2012-05-06 18:07:37

Duminică: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 6 mai 2012) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa la „Regina coeli”, comentând evanghelia duminicală „Viţa şi mlădiţele” şi cuvintele lui Isus „Fără mine nimic nu puteţi face”, a spus că Dumnezeu ajută respectând libertatea omului. Libertatea omului şi puterea lui Dumnezeu merg împreună. Acest lucru este posibil pentru că binele vine de la Domnul, dar el se realizează datorită credincioşilor săi. Pontiful asigură sprijin asociaţiei italiene „Meter” care tutelează minorii împotriva abuzurilor şi anunţă că va fi prezent în zilele 1-3 iunie la Întâlnirea Mondială a Familiilor, la Milano.

- Sărbătoarea Gărzii Elveţiene Pontificale duminică 6 mai, în amintirea datei de 6 mai 1527 când 147 de soldaţi ai Corpului au căzut în actul de a-l apăra pe Papa Clement al VII-lea în evenimentul numit “Jaful Romei”, din partea trupelor împăratului Carol al V-lea. Duminică dimineaţă, Liturghie la altarul catedrei din Bazilica San Pietro, oficiată de cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone, apoi depunerea jurământului de către 26 noi recruţi ai Gărzii Elveţiene, desfăşurată în Aula Paul al VI-lea, iar la ora 17, concertul oferit de Poliţia Cantonului Lucerna.

- Inteligenţă, credinţă şi iubire: se intitulează astfel editorialul părintelui Federico Lombardi la rubrica “Octava Dies”. Editorialul se inspiră din discursul lui Benedict al XVI-lea rostit la Roma, în timpul vizitei de joi 3 mai, pentru marcarea a 50 de ani ai Facultăţii de Medicină şi Chirurgie din cadrul Universităţii Catolice a Sfintei Inimi.

- Siria. Observatorii ONU în acţiune pentru verificarea încetării focului, dar activiştii vorbesc de ciocniri dure în oraşul Deir al Zor şi Aleppo. Luni alegeri parlamentare. Damascul incită la vot în timp ce opoziţia anunţă formarea unui Parlament temporar având ca prim obiectiv abolirea actualei Constituţii.

- Geneva. Semnal de alarmă într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii: în lume se nasc anual 15 milioane de copii prematuri. Implicate în special ţările în curs de dezvoltare precum India, China, Nigeria, Pakistan.

- Italia. Pentru prima dată descrise fluxurile migratoare într-un Atlas mondial. Fenomenele sunt în schimbare. Datorită crizei creşte numărul emigranţilor din Europa. Toate ţările lumii sunt interesate într-un mod sau altul de acest fenomen. Din 6 miliarde de persoane, migranţii sunt 200 de milioane.

- Model strălucit de caritate socială pentru toţi oamenii de bunăvoinţă. Se împlinesc 170 de ani de la moartea Sfântului Iosif Benedict Cottolengo, unul dintre „Sfinţii preoţi” ai Italiei din secolul al XIX-lea. Om de speranţă, caritate şi iubire, este unul dintre adevăraţii purtători de lumină în sânul istoriei acelui secol. A fost comemorat zilele trecute de oraşul Torino şi întreaga Italie.

- Catedrala din San Sepolcro din regiunea italiană Toscana a sărbătorit printr-un concert susţinut de tineri, împlinirea a o mie de ani de existenţă şi se pregăteşte să-l primească pe Papa Benedict al XVI-lea duminică 13 mai.

- Bucureşti. Între 7 şi 10 mai are loc la Mănăstirea părinţilor carmeltani desculţi din Ciofliceni întâlnirea naţională a operatorilor mass-media catolici pe tema „Biserica şi comunicarea. Provocări actuale”.

- Super-duminică electorală. Cinci alegeri decisive pentru politica europeană. În Franţa, Grecia, Serbia, Germania şi Italia alegeri care pot determina viitorul curs al politicilor anticriză, al monedei euro şi al stabilităţii la graniţele României.

- Aşadar Franţa şi Grecia la urne. Turul doi al scrutinului prezidenţial în Franţa şi alegerile politice din Grecia, ar putea schimba echilibrele în Uniunea Europeană, condiţionând deciziile pentru ieşirea din criză şi relansarea creşterii: scriu agenţiile de presă.

- Serbia. Zi electorală şi în Serbia toată orientată spre integrarea în Uniunea Europeană. Într-o singură zi, alegeri prezidenţiale, politice şi administrative.

- Germania. Dieceza de Manhnheim va găzdui de la 16 la 20 mai cea de-a 98-a ediţie a Katholikentag, adunarea naţională a catolicilor, manifestare ce datează din 1848 pentru a reflecta asupra realităţii Bisericii şi situaţiei socio-politice a ţării. Tema ediţiei din 2012: „A îndrăzni un nou început”, cu referinţă la cotiturile posibile în societate şi la contribuţia pe care o poate aduce Biserica.

- Luni 7 mai, în calendarul liturgic bizantin român Arătarea pe cer a Sfintei Cruci la Ierusalim în anul 351 şi Sfântul martir Acachie; în calendarul roman sau latin, Sfânta Flavia Domitila, martiră la Roma, secolul 1, Sfânta Ghizela, soţia Sfântului Ştefan al Ungariei, anii 985-1060 şi Sfânta Roza Venerini, fondatoarea congregaţiei „Maestre Pie Venerini”, Viterbo, Italia, anii 1656- 1728.

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.