2012-05-23 10:32:21

Luni: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 21 mai 2012) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Întâlnire convivială a lui Benedict al XVI-lea, luni cu membrii Colegiului Cardinalilor prezenţi în Urbe: la ora 13, în Sala Ducală a Palatului apostolic, Sfântul Părinte a luat masa de prânz cu membrii Colegiului Cardinalilor, în semn de mulţumire pentru urările exprimate de ei în dubla aniversare a celor 85 de ani de viaţă şi a 7 ani de la alegerea la Catedra lui Petru. „Împreună cu Domnul în lupta împotriva răului”, a fost consemnul Pontifului.

- Din agenda pontificală la zi mai menţionăm: Sfântul Părinte l-a numit nunţiu apostolic în Croaţia pe mons. Alessandro D'Errico, arhiepiscop titular de Carini, până în prezent nunţiu apostolic în Bosnia şi Herţegovina şi în Muntenegru.

- „Cheile” lui Benedict al XVI-lea pentru a interpreta Vaticanul II”. Este titlul cărţii în limba italiană prezentată luni în Sala Maconi de la Radio Vatican în care sunt oferite „cheile” pentru a înţelege Conciliul Ecumenic Vatican II, potrivit celui care ca succesor al lui Petru, a primit puterea cheilor în Biserică. Între autorii volumului, mons. Agostino Marchetto, care precizează esenţialul în interpretarea Conciliului: reînnoire în continuitate.

- In memoriam: cardinalul Alexandru Todea, 5 iunie 1912 - 22 mai 2012, 100 de ani de la naştere şi 10 ani de la trecerea la viaţa fără de moarte. PS Claudiu Lucian Pop, episcop al Arhieparhiei majore a Bisericii Române Unite cu Roma despre semnificaţia celebrărilor comemorative ale vajnicului cardinal Alexandru Todea.

- Din fonoteca de aur Radio Vatican, Programul Român: Mărturia emoţionantă a unui gigant al Bisericii noastre. Fragment de interviu acordat la 30 mai 1991 de arhiepiscopul mitropolit de atunci Alexandru Todea în care explică simţămintele şi starea sufletească cu care a acceptat vestea numirii sale de către Papa Ioan Paul al II-lea în Colegiul cardinalilor Bisericii Catolice.

- Marţi 22 mai, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Basilisc sau Vasilisc, episcop de Comana în Pont, martir, secolul 3; amintit şi în calendarul roman sau latin unde mai sunt comemoraţi Sfânta Rita din Cascia, văduvă, devenită călugăriţă augustiniană, Italia, anii 1381-1457 şi Sfinţii Cast şi Emil, martiri în Africa menţionaţi de Sfântul Ciprian.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.