Papa, la Ziua vocaţiilor, în Duminica Bunului Păstor: "trebuie vestită din nou, în special noilor generaţii, frumuseţea atrăgătoare a iubirii divine"

RV 28 apr 2012. Ziua mondială de rugăciune pentru vocaţii se celebrează anual în a patra duminică de Paşti, numită "a Bunului Păstor". Cu această ocazie Benedict al XVI va conferi Sacramentul Preoţiei mai multor diaconi din Seminarul Roman Major, la Sfânta Liturghie, în bazilica San Pietro.

Pentru Ziua vocaţiilor de anul acesta, Benedict XVI îndreaptă privirea Bisericii spre Dumnezeu încă din tema mesajului: "Vocaţiile, dar al iubirii lui Dumnezeu". "În orice timp", se citeşte în Mesajul Sfântului Părinte, "la izvorul chemării divine este iniţiativa iubirii infinite a lui Dumnezeu, care se manifestă pe deplin în Isus Cristos. "Există o multiplă vizibilitate a lui Dumnezeu. În istoria de iubire pe care ne-o relatează Biblia, El vine în întâmpinarea noastră, încearcă să ne cucerească, până la Ultima Cină, până la Inima străpunsă pe cruce, până la apariţiile Celui Înviat şi la faptele minunate prin care El, prin intermediul acţiunii Apostolilor, a condus drumul Bisericii de la începuturi". Domnul nu s-a retras din istoria succesivă a Bisericii. Continuă Sf. Părinte: "mereu din nou ne vine în întâmpinare - prin oameni în care El transpare; prin Cuvântul său, în Sacramente, în special în Euharistie" (Deus caritas est, nr. 17).

Iubirea lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna, este fidelă faţă de ea însăşi, de "cuvântul dat pentru o mie de generaţii" (Ps 105,8). De aceea, trebuie vestită din nou, în special noilor generaţii, frumuseţea atrăgătoare a iubirii divine, care precedă şi însoţeşte: ea este impulsul secret, este motivaţia care nu dispare, chiar şi în cele mai grele situaţii", spune Sfântul Părinte.

Într-un articol despre preoţie publicat în Osservatore Romano la 28 mai 1970 de teologul Joseph Ratzinger, astăzi Benedict XVI, se conturează deja legătura profundă dintre sacramentul preoţiei şi jertfa lui Cristos pe cruce. "Chestiunea slujirii preoţeşti în Biserică a devenit dintr-o dată o problemă arzătoare. Preoţia sacramentală are o existenţă legitimă?" – începea astfel, cu acest interogativ fundamental, lungul articol din 1970 al viitorului Pontif. Profesorul de atunci de la Universitatea din Regensburg sublinia de la început: "criza contemporană ar trebui să ne împingă să ascultăm cu o nouă vigilenţă mesajul de la începuturi". Joseph Ratzinger însoţeşte cititorul într-o analiză pasionantă a Scrisorilor Sf. Paul, pentru a ajunge la afirmaţia că nu e greu a demonstra că "chiar Noul Testament demonstrează uniunea dintre apostolat şi prezbiterat". "Această structură", adaugă autorul, "este prezentată ca o realitate permanentă în Biserică". O legătură care "apare deja în scrierile lui Luca". Aşadar, scrie teologul german, "preoţia Bisericii nu este în contradicţie cu mărturiile Noului Testament", dar "este ferm ancorată în acestea". Pentru istoria religiilor, observă teologul Ratzinger, preoţia creştină "reprezintă o realitate complet nouă: nu provine din preoţia templului Vechiului Legământ, nici din ideea vetero-testamentară a 'preoţiei regale'. Provine, mai degrabă, din legătura dintre dimensiunea mesianică şi cea apostolică: misiunea de a continua misiunea lui Isus Cristos".

"Nimeni nu va contesta faptul că în istoria Bisericii s-au alternat întotdeauna semne de umbrire", dar "aceasta nu pune în chestiune preoţia ca atare, ci pe noi, cei cărora le-a fost transmisă această îndatorire". Într-adevăr, se întreabă autorul, "suntem noi atât de siguri că obscuritatea exista numai în alte timpuri? Sau, nu în acest fel orice generaţie trebuie să accepte din nou darul Domnului?"

În partea finală a reflecţiei sale, cel care avea să devină Benedict XVI afirmă că "forţa purificatoare a investigaţiei istorice este importantă", dar "aceasta nu este suficientă singură, pentru că a gândi este un act care îşi are locul în viaţă şi de la aceasta primeşte atât premisele cât şi limitele sale". Şi adaugă: "numai dacă acceptăm mereu din nou în această totalitate mandatul Domnului, gândirea noastră îşi poate găsi calea". "Preoţia lui Cristos s-a împlinit pe cruce. Crucea este şi rămâne fundamentul şi centrul permanent al preoţiei creştine care îşi poate găsi împlinirea numai în disponibilitatea fiecăruia faţă de Domnul şi de oameni".

Aici, serviciul audio: