2012-04-16 13:22:06

„Dragă Papă, aici la Roma, ţinem cu toţii la tine!”: parohii romani îşi sărbătoresc Episcopul


(RV – 16 aprilie 2012) Dieceza de Roma trăieşte cu deosebită bucurie aniversarea a 85 de ani ai Episcopului său, în special parohii romani care au avut numeroase ocazii de a-şi întâlni direct episcopul. O primă dată a fost pe 13 mai 2005, când Benedict al XVI-lea – care fusese ales pe 19 aprilie la sediul lui Petru – li s-a adresat salutându-i pe fiecare în parte „cu suflet prietenos”.

Să ascultăm doar câteva din urările parohilor romani, în limita spaţiului nostru radiofonic:

Părintele Tonino Panfili, parohul bisericii „Sant'Ireneo a Centocelle” îşi exprimă sentimentul de apropiere faţă de Episcopul Romei:
„Îi suntem aproape Papei. Toţi: copii, tineri, familii, pentru că dieceza, „această familie de familii” îl simte pe Papa ca pe un adevărat părinte şi păstor. Îi dorim Sfântului Părinte multă sănătate, seninătate şi fericire. Căci, dacă păstorul este fericit atunci întreaga familie diecezană este la fel”.

Părintele Giovanni Biallo, paroh al Bisericii „Santa Maria Consolatrice a Casal Bertone” îşi exprimă recunoştinţa faţă de Sfântul Părinte:
„În primul rând, doresc să exprim un sentiment de gratitudine faţă de Papa, pentru că este la conducerea Bisericii într-un moment dificil şi pentru că este pentru noi un punct de referinţă, o călăuză sigură în privinţa doctrinei şi a catehezei, adică în aspectele în care întâmpinăm dificultăţi în confruntarea cu viziunea lumii.
Aşadar, îi facem Papei urarea de a conduce pentru cât mai mult timp Biserica, el fiind pentru noi o lumină preţioasă care ne conduce pe cale, într-un moment destul de dificil”.

În fine, de la părintele Lucio Maria Zappatore, parohul bisericii „Santa Maria Regina Mundi a Torrespaccata” un salut în dialectul romanesc, în care spune: „Dragă Papă, aici la Roma, ţinem cu toţii la tine”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.