Misiunea Bisericii Catolice în Africa, în centrul unui simpozion la Roma. Mons. Adoukonou:
"Ce facem astăzi pentru a ne merita numele de familie a lui Dumnezeu?"
RV 03 mai 2012.De la "Ecclesia in Africa" a lui Ioan Paul
al II-lea, la "Africae munus" a lui Benedict XVI. Cele două exhortaţii
apostolice post-sinodale – din 1994, respectiv, 2009 - au oferit tema unui
simpozion de studii organizat miercuri de Universitatea Pontificală Laterană din Roma.
Au luat cuvântul, printre alţii, card. Robert Sarah, preşedintele Consiliului
Pontifical Cor Unum care a prezentat pe scurt istoria documentului "Ecclesia in Africa",
şi arhiep. Barthélemy Adoukonou, secretarul Consiliului Pontifical al Culturii. În
cadrul simpozionului s-au conectat, în video-conferinţă, Universitatea Catolică din
Congo şi Universitatea Catolică din Camerun.
Redacţia centrală Radio
Vatican l-a contactat pe mons. Adoukonou, întrebându-l cu privire la parcursul străbătut
de Biserica Catolică africană
de la sinodul din 1994 la cel din 2009. • "La primul sinod al episcopilor
pentru Africa, Biserica a încercat să se înţeleagă pe sine şi să trăiască drept familie
a lui Dumnezeu. A fost un act de înculturare foarte profundă. Între timp, însă, am
văzut că elementul etnic, rasismul şi dezbinările dintre religii au continuat să-şi
spună cuvântul. În ce măsură ne mai merităm astăzi numele de familie a lui Dumnezeu?
Al doilea sinod, cu 'Africae munus', a căutat să ne ajute să fim sarea şi lumina lumii.
Aceasta înseamnă că trebuie să facem să lucreze acea forţă de transformare a realităţii,
care este Biserica. Biserica a fost numită 'sacrament de mântuire pentru lume'. Prin
Botez am devenit, fiecare dintre noi, oameni noi, şi trebuie să schimbăm cultura,
societatea în care trăim. Cele două sinoade, într-un anumit fel, se completează reciproc.
Se poate spune că primul sinod s-a desfăşurat sub semnul culturii, în timp ce actualul
sinod, pe care l-am încheiat şi ne străduim să-l punem în practică, pune accentul
pe latura istorică a omului, pe transformarea şi forţa care împinge către viitor".
Actualitatea internaţională ne prezintă nenumăratele răni ale Africii.
În ce fel Biserica poate da speranţă popoarelor africane? • "Problema nu
este de a ne angaja să facem un lucru sau altul, ci de a fi ceea ce Cristos ne cheamă
să fim, şi anume, Biserică, forţă de transformare şi solidaritate. Biserica s-a angajat
mult şi va continua să o facă, în domeniul sanitar, educativ şi celelalte aspecte
sociale. Biserica este dintotdeauna prezentă şi va fi şi mai mult, pentru că este
conştientă de ceea ce este şi, prin urmare, are voinţa de a transforma realitatea.
Dacă Biserica este fidelă faţă de sine, dacă este ceea ce trebuie să fie, şi anume,
societate reconciliată, familie reconciliată, familie de naţiuni, trupul lui Cristos,
dacă suntem cu adevărat toate acestea, vom şti să dăm răspuns la toate problemele".