2012-04-09 16:55:39

Paginile evanghelice despre Înviere, „eveniment minunat care a transformat istoria", şi rolul femeilor, în alocuţiunea Papei pentru „Regina Coeli” la Catelgandolfo


(RV - 9 aprilie 2012) Posibila înţelegere a Învierii şi rolul femeilor în povestirea din Evanghelii s-au aflat în centrul reflecţiei Papei, luni, a doua zi de Paşti înainte de rugăciunea „Regina Coeli - Bucură-te, Regină a Cerului”, recitată cu pelerinii reuniţi în curtea interioară a reşedinţei pontificale din Castelgandolfo. Pontiful s-a transferat pentru câteva zile de odihnă la reşedinţa estivă de pe malul Lacului Albano, duminică seară, după slujbele din Săptămâna Sfântă care i-au solicitat un efort susţinut.

Învierea lui Isus este misterul decisiv al credinţei noastre. Papa în lunea Paştelui a exprimat urarea ca, cel puţin în ţările în care e zi liberă, cât mai multe persoane să se bucurie de natură sau, în orice caz, să se întâlnească cu familia şi rudele, dar a invitat totodată la a folosi ocazia pentru a reflecta asupra paginilor din Evanghelii care fac referinţă la Învierea lui Isus. „Este vorba despre povestiri care, în diferite moduri, prezintă întâlnirea ucenicilor cu Isus înviat, şi ne permit - a spus Papa - să medităm asupra acestui eveniment care a transformat istoria şi dă sens existenţei fiecărui om”.

Papa subliniază că evenimentul Învierii în sine nu este descris de evanghelişti şi explică:
Rămâne misterios, nu în sensul de mai puţin real, ci de ascuns, dincolo de puterea cunoştinţelor noastre: ca o lumină atât de strălucitoare ce nu se poate vedea cu ochii, altfel i-ar orbi".

Naraţiunile încep în schimb de atunci când, în zorii zilei, a doua zi după sâmbătă, femeile au mers la mormânt şi l-au găsit deschis şi gol. Sfântul Matei vorbeşte despre un cutremur de pământ şi despre un înger în haine albe, care a prăvălit marea piatră de mormânt şi a şezut pe ea. Primind de la înger vestea Învierii, femeile, pline de teamă şi de bucurie, au alergat să dea de ştire ucenicilor, şi şi chiar în acel moment l-au întâlnit pe Isus "Femeile - a notat Papa - au un spaţiu mare":
În toate Evangheliile, femeile au un mare spaţiu în povestirile apariţiilor lui Isus înviat, ca, de altfel şi în cele despre patima şi moartea lui Isus.

Benedict al XVI-lea a explicat contextul epocii pentru a vorbi apoi despre cel de astăzi:
• În timpurile acelea, în Israel, mărturia femeilor nu putea avea nici o valoare oficială, legală, dar femeile au trăit o legătură specială cu Domnul, care este esenţială pentru viaţa concretă a comunităţii creştine, şi acest lucru este valabil mereu, în orice epocă, nu doar la începutul drumului Bisericii.

Model "sublim şi exemplar al acestei relaţii cu Isus" - a spus Pontiful - mai ales în misterul său pascal, este, desigur, Maria:
• Tocmai prin experienţa transformatoare a Paştelui Fiului său, Fecioara Maria devine şi Mama Bisericii, adică, a fiecăruia dintre credincioşi şi a întregii lor comunităţi.

La recitarea antifonului marian pascal „Regina Coeli”, Papa a cerut ca "Maria să ne obţină ca să trăim prezenţa vie a Domnului Înviat, izvor de speranţă şi de pace".

Au urmat saluturile sale în diferite limbi. În limba franceză, încurajarea de a primi invitaţia lui Isus făcută apostolilor de a merge să predice Evanghelia. În limba engleză, un gând despre bucuria reînnoită a răscumpărării de păcate şi moarte. În germană, cuvinte încurajatoare despre speranţa care vine din conştiinţa că „Cristos este viu şi a frânt puterea păcatului şi a morţii”. În polonă, Papa a invitat credincioşii să facă astfel ca „mărturia credinţei noastre să-i atragă pe alţii la Domnul care trăieşte în slavă”. În italiană, un salut special elevilor de la şcoala primară "Santa Teresa" din Sinalunga şi un gând plin de afecţiune pentru toată lumea:
• Vă doresc tuturor o zi senină, în lumina şi pacea Domnului înviat.

Primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa la Castel Gandolfo, luni a doua zi de Paşti, după recitarea antifonului pascal „Regina Coeli - Bucură-te, Regină a cerului, care înlocuieşte rugăciunea „Angelus - Îngerul Domnului”, în perioada timpului pascal, adică până la Rusalii.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.