"Suplica", implorarea către Sfânta Fecioară de la Pompei. Mons. Liberati: o rugăciune
ce merge în faldurile realităţii de azi
(RV - 8 mai 2012) "O, Mamă, (...), arată-te tuturor aşa
cum eşti, Regină de pace şi de iertare", sunt câteva
invocaţii ale rugăciunii stăruitoare numită „suplica” adresată Sfintei Fecioare Maria
de la Pompei şi care este recitată regulat la 8 mai şi în prima duminică din octombrie
la sanctuarul din regiunea italiană Campania, în prezenţa a mii de credincioşi. A
prezidat Sfânta Liturghie marţi dimineaţă arhiepiscopul Rino Fisichella, preşedinte
al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.
Despre
semnificaţia istorică a rugăciunii „suplica”, vorbeşte
mons. Carlo Liberti, arhiepiscop prelat şi delegat pontifical de Pompei. •
„Suplica”, implorarea care ia naştere în 1883, din spiritualitatea acestui advocat
laic, Bartolo Longo, convertit la credinţa, după o tinereţe problematică, şi chiar
atee timp de câţiva ani. El, revarsă, prcatic în rugăciune, în această implorare din
inimă către Sfânta Fecioară, nu numai toate problemele sale de om sfânt, dar şi ale
celui care, asemenea tuturor sfinţilor, reflectă şi trăieşte istoria timpului său.
Noi, creştinii, nu trebuie să fie spectatori ai evenimentelor, dar trebuie să fim
constructori de istorie. De aceea, semnificaţia istorică a rugii „suplica” stă în
faptul de a fi interpretat societatea şi Bisericii din timpul său, cu modernitate
de limbaj surprinzătoare.
Ce ne învaţă, deci,
această rugăciune către Maria? • Surpriza mea, în această
perioadă de criză economică şi financiară, de lipsă de muncă, de nesiguranţa locurilor
de muncă, de incertitudine socială, este în a vedea că numărul pelerinilor creşte
enorm. Ce vin să ceară Sfintei Fecioare Maria? Curajul, puterea de a merge înainte,
certitudinea de a găsi de muncă sau cine l-a pierdut, să-l regăsească. „Suplica” îl
ajută pe om, pe credinciosul din timpul nostru, pentru a reveni la dimensiunea sa
umană şi, aşa cum Bartolo Longo se abandona lui Isus, prin intermediul Mariei cu o
încredere care încă şi azi ne surprinde prin prospeţimea sa spirituală, la fel fac
astăzi credincioşii noştri. Deci, rugăciunea Mariei devine gestul de încredere al
contemporanilor noştri, pentru ca Maria să ne asculta şi să interpreteze problemele
viaţii noastre şi să ne indice, de asemenea, calea de a le putea depăşi. Omul de azi
se simte singur, se simte chiar abandonat de către instituţii. Ruga aceasta ne învaţă
că în gingăşia invocaţiei către Fecioara Maria, dorim să o implicăm absolut în problemele
viaţii noastre.
Cum se leagă tradiţia suplicii cu
evlavia populară? • Evlavia populară este miezul nu numai al istoriei Bisericii,
ci al Bisericii: Biserica: nu există Biserică fără evlavie populară. Ce este evlavia
populară? Este mulţimea credincioşilor care îi spun da Domnului, în fiecare zi, prin
Maria şi caută să interpreteze în viaţa lor voinţa lui Dumnezeu şi să-i spună da Domnului,
care îi cheamă să poarte înainte vocaţia de iubire. Suplica este în cadrul acestei
evlavii populare. Bartolo Longo coboară în problemele concrete ale istoriei, ale evlaviei
populare, şi apoi devine "o fotografie", a credincioşilor timpului nostru. Suplica
a fost, de asemenea, numită de către Papii "Ora lumii", deoarece în această rugăciune
se percepe conştiinţa poporului nostru, evlavia populară. Biserica există pentru există
un popor al lui Dumnezeu chemat de Domnul şi de Domnul prin intermediul Mariei care
cele minunea fidelităţii în zilele dificile ale vieţii.
Mulţi pelerini
sosesc din străinătate: este un semn că Ruga către
Fecioara Maria de la Pompei trece dincolo de graniţele naţionale
italiene? • Afecţiunea Preacuratei Fecioare Maria de la Pompei este universală,
deoarece Doamna noastră de la Pompei este chemare la Sfântul Rozariu, ceea ce Bartolo
Longo numeşte în suplică "lanţul dulce care ne uneşte cu Dumnezeu, legătura de iubire
care ne face fraţi". Prin Rozariu facem o sumă, un rezumat al tuturor misterelor vieţii
Domnului, şi noi ne regăsim în braţele lui Cristos - şi acolo ne-a condus Maria -
Cristos cel viu, învingător, cap al Bisericii, cap al Trupului mistic al Bisericii
care suntem noi.