai Romei, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi cei care pe calea undelor o primesc în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.