2012-06-04 13:49:32

Biserica este vie, Isus este Stăpânul istoriei: Papa la încheierea Întâlnirii Mondiale a Familiilor


(RV - 4 iunie 2012) Biserica este vie, în ciuda dificultăţilor, deoarece Isus este Domnul istoriei: este, în rezumat, ceea ce a spus Papa la sfârşitul mesei de prânz care a avut loc duminică la sediul arhiepiscopal din Milano, la încheierea Întâlnirii Mondiale a Familiilor. Cuvintele pronunţate de Benedict al XVI-lea au fost făcute cunoscut luni de Sala vaticană de presă.

Papa a luat masa de prânz cu câteva familii, fiind prezenţi cardinalii Angelo Scola şi Dionigi Tettamanzi. Acesta din urmă i-a consemnat lui Benedict al XVI-lea o preţioasă copie a Evangheliarului ambrozian - realizat de mari artişti contemporani sub conducerea preotului Umberto Bordoni - care poartă pe copertă o reprezentare iconografică a Ierusalimului ceresc. Papa a spus că i se pare frumos faptul că la sfârşit se ajunge din nou la Cuvântul lui Dumnezeu, "care este cheia vieţii, cheia gândirii, a trăirii". Astfel - a spus - am început şi am terminat cu Cuvântul lui Dumnezeu.

"Suntem în atmosfera vieţii adevărate, - a continuat - voiam doar să spun mulţumesc pentru tot ce am trăit în aceste zile: această experienţă de Biserică vie. Dacă, uneori, s-ar putea crede că barca lui Petru este, într-adevăr, în voia unor adversari dificili, totuşi este adevărat şi că vedem cum Domnul este prezent, este viu, înviat cu adevărat, şi are în mână cârma lumii şi inima oamenilor. Această experienţă a Bisericii vii, care trăieşte din iubirea lui Dumnezeu, care trăieşte datorită lui Cristos cel Înviat, este - a încheiat Papa - darul acestor zile. De aceea să aducem mulţumiri Domnului.

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.