Irlanda: 25.000 de participanţi la Congresul Euharistic Internaţional de la Dublin,
între 10 şi 17 iunie.
(RV – 1 iunie 2012) Irlanda: Peste 200 de expuneri şi 160 de laboratoare,
printre care mese rotunde, grupuri de reflecţie şi concerte, însufleţite de prezenţa
a circa 25 de mii de participanţi. Acestea sunt numerele celui de-al 50-lea
Congres Euharistic Internaţional, care va avea loc la Dublin, între 10 şi 17 iunie.
Programul
Congresului a fost prezentat de episcopii irlandezi într-o Conferinţă de presă pe
marginea Adunării plenare a Conferinţei Episcopale din Irlanda, încheiată miercuri
30 mai.
Citându-i pe episcopii irlandezi, agenţia Sir s-a referit la prezenţa
a circa 7000 de pelerini, din 123 de ţări, care vor sosi în capitala irlandeză pentru
a participa la Congresul Euharistic. Printre pelerini, se vor afla şi delegaţii din
Japonia, Tanzania, Emiratele Arabe şi Taiwan. În schimb, la ceremonia de încheiere
a Congresului, din data de 17 iunie, din Croke Park, sunt aşteptaţi circa 80 de mii
de participanţi.
În cadrul Congresului Euharistic Internaţional, se va desfăşura
şi Simpozionul teologic internaţional, între 6 şi 9 iunie, la care sunt aşteptaţi
320 de participanţi, şi care-i va avea printre relatori pe cardinalul Kurt Koch, preşedintele
Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor şi pe cardinalul hondurian Rodriguez
Maradiaga.