Într-o carte, "cheile" pentru înţelegerea Conciliului Vatican II potrivit lui Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul Marchetto: reînnoire în continuitate

(RV - 22 mai 2012) "Hermeneutica discontinuităţii riscă să sfârşească într-o ruptură între Biserica pre-conciliară şi Biserica post-conciliară". Cu aceste cuvinte, Benedict al XVI-lea, în discursul său către Curia Romană în anul 2005, avertiza împotriva confuziei care putea lua naştere dintr-o anumită interpretare a Conciliului Vatican II.

În vederea celor 50 de ani de la acea adunare de episcopi, inaugurată pe 11 octombrie 1962, de către Ioan al XXIII-lea, a fost prezentat în Sala Marconi de la Radio Vatican cartea - "Cheile” lui Benedict al XVI-lea pentru a interpreta Conciliul Vatican II", scris de cardinalul Walter Brandmüller, arhiepiscopul Agostino Marchetto şi mons. Nicola Bux, publicată de editura Cantagalli.

"Pentru ce punerea în aplicare a Conciliului, în mari părţi ale Bisericii, până acum s-a realizat în mod de dificil"? Era la 22 decembrie 2005 şi Benedict al XVI-lea, la opt luni după alegerea sa, punea această întrebare pronunţând un articulat discurs în prezenţa Curiei Romane, cu ocazia schimbului de felicitări de Crăciun. "Totul depinde - a spus Papa - de interpretarea corectă a Conciliului, sau, cum am spune astăzi, de justa sa hermeneutică", apoi de corecta cheie de lectură şi de aplicare. De-a lungul anilor, două hermeneutici contrare, a explicat, de fapt, Papa, "au ajuns să se confrunte direct”: o hermeneutică a discontinuităţii, a rupturii, şi o hermeneutică a reformei, a reînnoirii în continuitate. Una - a adăugat - "a provocat confuzie”, cealaltă "a dat roade".

Aceste modalităţi de interpretare a Conciliului Vatican II, după 50 de ani de la începuturile sale, sunt examinate în cartea - "Cheile” lui Benedict al XVI-lea pentru a interpreta Conciliul Vatican II", ai cărei autori sunt cardinalul Walter Brandmüller, arhiepiscopul Agostino Marchetto şi mons. Nicola Bux. Vorbind cu reporterii, în legătură cu receptarea Conciliului Vatican II, şi cu chestiunea deschisă de Societatea sacerdotală a Sfântului Pius al X-lea, cardinalul a spus că speră să reuşească "încercarea Sfântul Părinte de a unifica Biserica".

Tocmai „aspectul istoric al fiecărui Conciliu - a adăugat - este punctul de plecare al unei conversaţii fructuoase cu ’lefebvrienii’". Acest lucru a fost susţinut şi de către secretarul emerit al Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor: mons. Marchetto a subliniat că ar trebui „să existe o acceptare a Conciliului din partea celor care doresc să se reunească în Biserică".

Revenind la hermeneutica discontinuităţii, a rupturii, şi la hermeneutica reformei: care din ele predomină astăzi în Biserică? Mons. Marchetto:
• Din păcate, trebuie să spun, că prevalează cea a rupturii. Mai mult , aş zice că s-a căpătat conştiinţa că nu doar aripa extremă - a celei care constituia majoritatea la Conciliu - dar şi mişcările tradiţionaliste spun acelaşi lucru. Chiar şi potrivit lor a existat o ruptură. Deci, ne rămân încă foarte multe de făcut.

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci