Publicate, normele privind discernământul presupuselor apariţii şi revelaţii private: pot fi autentice şi credibile când conduc la Cristos şi Revelaţia sa

RV 29 mai 2012. A discerne presupusele apariţii atribuite unei origini supranaturale este "o îndatorire exigentă" a Bisericii: se afirmă în documentul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, publicat în aceste zile pe situl oficial al Sf. Scaun (vatican.va) sub titlul "Norme privind procedura de discernământ al presupuselor apariţii şi revelaţii", difuzate în 1978 de acelaşi departament al Curiei Romane. Alături de textul latin, sunt puse la dispoziţia cititorilor şi traduceri oficiale în cinci limbi. "Normele" republicate sunt însoţite de o prefaţă a card. William Levada, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

Atenţia faţă de experienţele legate de fenomenele supranaturale în viaţa şi misiunea Bisericii este mereu actuală, observă card. Levada în prefaţa la "Normele privind procedura de discernământ al presupuselor apariţii şi revelaţii". Normativa a fost pregătită deja încă din 1978, aşadar, sub pontificatul lui Paul al VI-lea, şi se adresa în primul rând episcopilor, dar ulterior a apărut fără autorizaţie în mai multe publicaţii. Este motivul pentru care acum "Normele" sunt publicate oficial de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei.

Făcând referinţă la exhortaţia apostolică post-sinodală "Verbum Domini", a papei Benedict XVI, card. Levada subliniază diferenţa dintre "unica revelaţie publică", şi anume Cuvântul lui Dumnezeu care cere credinţa noastră, şi "revelaţiile private", care pot fi adevărate şi credibile dacă sunt orientate spre Cristos şi îndreptate spre Revelaţia sa.

O revelaţie privată, aşadar, este un ajutor pentru credinţă. Aprobarea acesteia din partea Bisericii ne spune, esenţial, că nu este în contrast cu credinţa şi bunele moravuri, iar credincioşii pot să-şi dea adeziune în formă prudentă. Ea poate ajuta la a trăi şi înţelege mai bine Evanghelia în timpurile de faţă, de aceea nu trebuie trecută cu vederea, dar nici nu e obligatoriu a se folosi de aceasta şi, în orice caz, trebuie să fie vorba de un "nutriment al credinţei, speranţei şi carităţii".

Iată de ce, continuă card. Levada, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei publică oficial aceste "Norme": pentru ca acestea să ajute "efortul Păstorilor Bisericii Catolice în îndatorirea exigentă de a discerne presupusele apariţii şi revelaţii, mesaje sau fenomene de presupusă origine supranaturală". Speranţa care însufleţeşte demersul Congregaţiei este de a veni şi în ajutorul teologilor şi experţilor în această materie, care astăzi "are nevoie de o reflecţie tot mai profundă".

Cât priveşte conţinutul "Normelor", trebuie spus, pe scurt, că acestea prezintă "criteriile pentru a judeca, cel puţin cu o anumită probabilitate, caracterul presupuselor apariţii şi revelaţii". Criteriile se împart în "pozitive" – de exemplu, certitudinea morală sau cel puţin o mare probabilitate despre existenţa faptului, dobândită prin investigaţie serioasă, echilibrul psihic al subiectului şi rectitudinea vieţii sale – şi criterii "negative", precum erori doctrinale atribuite lui Dumnezeu, dorinţa unui câştig, bolile psihice ale subiectului sau fapte imorale comise de acesta.

În fine, documentul defineşte competenţele de intervenţie, subliniind că, substanţial, revine Ordinariului locului obligaţia de a se informa în cel mai scurt timp şi de a proceda cu atenţie la deschiderea unei anchete, în timp ce Conferinţa Episcopală locală şi Congregaţia pentru Doctrina Credinţei vor interveni ulterior, la cererea Ordinariului sau a unui grup calificat de credincioşi. Iniţiativa acestora din urmă, însă, nu trebuie să aibă la bază motivaţii suspecte.

Aici, serviciul audio: