Teologia pastorală de la Joseph Ratzinger la Papa Benedict al XVI-lea

(RV - 17 aprilie 2012) Papa Benedict al XVI-lea a păşit în al 86 an de viaţă. Felicitări, desigur, şi o rugă la Domnul însoţită de urarea „ad multos annos!”. Joi 19 aprilie, Papa intră în al optulea an al pontificatului. Şi pentru asta, urări şi gratitudine! Îi mulţumim pentru că a avut puterea de a spune: da! În ultimii ani, am urmărit evoluţia gândirii aceluia care din cea a lui Joseph Ratzinger a devenit cea a lui Benedict al XVI-lea.

O maturizare şi pentru un mare teolog ajuns pe culmea studiilor şi a formulării gândirii sale. Pentru că Joseph Ratzinger nu a crezut niciodată că au ajuns la o "concluzie", la un punct de sosire. Aceasta este marea lui putere de gânditor, chiar înainte de Pontif. Punctele fixe ale gândirii teologului Ratzinger au devenit chei pastorale ale Papei Benedict al XVI-lea, astfel încât reflecţiile sale despre lume şi viaţa Bisericii, despre realităţile credinţei, despre creştini, despre Conciliul Vatican II, au devenit precizări ale Magisteriului care ajută întreaga viaţă a Bisericii. Nu este aici locul pentru mari reflecţii teologice, dar există câteva exemple jurnalistice care ne ajută.

În 2004, Giuseppe De Carli a făcut o serie de interviuri cu mai mulţi cardinali. Între ei, desigur, Joseph Ratzinger. Printre subiecte, credinţa Bisericii şi "ereziile timpului nostru". Cardinalul prezintă ideile care stau la baza a ceea ce avea să devină studiul său despre Isus. "Problema centrală - spunea - este surzenia noastră la glasul lui Dumnezeu; este agnosticismul care devine, zi cu zi, alegere de viaţă. De asemenea, există o încercare de a-l reduce pe Cristos la o persoană care are o mare experienţă religioasă. Un Cristos doar uman care nu este mare datorită dumnezeirii lui, dar este mare doar ca o convenienţă a momentului". În 2007, în introducerea la prima parte a cărţii sale "Isus din Nazaret", teologul devenit Papă scrie despre ruptura dintre Isus istoric şi Cristos ca subiect al credinţei: "unul s-a îndepărtat de celălalt văzând cu ochii”. Reconstrucţiile deveneau "fotografii ale autorilor şi idealurile lor". Şi aşa a rămas în mulţi impresia "că ştim foarte puţin despre Isus, şi că numai în urma credinţei în divinitatea lui, s-a format imaginea lui". Un sentiment care a pătruns dramatic în conştiinţa creştină, explică teologul devenit Papă, care concluzionează: "prietenia intimă cu Isus, de care totul depinde, riscă să devină inutilă”.

Al treilea volum, mai curând un fascicol, despre copilăria lui Isus, a fost promis de Papa în mod condiţionat: „dacă Domnul îmi va da puterea”. Între timp, primele două părţi au readus în centrul dezbaterii teologice argumente ce păreau uitate. Nu este vorba doar de probleme academice, departe de realitate cum lasă unii să se creadă, conturând imaginea unui teolog care îşi scrie cărţile departe de lumea reală. Joseph Ratzinger foloseşte teologia ca dialog cu realitatea de zi cu zi, cu o modernitate pe care nu toată lumea o percepe. "Biserica - spunea în 2004 - ca şi în trecut, va trebui să îndure multe ispite, suferinţe, persecuţii. Va rămâne oricum o sursă de viaţă, de bucurie, un motiv de speranţă". Este punctul de plecare şi pentru a răspunde la fenomene ca "neascultarea" sau la drame, cum ar fi pedofilia. Astfel, la Liturghia sfinţirii crismei în Joia Sfântă din acesta an, Papa a vorbit direct despre este din punct de vedere teologic neascultarea în Biserica şi nu condamnă, dar explică, argumentează, propune. Teologia devine pastorală. Benedict al XVI-lea a recunoscut cu un realism puternic oroarea pedofiliei comise de unii membri ai Bisericii, a făcut acest lucru primind şi îmbrăţişând victimele, a făcut-o printr-o scrisoare pastorală către credincioşii Bisericii celei mai greu lovite, cea din Irlanda, a făcut acest lucru prin noi norme pentru ca să nu se mai întâmplă niciodată, a făcut-o demonstrând că numai iubirea lui Dumnezeu răscumpără şi vindecă.

Şi, desigur, nu putem să nu menţionăm marea sa devoţiune faţă de Maria, fiica Sionului, Maica Bisericii, Doamna apariţiilor de la Lourdes la Fatima. Şi de Fatima cardinalul Ratzinger s-a ocupat amănunţit studiind documentaţia "secretelor". La Fatima, Papa Benedict al XVI-lea s-a oprit să se roage cu o jumătate de milion de credincioşi propunând din nou mesajul Sfintei Fecioare: "convertire permanentă, pocăinţă, rugăciune, şi cele trei virtuţi teologale: credinţa, nădejdea şi dragostea". Şi cu mare realism adaugă: "cea mai mare persecuţie a Bisericii nu vine de la duşmanii din afară, dar se naşte din păcatul dinăuntrul Bisericii şi de aceea Biserica are profundă nevoie de a reînvăţa pocăinţa, de a accepta purificarea, de a învăţa pe de o parte iertarea, dar şi necesitatea dreptăţii. Şi „în cele din urmă, Domnul este mai puternic decât răul, iar Sfânta Fecioară Maria este pentru noi garanţia vizibilă, maternă a bunătăţii lui Dumnezeu, care este întotdeauna ultimul cuvânt în istorie".

rv/A. Lucaci