Papa la audienţa generală: rugăciunea, oază de pace cu izvoare de apă pentru alimentarea vieţii spirituale şi urcarea pe muntele sfinţeniei

(RV - 13 iunie 2012) Papa la audienţa generală a vorbit despre experienţa de rugăciune a Sf. Paul apostol, ca oază de pace în care găseşte apă pentru alimentarea vieţii spirituale şi urcarea pe muntele sfinţeniei.
La audienţa generală de miercuri în Aula Paul al VI-lea din Vatican, Benedict al XVI-lea a continuat seria de cateheze dedicată rugăciunii.

Pontiful a început astfel. „Dragi fraţi şi surori, întâlnirea cu Domnul şi frecventarea la Sacramente permit să ne deschidem mintea şi inima la prezenţa sa, la cuvintele, la lucrarea sa. Rugăciunea nu este doar respiraţia sufletului, dar pentru a folosi o imagine, este chiar oaza de pace în care putem lua apa care alimentează viaţa noastră spirituală şi ne transformă existenţa. Iar Dumnezeu ne atrage la sine, na face să urcăm muntele sfinţeniei, pentru ca să fim din ce în ce mai aproape de el, oferindu-ne de-a lungul drumului lumini şi mângâieri. Aceasta este experienţa personală la care Sfântul Paul face referinţă în capitolul 12 al celei de-a doua Scrisori către Corinteni, asupra căreia vreau să mă opresc astăzi”.

Aici, versiunea rezumatului catehezei propus de Papa pelerinilor francezi.


Iubiţi fraţi şi surori, rugăciunea nu este doar respiraţia sufletului, dar şi oaza de linişte în care se hrăneşte viaţa noastră spirituală, care ne transformă viaţa. Astfel, Dumnezeu ne atrage la el, ne face să urcăm spre muntele sfinţeniei. Atunci când Apostolul Paul vorbeşte Corintenilor despre experienţa sa de a fi fost tras de Dumnezeu până la al treilea cer, el adăugă că pentru a nu se mândri cu revelaţiile primite, el poartă un "ghimpe" în trupul său, o suferinţă. La cererea sa insistentă de a fi eliberat din această încercare şi de Satana, Domnul Înviat l-a asigurat: "Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se arată în slăbiciune" (2 Cor 12,9). Astfel, fiecare dificultate suportată în a-l urma pe Cristos şi a mărturisi Evanghelia sa poate fi depăşită deschizându-se la lucrarea Domnului cu încredere, bazându-se pe el şi prin rugăciune. Pentru cei care pun la îndoială legitimitatea apostolatului său, Paul nu mândreşte cu ceea ce a făcut el, ci lucrarea lui Dumnezeu în el. El este conştient de a fi un slujitor nefolositor, în care Domnul pune bogăţia şi puterea harului său. Noi, de asemenea, atunci când unirea noastră cu Dumnezeu creşte printr-o rugăciune mai intensă, mergem la esenţial şi înţelegem că el înfăptuieşte lucruri minunate în slăbiciunea noastră. Harul Domnului este forţa care ne însoţeşte pentru a mărturisi Evanghelia. Asemenea lui Paul, să avem umilinţa de a nu ne pune încrederea în noi înşine, ci numai în Dumnezeu.

rv/A. Lucaci