Mesajul lui Benedict al XVI-lea "Urbi et Orbi" pentru solemnitatea Paştelui 2012 (text integral)

(RV - 8 aprilie 2012) Propunem în traducerea oficială Radio Vatican, Mesajul Papei Benedict al XVI-lea pentru sărbătoarea Paştelui - Învierea Domnului 2012.

Iubiţi fraţi şi surori din Roma şi din întreaga lume!

"Surrexit Christus spes mea" - " A înviat Cristos, speranţa mea " (Secvenţa de Paşti).

Să ajungă la toţi glasul tresăltând de bucurie al Bisericii, cu cuvintele pe care străvechiul imn le pune pe buzele Mariei Magdalena, prima care l-a întâlnit pe Isus înviat în dimineaţa zilei de Paşti. Ea a alergat la ceilalţi ucenici şi, cu respiraţia întretăiată, le-a spus: "L-am văzut pe Domnul" (In 20,18). Şi noi, care am traversat pustiul Postului Mare şi zilele dureroase ale Pătimirii, facem loc astăzi strigătului de victorie: "A înviat! Cu adevărat a înviat!".

Fiecare creştin retrăieşte experienţa Mariei din Magdala. Este o întâlnire ce schimbă viaţa: întâlnirea cu un Om unic, care ne permite să simţim toată bunătatea şi adevărul lui Dumnezeu, care ne eliberează de cel rău nu în mod superficial, provizoriu, ci ne eliberează radical de el, ne vindecă cu totul şi ne redă demnitatea. Iată, de ce Magdalena îl numeşte pe Isus "speranţa mea": pentru că el a fost cel care a făcut-o să se renască, i-a dat un nou viitor, o existenţă bună, liberă de rău. "Cristos, speranţa mea", înseamnă că orice dorinţă de bine a mea îşi află în el o posibilitate reală: cu el, pot spera ca viaţa mea să fie bună şi să fie plină, veşnică, pentru că este Dumnezeu însuşi, care a devenit apropiat până la a intra în umanitatea noastră .

Dar Maria Magdalena, la fel ca ceilalţi ucenici, a trebuit să-l vadă pe Isus refuzat de mai marii poporului, capturat, biciuit, condamnat la moarte şi răstignit. Trebuie să fi fost de nesuportat a vedea Bunătatea în persoană supusă răutăţii omeneşti, adevărul ridiculizat de minciună, Milostivirea insultată de răzbunare. Odată cu moartea lui Isus, părea că se spulberă speranţa celor care se încredeau în el. Dar acea credinţă nu a încetat niciodată cu totul: mai ales în inima Fecioarei Maria, mama lui Isus, mica flacără a rămas aprinsă în mod viu chiar în întunericul nopţii. Speranţa, în această lume, nu poate să nu se confrunte cu asprimea răului. Nu este numai zidul morţii care o împiedică, dar chiar mai mult încă sunt vârfurile ascuţite ale invidiei şi orgoliului, ale minciunii şi violenţei. Isus a trecut prin acest angrenaj mortal, pentru a ne deschide trecerea spre Împărăţia vieţii. A existat un moment în care Isus apărea învins: întunericul invadase pământul, tăcerea lui Dumnezeu era totală, speranţa un cuvânt ce părea de acum zadarnic.

Şi iată că, în zorii zilei de după sâmbătă, mormântul a fost găsit gol. Apoi, Isus se arată Magdalenei, celorlalte femei, ucenicilor. Credinţa se renaşte mai vie şi mai puternică decât oricând, de acum invincibilă, întrucât bazată pe o experienţă decisivă: „Moartea şi viaţa s-au înfruntat în mod minunat / Stăpânul vieţii a murit,/ dar acum e viu şi domneşte”. Semnele învierii atestă victoria vieţii asupra morţii, a iubirii asupra urii, a milostivirii asupra răzbunării: "Mormântul lui Cristos care trăieşte, / mărirea lui Cristos cel înviat / îngeri şi martorii săi, / giulgiul şi veşmintele".

Dragi fraţi şi surori! Dacă Isus a înviat, atunci - şi numai atunci - s-a întâmplat ceva cu adevărat nou, care schimbă starea omului şi a lumii. Atunci, El, Isus, este cineva în care putem avea încredere în mod absolut, şi nu doar încredere în mesajul său, ci chiar în El, deoarece Cel Înviat nu aparţine trecutului, dar este prezent azi, viu. Cristos este speranţă şi confort, în special pentru comunităţile creştine, care sunt mai mult încercate din cauza credinţei lor de discriminări şi persecuţii. Şi este prezent ca o forţă de speranţă prin Biserica sa, aproape de orice situaţie umană de suferinţă şi de nedreptate.

Cristos cel Înviat să dăruiască speranţă Orientului Mijlociu, pentru ca toate componentele etnice, culturale şi religioase din acea regiune să coopereze pentru binele comun şi respectul drepturilor omului. În Siria, în special, să înceteze vărsarea de sânge şi să se întreprindă fără întârziere calea respectului, a dialogului şi reconcilierii, după cum doreşte şi comunitatea internaţională. Numeroşii refugiaţi, provenind din această ţară şi cei care au nevoie de asistenţă umanitară, să găsească primire şi solidaritate, care să poată atenua suferinţele lor penibile. Biruinţa pascală să încurajeze poporul irakian ca să nu precupeţească nici un efort pentru a înainta pe calea stabilităţii şi dezvoltării. În Ţara Sfântă, israelienii şi palestinienii să reia cu curaj procesul de pace.

Domnul, victorios asupra răului şi a morţii, să susţină comunităţile creştine din Continentul african, să le dea speranţă ca să înfrunte dificultăţile, să le facă făuritoare de pace şi artizane ale dezvoltării societăţilor la care aparţin.

Isus cel Înviat să mângâie populaţiile suferinde din Cornul Africii şi să le favorizeze reconcilierea: să ajute regiunea Marilor Lacuri, Sudanul şi Sudanul de Sud, dăruind locuitorilor respectivi puterea iertării. Statului Mali, care traversează un delicat moment politic, Cristos cel Glorios să-i dea pace şi stabilitate. Nigeriei, care în ultima vreme a fost scena unor sângeroase atacuri teroriste, bucuria Paştelui să-i reverse energiile necesare pentru a relua construirea unei societăţi paşnice şi care să respecte libertatea religioasă a cetăţenilor săi.

Paşte fericit tuturor!

rv/A. Lucaci