Fără rugăciune, suntem în pericolul de a ne sufoca în miile de lucruri de fiecare zi: Benedict XVI, la cateheza audienţei generale de miercuri. Rugăciunea, prima şi cea mai preţioasă slujire a Păstorilor faţă de turmă

RV 25 apr 2012. Fără rugăciune faptele noastre de fiecare zi se reduc la un simplu activism. La cateheza audienţei generale de miercuri, în Piaţa Sfântul Petru, Benedict XVI a reluat tema rugăciunii în Noul Testament, referindu-se la capitolul 6 din cartea Faptele Apostolilor, unde predicarea Cuvântului lui Dumnezeu se îmbină armonios cu serviciul carităţii faţă de cei nevoiaşi. Papa a subliniat că fiecare pas al vieţii noastre trebuie să fie făcut înaintea lui Dumnezeu în rugăciune.

Nu trebuie să se introducă nici un fel de opoziţie între "momente de rugăciune" şi "exerciţiul carităţii". Benedict XVI a făcut referinţă la prima comunitate creştină de la Ierusalim, când pastoraţia carităţii părea să se despartă de predicarea Cuvântului lui Dumnezeu (Fap 6,1-7). Necesitatea de a veni în ajutorul celor slabi, săraci şi al văduvelor, nu era o chestiune secundară şi risca să creeze în acel moment dezbinări în interiorul Bisericii. Comunitatea cunoştea o creştere numerică importantă dar cei de limba greacă începeau să se plângă împotriva celor de limba ebraică pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zi (6,1). În faţa acestei urgenţe, care cerea şi un criteriu de dreptate, Apostolii au convocat întregul grup al discipolilor. În acest moment de emergenţă pastorală, se evidenţiază discernământul făcut de Apostoli. Ei se găseau în faţa exigenţei primare de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu după mandatul Domnului, dar chiar dacă aceasta este exigenţa primară a Bisericii, consideră cu tot atâta seriozitate datoria carităţii şi a dreptăţii, datoria de a ajuta văduveele, pe cei săraci, pentru a răspunde la porunca lui Isus "iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum eu v-am iubit pe voi" (cfr Ioan 15, 12.17). Apostolii spun: "Nu este bine ca noi să lăsăm la o parte Cuvântul lui Dumnezeu pentru a sluji la mese. De aceea, căutaţi dintre voi şapte bărbaţi cu nume bun, plini de Duh şi înţelepciune, pe care să-i rânduim pentru această slujire. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea Cuvântului" (6, 2-4).

Două lucruri ies aici în evidenţă, a subliniat Benedict XVI. Primul, din acel moment a început să existe în Biserică "un minister" al carităţii. Biserica nu trebuie doar să vestească Cuvântul, dar şi să împlinească Cuvântul care este caritate şi adevăr. Al doilea: aceşti bărbaţi trebuie să fie nu doar de nume bun dar şi oameni plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune. Cu alte cuvinte, nu pot fi doar organizatori care ştiu să facă, dar trebuie să facă în spiritul credinţei, cu lumina lui Dumnezeu, cu înţelepciunea inimii; deci, şi funcţia lor, deşi este mai întâi practică, este totuşi o funcţie spirituală. Caritas-ul şi dreptatea nu sunt doar acţiuni sociale, ci activităţi spirituale realizate în lumina Duhului Sfânt".

În primii paşi ai Bisericii, a reluat Papa, se reflectă într-un anume fel ceea ce a avut loc în viaţa publică a lui Isus, în casa Martei şi a Mariei, la Betania (cfr. Luca 10,38-42). Marta era prinsă cu obligaţiile ospitalităţii faţă de Isus şi apostolii săi, în timp ce Maria asculta cu atenţie Cuvântul său. În ambele situaţii, nu se pun unul împotriva celuilalt, momentul de rugăciune, ascultarea lui Dumnezeu, cu activitatea zilnică, exerciţiul carităţii. Atenţionarea pe care Isus o adresează Martei (Lc 10,41-42), ca şi angajamentul apostolilor de a se dedica rugăciunii şi slujirii Cuvântului (Fapte 6,4), arată prioritatea pe care trebuie să o dăm lui Dumnezeu. Desigur, a continuat Papa, nu trebuie criticată activitatea desfăşurată în favoarea aproapelui, dar trebuie impregnată lăuntric şi de spiritul contemplaţiei. Pe de altă parte, Sfântul Augustin spune că realitatea Mariei este o viziune a situaţiei noastre din ceruri, aici pe pământ nu o putem avea pe deplin, dar un pic de anticipaţie trebuie să fie prezentă, în toate activităţile noastre trebuie să fie prezentă şi contemplaţia lui Dumnezeu".
• "Nu trebuie să ne pierdem în activismul pur, dar să ne lăsăm întotdeauna impregnaţi în activitatea noastră de lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi să învăţăm astfel adevărata caritate, adevărata slujire a celuilalt, care nu are nevoie de atâtea lucruri: are cu siguranţă nevoie de lucrurile necesare, dar are nevoie mai ales şi de afecţiunea inimii noastre, de lumina lui Dumnezeu".

Sfinţii au simţit o unitate adâncă de viaţă între rugăciune şi acţiune, între iubirea deplină faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de fraţi. Un model de armonie între contemplaţie şi activitate, a continuat Papa, este Sfântul Bernard care "insistă pe importanţa reculegerii interioare, a rugăciunii, pentru a se apăra de pericolele unei activităţi excesive, oricare ar fi condiţia de viaţă şi sarcina de îndeplinit. Ocupaţiile prea numeroase, o viaţă frenetică, ajung deseori să împietrească inima şi să provoace suferinţă spiritului (cfr. De consideratione, adresat Papei Inocenţiu al II-lea, II, 3).
• "Este o atenţionare preţioasă pentru noi astăzi, obişnuiţi să evaluăm toate cu criteriul productivităţii şi eficienţei (...) Fără rugăciunea zilnică trăită cu fidelitate, faptele noastre se golesc, îşi pierd sufletul profund, se reduc la un simplu activism care, în cele din urmă, ne lasă nemulţumiţi".

În faţa încercării, primul pas al comunităţii creştine de la Ierusalim este rugăciunea, iar meditaţia Sfintei Scripturi i-a permis să înţeleagă evenimentele prin care trece.
• "Când rugăciunea este alimentată de Cuvântul lui Dumnezeu, putem vedea realitatea cu alţi ochi, cu ochii credinţei, şi Domnul, care vorbeşte minţii şi inimii, dă o nouă lumină drumului în orice moment şi orice situaţie. Noi credem în puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi greutatea prin care trecea Biserica în faţa problemei slujirii săracilor, a carităţii, este depăşită în rugăciune, în lumina lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt (...) Slujirea practică a carităţii este o slujire spirituală, ambele realităţi trebuie să meargă împreună".

"Numai din legătura intimă cu Dumnezeu, cultivată zi de zi, vine răspunsul la alegerea Domnului şi este încredinată orice slujire în Biserică". Alegerea celor şapte diaconi de către Apostoli, a reluat Papa, "ne arată şi nouă primatul rugăciunii şi al Cuvântului lui Dumnezeu, care, cu toate acestea, produce apoi şi acţiunea pastorală".
• "Pentru Păstori, aceasta este prima şi cea mai preţioasă formă de slujire faţă de turma ce le-a fost încredinţată. Dacă plămânii rugăciunii şi ai Cuvântului lui Dumnezeu nu alimentează respiraţia vieţii noastre spirituale, riscăm să ne sufocăm în mijlocul a mii de lucruri de fiecare zi: rugăciunea este respiraţia sufletului şi a vieţii (...) În raportul cu Dumnezeu, în ascultarea Cuvântului său, în dialogul cu Dumnezeu, chiar şi când ne aflăm în tăcerea unei biserici sau a camerei noastre, suntem uniţi în Domnul cu atâţia fraţi şi surori în credinţă, ca un ansamblu de instrumente care, cu individualitatea proprie, înalţă către Dumnezeu o unică, grandioasă simfonie de mijlocire, mulţumire şi preamărire".

După saluturile în alte limbi, la audienţa generală de miercuri cu credincioşii, Suveranul Pontif a intonat rugăciunea "Tatăl Nostru" în limba latină, urmată de Binecuvântarea Apostolică, pe care o extinde cu bucurie la toţi ascultătorii care o primesc în spirit de credinţă.

Aici, serviciul audio şi Binecuvântarea Apostolică: