2012-04-25 19:03:52

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


RV 25 apr 2012. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- Fără rugăciune, suntem în pericolul de a ne sufoca în miile de lucruri de fiecare zi. Pentru Păstori, aceasta este prima şi cea mai preţioasă formă de slujire faţă de turma ce le-a fost încredinţată: a spus Benedict XVI, la cateheza audienţei generale de miercuri, în Piaţa Sfântul Petru, reluând seria meditaţiilor pe tema rugăciunii în Noul Testament. Papa a făcut referinţă la capitolul 6 din cartea Faptele Apostolilor, unde prima comunitate creştină reuşeşte să salveze legătura indisolubilă dintre predicarea Cuvântului lui Dumnezeu şi serviciul carităţii faţă de cei nevoiaşi.

- Sala de presă a Sf. Scaun a publicat programul călătoriei pastorale a Papei la Arezzo, în centrul Italiei, duminică, 13 mai a.c. După Sfânta Liturghie în parcul oraşului şi rugăciunea "Regina Coeli", Benedict XVI va face o vizită privată la catedrala Sfântul Donatus din Arezzo. A doua etapă a călătoriei se va desfăşura la Sanctuarul din La Verna şi, în fine, în oraşul istoric Sansepolcro, la 500 de ani de la ultima vizită a unui pontif în această localitate..

- În urma recentelor apariţii la televiziune, în presa scrisă şi în alte mijloace de comunicaţie a unor documente vaticane acoperite de secretul profesional, Benedict al XVI-lea a dispus constituirea unei comisii alcătuite din cardinali pentru „o cercetare scrupuloasă care să facă deplină lumină asupra unor astfel de episoade”.

- Sfântul Scaun atrage atenţia asupra necesităţii unei reflecţii urgente şi profunde privind semnificaţia obiectivelor economice şi importanţa revizuirii arhitecturii financiare şi comerciale globale, astfel încât să fie corectate absurdităţile sistemului. Sunt temele intervenţiei susţinută de mons. Silvano Tomasi, observator permanent la sediul ONU din Geneva, la cea de-a XIII-a Conferinţă asupra comerţului şi dezvoltării, în desfăşurare pînă joi la Doha, în Qatar.

- Sudanul de Sud: arhiepiscopul de Juba solicită ajutorul comunităţii internaţionale. Situaţia la Juba nu este deloc calmă. "Populaţia este foarte preocupată din cauza ciocnirilor de la graniţa dintre Sudan şi Sudanul de Sud", a declarat agenţiei Fides mons. Paulino Lukudu Loro, arhiepiscop de Juba, capitala Sudanului de Sud. Arhiepiscopul de Juba este îngrijorat mai ales după ce preşedintele sudanez Omar al Bashir a declarat că nu vor exista negocieri cu Sudanul de Sud, unicul dialog fiind cel al armelor şi gloanţelor.

- Iniţiativa cultural-religioasă a Sf. Scaun "Curtea Neamurilor" se va desfăşura şi la Barcellona, în Spania, după ce a cuprins mai multe oraşe din Italia, Franţa, România şi Albania. Manifestarea este organizată de Consiliul Pontifical al Culturii, sub directa coordonare a card. Gianfranco Ravasi, pentru relansarea dialogului între cei care cred şi cei care nu cred pe marginea preocupărilor din societatea contemporană. În oraşul catalan, iniţiativa se va desfăşura pe 17 şi 18 mai şi va avea ca temă arta, frumuseţea şi transcendenţa. Spaţiile puse la dispoziţie de partenerii locali sunt Muzeul Naţional de Artă Catalană, Universitatea din Barcellona, Institutul de Studii Catalane şi Bazilica Sagrada Familia a arhitectului Antoni Gaudí.

