2012-05-04 17:27:56

Siria: apelul episcopului de Aleppo pentru o „misiune ONU credibilă”


(RV – 4 mai 2012) “Speranţa noastră este ca misiunea observatorilor ONU să fie credibilă, echitabilă, independentă şi să acţioneze în sensul calmării situaţiei. Îndemnăm toate părţile aflate în conflict să accepte Observatorii ONU care vin fără interese particulare şi să le faciliteze munca”, a îndemnat mons. Giuseppe Nazzaro, vicar apostolic de Aleppo, în Siria, exprimând speranţele de pace ale Bisericii din Siria în legătură cu misiunea Observatorilor ONU.

În legătură cu recentele dezordini de la Universitatea din Aleppo, mons. Nazzaro explică agenţiei „Fides”: „Rezidenţa mea se află la 150 de metri de campusul universitar şi am putut auzi împuşcăturile. Potrivit opiniei unora, se pare că ar fi implicaţi miliţieni plătiţi, proveniţi din Libia şi Afganistan. Dacă ar fi adevărată, această situaţie ar complica şi mai mult lucrurile şi ar confirma teoria potrivit căreia conflictul din Siria se află in centrul unor interese geopolitice internaţionale. Şi deocamdată, populaţia siriană continuă să sufere din cauza acestui conflict, în special din cauza embargoului care se face resimţit la nivelul populaţiei, sărăcia amplificându-se şi din cauza creşterii nivelului de insecuritate.

Vicarul apostolic de Aleppo ţine să evidenţieze faptul că „aşa cum se petrece în toate conflictele, o parte importantă a confruntărilor au loc în sfera informaţiei şi a propagandei. „De aceea”, subliniază înaltul prelat, „este fundamental să se aibă o informaţie corectă şi transparentă din partea mass-mediei locale şi internaţionale, aşa cum s-a spus şi în mesajul recentei reuniuni a episcopilor sirieni”.
Vicarul apostolic speră ca mesajul episcopilor din Siria să-i convingă pe actorii internaţionali „să dea o şansă reală păcii”.







All the contents on this site are copyrighted ©.