2012-05-03 13:23:28

Noua evanghelizare, tema Adunării generale a Operelor Pontificale Misionare, de la 7 la 12 mai


RV 03 mai 2012. "Misiunea către popoare, paradigmă a noii evanghelizări", este tema sesiunii pastorale care va deschide lucrările adunării generale anuale a Operelor Pontificale Misionare (OPM), prevăzută să aibă loc la Roma de la 7 la 12 mai. La întâlnirea de lucru vor lua parte directorii naţionali OPM de pe toate continentele, alături de preşedintele şi secretarii generali ai celor patru organizaţii misionare pontificale.

După cum informează agenţia Fides, prima sesiune de lucrări va fi inaugurată de preşedintele Operelor Pontificale Misionare, arhiepiscopul Piergiuseppe Vacchelli. Luni după amiază, 7 mai, este prevăzută intervenţia prefectului Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, card. Fernando Filoni, care va prezida şi Sf. Liturghie de la încheierea primei zile de lucru.

Tema asupra căreia se va concentra sesiunea pastorală, "Misiunea 'ad gentes' (către popoare - n.r.), paradigmă a noii evanghelizări", va fi prezentată de mons. Aldo Giordano, observator permanent al Sf. Scaun pe lângă Consiliul Europei de la Strassbourg. Succesiv, va interveni pr. Vito Del Prete, secretarul general al Uniunii Pontificale Misionare, după care vor începe lucrările în grupuri lingvistice şi dezbaterile în plen.

Miercuri, 9 mai, va începe sesiunea Adunării generale, prin introducerea mons. Vacchelli şi procedurile prevăzute de Statut. Vor urma relatările secretarilor generali ai celor patru organizaţii misionare pontificale: pr. Timothy Lehane Barrett, pentru Opera Pontificală de Răspândire a Credinţei, şi mons. Jan Dumon, de la Opera Pontificală Sf. Petru Apostolul. Joi, 10 mai, va interveni Jeanne Baptistine Ralamboarison, secretară generală a Operei Pontificale a Copiilor Misionari, şi pr. Vito Del Prete, secretarul general al Uniunii Pontificale Misionare. În programul de vineri este prevăzută dezbaterea deciziilor finale adoptate de adunarea generală.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.