Consideraţii omiletice la solemnitatea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul în locul
duminicii a XII-a din Timpul de peste an
(RV - 23 iunie 2012)E ziua Domnului. "A fost un om trimis
de Dumnezeu. Numele lui era Ioan. El a venit ca să dea mărturie despre lumină şi să
pregătească Domnului un popor în stare să-l primească"(In 6-7; Lc 1,17) Antifonul
intrării la liturghia solemnităţii ne face să întrevedem în ea o sărbătoare a Domnului,
motiv pentru care Duminica a XII-a din Timpul liturgic de peste an cedează locul celebrării
naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.
1. Un prim profil spiritual
al Botezătorului. Este ştiut că lui Ioan Botezătorul Biserica nu-i sărbătoreşte
numai moartea, martiriul, dar şi ziua naşterii pe acest pământ. Acest copil a fost
umplut de Duhul lui Dumnezeu încă din sânul mamei sale şi astfel a devenit capabil
să împlinească menirea sa care nu a avut egal. Această menire îi este descoperită
lui Zaharia, tatăl lui, în templu, în ceasul în care întreg poporul era în rugăciune.
La această rugăciune Dumnezeu va răspunde trimiţând nu numai un profet, ci pe Însuşi
Fiul său, Stăpânul profeţilor. Ioan va fi precursorul acestui Fiu. Îndemnându-i pe
păcătoşi la convertire, el îi va pregăti să-l primească pe mântuitorul lor, despre
care va spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!”. Naşterea sa
este aurora care anunţă lumina Crăciunului, acea lumină veşnică pentru care Ioan va
da mărturie, pentru ca toţi să creadă că este prezentă în Isus.
2. Ioan
- Slujitorul lui Dumnezeu - Isus. Inspirându-se din paralelismul dintre Isus şi
Ioan Botezătorul stabilit de Luca în Evanghelia copilăriei, Biserica celebrează liturgic
cele două naşteri într-un paralelism ideal: Mesia se naşte la solstiţiul de iarnă,
iar Precursorul Mântuitorului în perioada solstiţiului de vară. Trei luni după
Buna Vestire, când potrivit îngerului Gabriel, Elisabeta era în luna a şasea, are
loc celebrarea naşterii lui Ioan Botezătorul şi nouă luni de la acea dată, Naşterea
Mântuitorului. Paralelismul, pe de altă parte, şi legătura strânsă sunt evidenţiate
de Evanghelii şi de lecturile acestei liturghii. În prima lectură se proclamă unul
din cele patru cânturi ale Slujitorului lui Dumnezeu, al doilea, texte care tradiţional
sunt dedicate lui Mesia. Este vorba de Isaia 49,1-6. Şi Ioan Botezătorul, de fapt,
a fost plămădit din sânul maicii sale, cuvântul său a fost ca o sabie ascuţită, misiunea
sa de slujitor al Domnului a fost aceea de a vesti lumii mântuirea revărsată de Dumnezeu
asupra întregii umanităţi prin Slujitorul prin excelenţă, Isus Cristos. În lectura
a doua, din Faptele Apostolilor 13,22-26, Paul în discursul solemn pe care îl ţine
la Antiohia Pisidiei şi care este aproape sinteza predicii pauline pentru iudei, îl
prezintă pe Ioan ca pe acela care este cu totul consacrat propovăduirii lui Cristos,
„căruia nu era vrednic nici să-i dezlege cureaua încălţămintei” şi căruia îi anticipează
chemarea la convertire.
3. Ioan Botezătorul - Înaintemeregător. Amintim
în treacăt că Matei pusese în gura Botezătorului aceleaşi teme centrale ale mesajului
lui Isus: „Convertiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape” (3,2). Naşterea sa,
descrisă în Evanghelia de azi, dezvăluie aspecte paralele cu cea a lui Cristos, deşi
în diversitatea lor. Ne gândim la sterilitatea Elisabetei, motiv pentru care fiul
este un dar absolut al lui Dumnezeu, la numele emblematic, la uimirea tuturor celor
din jur, la creşterea şi întărirea sa. Şi succesiv va fi moartea care îi va apropia
din nou pe Ioan şi pe Mesia. Afirma Sfântul Petru Damiani, renumitul învăţător
al Bisericii din secolul al XI-lea (1007- 1072), elogiat de Dante în cântul al XXI-lea
al „Paradisului”: „Naşterea lui Ioan Botezătorul aminteşte imediat de cea a lui Isus:
naşterea miraculoasă a Precursorului, generat de un tată bătrân şi de o mamă sterilă,
nu avea de fapt alt scop decât acela de a pregăti venirea iminentă a Mântuitorului.
Prietenul trebuia să se nască înaintea mirelui, slujitorul înaintea Stăpânului, glasul
înaintea Cuvântului, flacăra înaintea soarelui, crainicul înaintea judecătorului,
răscumpăratul înaintea Răscumpărătorului. Ioan a fost înainteamergătorul lui Cristos
cu naşterea, predica, botezul şi moartea sa (Omilia 24).
4. Crainicul
Mântuitorului. Putem spune că Ioan Botezătorul este un prototip al oricărui crainic
al lui Cristos. Figura sa devine un model pentru orice creştin care trebuie să-şi
deseneze profilul interior după cel al Domnului şi Învăţătorului. Ioan a trăit imitarea
lui Cristos de la naştere până la moarte. Dar mai presus de toate a avut conştiinţa
de a fi „un slujitor inutil”. În fapt, declară fără ezitare: „El trebuie să crească
eu însă să mă micşorez„ (In 3,30). O lecţie greu de însuşit, încât chiar ucenicii
lui Isus o vor accepta cu greu (Mt 11,1-15) şi cum au documentat mai mulţi
cercetători din secolele succesive, nu vor lipsi mişcări eretice care îl vor considera
pe Ioan Botezătorul adevăratul Mesia, refuzându-l pe Isus.
Surse istorice,
pentru un profil spiritual al lui Ioan, profet care marchează trecerea de la iudaism
la era creştină, sunt Evangheliile şi Faptele Apostolilor dar şi un pasaj din „Antichităţile
iudaice” ale celebrului istoric evru din secolul I, Iosephus Flavius
(XVIII, 116-119) în care Botezătorul este prezentat ca un maestru de virtute şi de
evlavie şi un botezător ritual, victimă a lui Irod Antipa care se temea de agitaţii
politice în numele său.
Din Evanghelii ştim că Ioan se definise pe sine doar
„prieten al mirelui” Cristos, unicul care are dreptul să ocupe centrul scenei. Ca
un fulger ce traversează cerul, Ioan Botezătorul a condus mireasa la mire şi apoi
s-a retras. Singura lui preocupare a fost aceea de a orienta inimile spre Isus, de
a pregăti un popor disponibil pentru Cristos Domnul, cum spune rugăciunea zilei.
Astfel
adevăratul ucenic care are la inimă împărăţia lui Dumnezeu trebuie să fie ca un indicator
îndreptat spre Domnul, trebuie să abată atenţia de la cele vremelnice spre Dumnezeu;
trebuie să predice nu ideile sale ci voinţa lui Dumnezeu; trebuie să se bucure când
vede că alţi nu se opresc la el dar aleargă la acela pe care l-a indicat.
Nu
întâmplător, în celebra pictură „Răstignirea” a artistului german Mathias Grünwald,
de la altarul din Isenheim, Ioan Botezătorul este reprezentat cu degetul arătător
foarte mare fixat asupra Răstignitului. În acea reprezentare este rezumată toată istoria
Înainteamergătorului. Odată ce şi-a încheiat misiunea, el se cufundă în singurătate
şi uitare, până la mărturia extremă a patimii şi morţii, conformare definitivă a slujitorului
cu Domnul său, a ucenicului cu Maestrul, a credinciosului cu Dumnezeul său.
5.
Cultul în cinstea lui Ioan Botezătorul. Cât priveşte sărbătoarea
naşterii lui Ioan Botezătorul, ea este foarte veche, datează din secolul al patrulea
sau poate chiar mai dinainte. Cultul său s-a răspândit rapid iar Ioan Botezătorul
a devenit unul dintre sfinţii căruia, după Sfânta Fecioara Maria, i-au fost dedicate
cele mai multe biserici în lume. 23 de Papi i-au luat numele. Ultimului dintre ei,
papei Ioan al XXIII-lea, i-a fost aplicată fraza pe care cea de-a patra Evanghelie
o spune despre Ioan Botezătorul: „A venit un om trimis de Dumnezeu şi numele lui era
Ioan”. Şi ştim, este Papa care a convocat acel moment de har din istoria Bisericii
care este Conciliul Vatican II, de la deschiderea căruia în luna octombrie se împlinesc
50 de ani.
6. La originea notelor muzicale, un imn în cinstea lui
Ioan Botezătorul. Puţini ştiu apoi că numele celor şapte note muzicale
- Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si , Do - au de-a face cu Ioan Botezătorul.
Când în secolul al XI-lea italianul Guido D’Arezzo, a voit să dea nume notelor muzicale
a ales prima silabă din cele şapte versete ale unui imn pe melodie gregoriană compus
în latină de monahul Paolo Diacono (circa 720- 799) în cinstea lui Ioan Botezătorul.
Prima silabă, conjuncţia latină"Ut"deoarece nu se termina în
vocală a fost înlocuită mai târziu cu „Do” de la "Dominus".
Iată
textul latin: Ut queant laxis Resonare fibris Mira
gestorum Famuli tuorum Solve poluti Labii
reatum SancteIoannes. În traducere liberă:
„O, Sfinte Ioane, şterge vina buzelor pătate pentru ca servitorii tăi să poată cânta
cu voce vibrantă faptele tale admirabile!"
6. Orice creştin arată spre
Cristos. Cu riscul de a ne repeta, revenim. Ioan, Înaintemergător, Precursor,
care pregăteşte calea Domnului; îl indică prezent între oameni ca Miel al lui Dumnezeu
care ridică păcatului lumii; în smerenia sa se simte nevrednic să-i dezlege cureaua
încălţămintei şi că trebuie să se micşoreze în faţa celui care trebuie să crească,
întrucât El va boteza cu apă şi Duh Sfânt "Se va chema Ioan...Tu, copile, vei fi
profet al Celui Preaînalt; vei merge înaintea Domnului ca să-i pregăteşti căile lui.
(Lc 1,76).
Aceasta este misiunea lui Ioan; aceasta este în primul rând
menirea preotului, dar, în ordine şi a părinţilor pentru copiii lor, a educatorilor
pentru elevi, şi, în general, datoria fiecărui creştin responsabil din caritate de
mântuirea semenului său căruia trebuie să-i deschidă calea spre Cristos. Cum? Prin
mărturia credibilă a iubirii, prin pilda vieţii, dar şi prin vestirea clară, explicită
a lui Cristos, singurul Răscumpărător al omului, ştiind, totuşi - parafrazându-l pe
slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea - că lumea are mai mare nevoie de mărturisitori
decât de maeştri, sau şi de maeştri dar care să fie în acelaşi timp, şi înainte de
toate şi mărturisitori, martori credibili.
(RV - A. Lucaci,
material omiletic din 23 iunie 2007, întregit şi structurat sâmbătă 23 iunie 2012)