2012-05-19 18:41:30

"Curtea Neamurilor" la Barcelona, spaţiu de dialog cu cei care nu cred dar nu încetează să caute frumuseţea, arta şi transcendenţa


RV 19 mai 2012. O excepţională ceremonie para-liturgică în bazilica "Sagrada Familia" din Barcelona, la care şi-au dat contribuţia lecturile, comentariile, teologia şi poezia, dar mai ales dialogul muzical, a caracterizat vineri seară, în metropola catalană, încheierea manifestării "Curtea Neamurilor" iniţiativă cultural-religioasă a Consiliului Pontifical al Culturii pentru dialogul cu cei care nu cred.

Etapa de la Barcelona a manifestării "Curtea Neamurilor" a avut ca temă "Arta, frumuseţea şi transcendenţa". "Arta", a spus card. Ravasi la Radio Vatican, "este o adevărată rană, şi ca atare, nu te lasă să dormi în indiferenţă şi penumbră. Pe de altă parte, această rană nu se deschide spre nimic, dar se deschide spre inima omului, şi cei care cred au convingerea că este deschisă şi spre inima lui Dumnezeu. Este vorba de o crăpătură spre anumite întrebări mai profunde şi radicale sau, spunând mai esenţial, o deschidere spre întrebarea despre sensul vieţii".

Arhiepiscopul de Barcelona, card. Luis Marinez Sistach, a vorbit la microfonul trimisului special Radio Vatican, Fabio Colagrande, despre importanţa pe care frumuseţea o are în viaţa de zi cu zi, care apropie sufletul de Dumnezeu. "Viaţa omului este, în general, foarte grea iar criza economică a făcut-o şi mai mult. Dar frumuseţea aduce cu sine atâtea lucruri şi, mai ales, conduce la Dumnezeu. În aceste momente pline de greutăţi avem nevoie de multe lucruri, dar avem nevoie şi mai mult de Dumnezeu".

Referindu-se la cele întâmplate în zilele de 17 şi 18 mai în bazilica "Sagrada Familia", arhiepiscopul de Barcelona a spus că "s-a întâmplat ceea ce Gaudi îşi imagina şi dorea atunci când a proiectat această bazilică, în care să se întâlnească gloria lui Dumnezeu, frumuseţea muzicii şi nobleţea cuvântului. S-a vorbit de Dumnezeu, s-a vorbit de frumuseţe, s-a vorbit despre bărbaţi şi femei. S-a vorbit de atâtea lucruri importante care marchează viaţa noastră. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul pe care ni l-a făcut prin Antonio Gaudi, pentru această bazilică şi pentru Curtea Neamurilor".







All the contents on this site are copyrighted ©.