Schitul de la Camaldoli (Italia) sărbătoreşte o mie de ani de la înfiinţare, împreună cu trimisul special al Papei, card. Giusepp Bertello

RV 19 iun 2012. Zi solemnă, pe 19 iunie - comemorarea Sf. Romuald - la Schitul de la Camaldoli, în apropiere de oraşul italian Arezzo, unde trimisul special al papei Benedict XVI, card. Giuseppe Bertello, a prezidat celebrările pentru împlinirea unui mileniu de la fondarea schitului.

Lua fiinţă în 1012, la iniţiativa Sfântului Romuald, ordinul benedictin camaldolenz, care armonizează viaţa comunitară, tipică ordinului benedictin, cu viaţa eremitică şi predicarea Evangheliei.

Priorul general al ordinului, dom Alessandro Barbàn, a ilustrat la Radio Vatican pregătirile comunităţii monastice pentru manifestările jubiliare:
• "Ne-am pregătit cultivând fidelitatea, într-un anumit mod, faţă de regula noastră monastică, împrospătând în comunităţile noastre simţul apartenenţei şi de redescoperire a carismei noastre, în raportul dinamic dintre mănăstire şi schit. Aici, la Camaldoli, avem mănăstirea la o altitudine de 800 de metri iar schitul la 1.100 de metri. Suntem o singură comunitate şi ne adunăm pentru rugăciunile în comun, continuând modul nostru de viaţă şi, mai ales, cunoscând mai bine carisma primită de la Sf. Romuald".

Vizita efectuată de Benedict XVI la comunitatea mănăstirii Sf. Grigore, pe 10 martie 2012, la Roma, a fost un moment de "mare fraternitate" pentru că, a spus părintele Barban, Papa are şi anumite "trăsături monastice". Pe de altă parte, a continuat, "prezenţa monastică a ordinului camaldolenz este întrupată în istorie, alături de oameni, dar mai ales în cadrul şi în slujirea Bisericii cu ajutorul rugăciunii şi al ospitalităţii".

Ce reprezintă astăzi carisma Sf. Romuald pentru Biserică şi omenire?
• "Ceea ce ne reprezintă mai mult după o mie de ani este ospitalitatea, primirea celorlalţi, aspect prezent deja încă de la început dar acum mai evident şi relevant. Dar nu este vorba de ceea ce înţelegem în general prin ospitalitate, punând o cameră la dispoziţie şi nimic mai mult. Ospitalitatea pe care noi o oferim este mai amplă, cuprinde un parcurs cultural, o propunere teologică, o invitaţie de a face câţiva paşi împreună (…) Noi observăm un interes crescând pentru viaţa monastică. Astăzi, lumea, cred că se simte singură, abandonată în seama propriilor puteri, rătăcită în ce priveşte valorile, drept care simte nevoia de a-şi regăsi rădăcinile, de a recupera gustul rugăciunii, savoarea Sfintei Scripturi, de a creşte lăuntric şi, mai ales, de a învăţa să stea în comunitate, împreună cu ceilalţi. Este vorba de lucruri pe care lumea care vine aici le preţuieşte foarte mult, iar la plecare ne spun: ne-aţi învăţat să ne rugăm, am înţeles ceva mai mult despre darul lui Dumnezeu, am învăţat ceva despre credinţa noastră creştină. Aceste trăsături sunt foarte importante pentru slujirea noastră".