Şapte ani de pontificat. Primatul iubirii şi dorinţa de claritate şi adevăr, caracteristici
ale Papei care plac tinerilor: Lisa Moni Bidin, din Acţiunea Catolică
(RV – 19 aprilie 2012) Köln, Sydney, Madrid: sunt oraşele ediţiilor trecute
ale Zilelor Mondiale ale Tinerilor la care a participat Benedict al XVI-lea,
în vreme ce se priveşte deja spre ediţia din 2013, care va avea loc la Rio
de Janeiro, în Brazilia. Dar cum analizează o tânără, Lisa Moni Bidin,
din Acţiunea Catolică, cei şapte ani de pontificat ai lui Benedict al XVI-lea?
• “Cele două aspecte care mă impresionează cel mai mult la Bendict al
XVI-lea sunt: primatul iubirii şi dorinţa de claritate şi adevăr. Acea iubire care
ne ajută să creştem spiritual, pentru a ajunge să cunoaştem ceea ce este cu adevărat
important în viaţă; şi dorinţa de claritate şi adevăr, ce sunt de căutat şi aflat
în fiecare dintre noi, în comunităţile şi bisericile noastre, pentru a ajunge să dăm
tot mai mult o mărturie vie despre Cristos cel Înviat, despre o Biserică vie, o Biserică
a bucuriei. Din partea tinerilor Acţiunii Catolice, pentru Sfântul Părinte o urare
de bine, asigurându-l de sprijinul nostru în rugăciune pentru misiunea sa”.