2012-05-26 18:15:54

Kenya: „Family day” la Nairobi, în vederea Întâlnirii Mondiale a Familiilor


(RV – 26 mai 2012) Kenya: Credincioşii din Nairobi au sărbătorit zilele trecute „Family day”, pregătindu-se spiritual pentru cea de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor, în program la Milano, între 30 mai şi 3 iunie, cu tema „Familia, munca şi sărbătoarea”.

În „Ziua Familiei”, credincioşii din Nairobi au traversat oraşul într-un marş în favoarea familiei.
„Azi, familiile se confruntă cu multe probleme, atât materiale cât şi spirituale şi este necesar ca Biserica să se adreseze lor, căci sunt familiile cele care joacă un rol crucial în societate iar Biserica se fondează pe familii”, a spus mons. Salesius Mugambi, preşedintele Oficiului Episcopal Naţional pentru Familie.

Mons. Mugambi a amintit importanţa copiilor, îndemnând familiile să urmeze exemplul Sfintei Familii. Asemenea familiei lui Isus şi familiile de azi pot fi sfinte, dacă „au iubirea ca fundament”, a explicat mons. Mugambi.
Nucleul familial – a mai spus – are un rol central şi în ambientul evanghelizării. „Este necesară ducerea Bisericii în familii, în centrul familiei”: acesta este obiectivul pe care ni-l propunem.
La întâlnirea de la Milano, Kenya va fi reprezentată de 14 familii catolice, însoţite de mons. Mugambi.







All the contents on this site are copyrighted ©.