2012-04-17 14:43:35

Turcia: Episcopatul consideră că există bune posibilităţi pentru recunoaşterea juridică a Bisericii


(RV – 17 aprilie 2012) Turcia: O reuniune „desfăşurată într-un climat de seninătate, care lasă loc la speranţe”: se citeşte în scurtul comunicat de presă al Conferinţei Episcopale Turce, transmis luni, 16 aprilie. Comunicatul se referă la audierea mons. Ruggero Franceschini, preşedinte al Conferinţei Episcopale Turce (CET), în cadrul Marii Adunări Naţionale a Turciei (ce reprezintă parlamentul acestei ţări), privind vechea problemă a recunoaşterii juridice a Bisericii Catolice.
Preluând comunicatul Conferinţei Episcopale din Turcia, agenţia SIR aminteşte că „cererea principală a Bisericii romano-catolice este recunoaşterea sa juridică ca şi Biserică în Turcia”.
Reprezentanţii guvernului au subliniat că o astfel de cerere nu depinde de noua Constituţie, dar că poate fi acceptată printr-o lege specială, şi că la următoarele întâlniri vor fi luate în consideraţie problemele proprietăţilor bisericeşti, ale şcolilor, spitalelor şi altor bunuri asupra cărora Biserica Catolică posedă titluri de proprietate, precizează de asemenea nota episcopatului turc.
După cum a anticipat luni agenţia SIR, întâlnirea a fost o iniţiativă a ambasadorului turc la Sfântul Scaun, Kenan Gürsoy. Arhiepiscopul Franceschini a fost însoţit de mons. Louis Pelâtre, vicar apostolic de Istanbul, de mons. Georges Khazzoum (pentru catolicii armeni), de către mons. Yusuf Sad (pentru siro-catolici) şi de către purtătorul de cuvânt al Conferinţei Episcopale din Turcia, Rinaldo Marmara.
Într-un interviu acordat agenţiei Sir, mons. Franceschini, referindu-se la audierea patriarhului Bartolomeu I, a vorbit despre "un pas foarte important şi valoros în direcţia justă a dreptului şi respectului faţă de minorităţi", adăugând: “recunoaşterea juridică, faţă de care cred că este doar o chestiune de timp, nu poate fi negată unei instituţii active în societate, precum Biserica”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.