- Bucureşti/Torino. România va fi, pentru prima oară, ţară invitată de onoare la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, cea mai importantă manifestare de profil din Italia, care se desfăşoară în perioada 10-14 mai 2012, informează miercuri un comunicat al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia (IRCCU) preluat de Agerpres. A doua ţară invitată este Spania. Tema Salonului de carte, 'A trăi în reţea: modificările impuse de tehnologiile digitale'. În parteneriat cu Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi cu Academia Civică, pe o latură a standului va fi montată o expoziţie de fotografii dedicată victimelor comunismului.

- Bucureşti. Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat, miercuri, în Parlament, că apreciază măsurile luate de România în ceea ce priveşte aderarea la Schengen, condiţii în care ţara noastră "devine un punct de intrare sigur" în spaţiul de liberă circulaţie. "Discutând cu miniştrii de interne", a afirmat Van Rompuy, "s-a pus problema accederii României şi Bulgariei în septembrie şi mă bucur că România are încredere şi ia măsuri în problemele de graniţă şi de coordonare a poliţiei de graniţă". Potrivit Agerpres, Van Rompuy le-a spus parlamentarilor români că a vizitat ţara noastră pentru prima oară în anul 1974, însă vizita de atunci nu a fost la fel de oportună cum este cea de acum. "În 1974 am vizitat pentru prima dată România. Aveam 26 de ani pe atunci. Chiar dacă mi-am spus că nu o să vizitez nicio ţară comunistă, România a fost singura excepţie. Din păcate, am fost prea sincer pentru gazda mea. Vizita oficială s-a încheiat după două zile, când eu am fost exilat lângă Marea Neagră, aproape de locul unde Ovidiu a fost exilat", a mai spus oficialul european.

- Roma. Un dialog mai intens între creştini şi musulmanii din cea mai numeroasă Ţară islamică din lume. A fost semnată în Indonezia o Înţelegere între Comunitatea Sfântul Egidiu şi Muhammaddiyah, una din cele mai mari organizaţii islamice la nivel mondial. Acordul a prins viaţă în contextul vizitei oficiale a Guvernului Italian la Jakharta. Colaborarea vizează domenii precum solidaritatea, dialogul interreligios, promovarea unei culturi a toleranţei, în soluţionarea conflictelor şi căutarea păcii, ajutor umanitar în caz de catastrofe naturale.

- A salva viaţa a circa 360 de persoane, pentru a prezerva identitatea unui popor, istoria şi tradiţiile sale. Este provocarea asumată de organizaţia "Survival International", singura la nivel mondial care militează pentru drepturilor populaţiilor tribale. Organizaţia a lansat miercuri campania intitulată "Tribul cel mai ameninţat din lume", dedicată micului trib Awa, din pădurea amazonică, una din ultimele realităţi de vânători-culegători nomazi rămaşi în statul Maranhao, din nord-estul Braziliei. Principala ameninţare vine din partea crescătorilor de animale şi firmelor de exploatare forestieră care lovesc în oricine se opune la deforestarea teritoriului.

- Din actualitatea internaţională. Siria: trimisul special ONU şi al Ligii Arabe, Kofi Annan, avertizează: Damascul a pus la încercare aproape pînă la limită capacitatea noastră de răbdare; fermă condamnare, din partea Statelor Unite, a atacurilor împotriva civililor care colaborează cu observatorii internaţionali. Libia: Consiliul Naţional de Tranziţie a aprobat o lege care interzice formaţiuni politice bazate pe criterii religioase sau tribale. ONU: organizaţiile criminale încasează anual circa 2.100 de miliarde de dolari, susţine un raport oficial pe 2009; dintre acestea, 40 de miliarde, corupţia în ţările subdezvoltate, iar 32 de miliarde, traficul cu fiinţe umane, "forma modernă de sclavie".

- Joi, 26 aprilie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Vasile episcop al Amasiei, martir, anul 322; în calendarul roman sau latin, acelaşi Sfânt Vasile, episcop, martir din Pont, precum şi Sfântul Anaclet, unul din succesorii imediaţi ai Sf. Petru, papă între anii cc.79-90, şi Sfântul Marcelin, papă, martir, anul 305.








All the contents on this site are copyrighted ©.