2012-05-25 12:29:59

Papa acordă Indulgenţă plenară şi indulgenţe parţiale cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor la Milano


(RV - 25 mai 2012) Tribunalul suprem de for intern al Bisericii Catolice, din cadrul Curiei Romane - „Penitenţiaria Apostolică” a dat un decret prin care anunţă condiţiile în care Benedict al XVI-lea acordă indulgenţa plenară şi indulgenţe parţiale cu ocazia celei de-a VII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor care va avea loc la Milano de la 30 mai la 3 iunie 2012.
Versiunea textului în limba română

PENITENŢIARIA APOSTOLICĂ - MILANO - DECRET

Se acordă darul indulgenţelor credincioşilor, cu ocazia celei de-a VII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor, care urmează să fie celebrată la Milano, de la 30 mai la 3 iunie 2012.

Instituţia familială va fi sărbătorită în apropiata Întâlnire Mondială de la Milano, sub tema "Familia, munca şi sărbătoarea", cu intenţia de a indica modul de a reconcilia cel mai bine cerinţele familiei cu cele ale muncii şi zilelor de sărbători, în special ale duminicii, Paştele săptămânii, ziua Domnului şi ziua omului, ziua familiei şi a comunităţii.
Pentru ca credincioşi să se pregătească spiritual la a participa în cel mai bun mod la eveniment, Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea de bună voie le acordă darul Indulgenţelor în forma următoarelor dispoziţii, astfel ca, cu adevărat căiţi de păcate şi stimulaţi de iubire, să se dedice sfinţirii familiei, urmând exemplul Sfintei Familii a lui Isus, Maria şi Iosif.

Se acordă Indulgenţa plenară în condiţiile obişnuite (mărturisire sacramentală, împărtăşanie euharistică şi rugăciune după intenţiile Sfântului Părinte), credincioşilor care, cu sufletul detaşat de orice păcat, vor participa cu devoţiune la vreo funcţie în cursul menţionatei Întâlniri Mondiale a Familiilor, precum şi la încheierea ei solemnă.

Credincioşi, aflaţi în imposibilitatea de a participa la acest eveniment, vor putea obţine Indulgenţa plenară, în aceleaşi condiţii, dacă, uniţi spiritual cu credincioşii prezenţi la Milano, vor recita în familie "Tatăl nostru", "Crezul" şi alte rugăciuni de devoţiune pentru a invoca de la Divina Milostivire finalităţile indicate mai sus, în special când cuvintele Pontifului vor fi transmise la televiziune şi radio.

În afară de aceasta, se acordă, Indulgenţă parţială credincioşilor ori de câte ori, cu o inimă căită, în timpul specificat se vor ruga pentru binele familiilor.

Prezentul Decret are valabilitate pentru aceasta ocazie. În pofida oricărei dispoziţii contrare.

Dat la Roma, de la sediul Penitenţiariei Apostolice, la 17 mai 2012, în solemnitatea Înălţării Domnului.

MANUEL Card. Monteiro DE CASTRO
Penitenţiar Major

† Gianfranco Girotti, O. F. M. Conv
Vesc. TIT. Meta, Regent

L. + S.
Prot. 213/12/I
--------------------------------------------------------
Aici serviciul audio: RealAudioMP3


RV/ A. Lucaci










All the contents on this site are copyrighted ©.