Preasfânta Inimă a lui Isus şi Inima Neprihănită a Mariei: după inima Fiului, inima
Mamei
(RV - 14 iunie 2012) Biserica celebrează vineri 15 iunie solemnitatea
Preasfintei Inimi a lui Isus, iar sâmbătă 16 iunie, comemorarea Inimii Neprihănite
a Mariei. Deci, imediat după inima Fiului, inima Mamei. În privinţa Inimii lui
Isus, este vorba de o spiritualitate răspândită în a doua jumătate a secolului al
XVII-lea prin opera Sfintei Margareta Maria Alacocque.
Această sărbătoare
- spunea papa Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri 21 iunie 2006 -
„este simbolul iubirii lui Isus faţă de Tatăl dar şi al iubirii pentru fiecare dintre
noi”.
Sărbătoarea Preasfintei Inimi are 156 de ani: a fost extinsă de papa
Pius al IX-lea la toată Biserica în 1856. Dar spiritualitatea Inimii lui Isus este
tot atât de veche cât şi creştinismul avându-şi originea în străpungerea de către
soldatul roman a coastei lui Isus pironit pe Cruce. O rană din care au ieşit sânge
şi apă, "semnul iubirii milostive a lui Dumnezeu", cum s-a exprimat Benedict al XVI-lea: •
„În inima Răscumpărătorului noi adorăm iubirea lui Dumnezeu faţă de umanitate,
voinţa sa de mântuire universală, milostivirea sa nemărginită. A cinsti prin cult
Sfânta Inimă a lui Cristos înseamnă, de aceea, a adora acea Inimă care, după ce ne-a
iubit până la sfârşit, a fost străpunsă de o suliţă şi de la înălţimea Crucii a lăsat
să curgă sânge şi apă, izvor nesecat de viaţă nouă”(Alocuţiunea la Angelus,
4 iunie 2005). În limbajul biblic - notează papa - inima indică centrul persoanei,
sediul sentimentelor şi intenţiilor sale”. Această devoţiune exprimă clar faptul că
credinţa creştină este o relaţie personală cu Dumnezeu care s-a făcut vizibilă în
Fiul; a adora Inima lui Isus înseamnă, prin urmare, potrivit papei Benedict, a intra
în comuniune totală cu Domnul, a-şi însuşi voinţa, gândurile, cuvintele, sentimentele
lui Cristos. A fi una cu „inima sa care vede” unde este nevoie de iubire, pentru a
se deschide altora, mai presus de toate, celor suferinzi, departe de orice închidere
în sine". De aici, apelul lui Benedict al XVI-lea către credincioşi cărora le cere
să se deschidă misiunii tocmai pornind de la cultul Inimii lui Isus: • „Numai
din acest izvor nesecat de iubire veţi putea trage energia necesară pentru misiunea
voastră. Din Inima Răscumpărătorului, din coasta sa străpunsă s-a născut Biserica,
care se reînnoieşte neîncetat prin sacramente. Să aveţi preocuparea de a vă alimenta
în mod spiritual cu rugăciune şi cu o intensă viaţă sacramentală; aprofundaţi cunoaşterea
personală a lui Cristos şi tindeţi cu toată puterea spre acea ‚măsură înaltă a vieţii
creştine’, care este sfinţenia”(Discurs către pelerinii
din Verona, 4 iunie 2005).
Da, Isus ne-a cunoscut în timpul vieţii, al
agoniei şi patimilor sale pe toţi şi pe fiecare şi s-a dat pentru fiecare dintre noi:
„Fiul lui Dumnezeu m-a iubit şi s-a dat pe sine pentru mine” (Gal 2,20). Ne-a
iubit pe toţi cu o inimă omenească. De aceea, Preasfânta Inimă a lui Isus, străpunsă
de păcatele noastre şi pentru mântuirea noastră (Cf In 19,34) „este considerată
semnul şi simbolul eminent...al nemărginitei iubiri cu care Răscumpărătorul divin
îl iubeşte neîncetat pe Tatăl veşnic şi pe toţi oamenii” (Pius XII, enciclica
Haurietis aquas, 15 mai 1956).
Inima care mai mult
de cât oricare alta se aseamănă cu cea a lui Cristos - afirmă Benedict al XVI-lea
în enciclica sa ‚Deus caritas est’ - este fără îndoială inima Mariei”, „iubire
curată care nu se caută pe sine, dar care simplu vrea binele...datorită celei mai
intime uniuni cu Dumnezeu”. În acest sens, după Inima Fiului, Inima Mamei.
După
solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus Biserica îşi îndreaptă atenţia spre Inima
Neprihănită a Mariei. Comemorarea facultativă a fost instituită de Pius al XII-lea.
Ea ne invită să medităm la misterul lui Cristos şi al Fecioarei în dimensiunea sa
profundă, interioară. Maria care păzeşte cuvintele şi faptele Domnului meditându-le
în inima ei (Cf Lc 2,19) este locuinţa Duhului Sfânt, scaunul înţelepciunii
(Cf Lc 1, 15) imaginea şi modelul Bisericii care ascultă şi mărturiseşte mesajul
Domnului (Cf Lc 11,28).