2012-05-09 13:27:36

Oraşul Arezzo îl aşteaptă pe Sfântul Părinte cu orgoliu şi speranţă. Interviu cu primarul, Giuseppe Fanfani


(RV – 9 mai 2012) “Orgoliu şi speranţă”. Acestea sunt sentimentale cu care oraşul Arezzo îl aşteaptă pe Sfântul Părinte. Oraşul Arezzo, împreună cu alte două localităţi, La Verna şi San Sepolcro, reprezentă destinaţia primei vizite a lui Benedict al XVI-lea în Toscana.
La sosire, Sfântul Părinte va fi aşteptat de primul ministru italian, Mario Monti. „Comunitatea noastră să primească cuvintele Pontifului ca hrană care să o facă să crească”, şi-a exprimat speranţa primarul de Arezzo, Giuseppe Fanfani care, într_un interviu pentru Radio Vatican, s-a făcut purtător de cuvânt al sentimentelor locuitorilor oraşului aflat în aşteptarea Papei:

• “Există o mare implicare şi o mare atenţie, dar şi puţină preocupare din partea administratorilor, căci erau foarte mulţi ani de când nu se trăia un eveniment atât de important. Prezenţa Sfântului Părinte creează întotdeauna un climat de specială aşteptare în credincioşi dar şi de o particulară atenţie din partea persoanelor care nu cred. Vizita Sfântului Părinte vine într-un moment în care oraşul simte efectele gravei crize economice în curs, aşa cum se întâmplă şi în alte oraşe italiene şi europene, iar prezenţa lui Benedict al XVI-lea va contribui la întârirea speranţei în viitor.”

Despre Arezzo şi împrejurimi, ca spaţiu de spiritualitate, primarul oraşului a amintit localitatea La Verna, schitul de la Camaldoli, oraşul milenar San Sepolcro, al cărui nume este legat de “Sfântul Mormânt”, bazilica „San Francesco” din Arezzo, cu ciclul de fresce întitulate „Legenda Adevăratei Cruci”, ale maestrului Piero della Francesca.

La finalul interviului, primarul oraşului Arezzo a spus: • „Nu pot să nu-mi exprim profunda fericire personală de a-i putea spune Sfântului Părinte salutul din partea întregii colectivităţi”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.