Binecuvântarea „Urbi et Orbi”. Papa: Cristos înviat sfărâmă angrenajele răului. Pace
pentru Orientul Mijlociu şi Africa
(RV - 8 aprilie 2012) Prin învierea sa, Isus a traversat „angrenajul mortal”, constând
din violenţă, minciună şi invidie umană, pentru a salva omul de rău şi a-i
dărui o nouă speranţă. A afirmat Benedict al XVI-lea într-un pasaj al mesajului
său „Urbi et Orbi” de sărbătoarea Paştelui 2012, rostit la amiază din loggia centrală
a Bazilicii Sfântul Petru, la terminarea Liturghiei de Paşti în prezenţa a peste 80
de mii de credincioşi. Asistat de doi cardinali diaconi, Jean-Louis Tauran, cardinal
protodiacon, şi Raymond Leo Burke, cardinal diacon, prefect al Tribunalului Suprem
„Cancelaria Apostolică, Pontiful a adresat saluturi de Paşti în 65 de limbi, între
care cel în limba română, al 12 în ordinea pronunţării.
Deci, duminică 8 aprilie,
Învierea Domnului, 2012. Papa Benedict al XVI-lea a oficiat Sfânta Liturghie la altarul
din faţa bazilicii vaticane începând de la ora 10.15. Şi anul acesta la altar a fost
prezentă icoana Preasfântului Mântuitor. S-a celebrat străvechiul rit „Resurrexit”,
de aceea la începutul Liturghiei doi diaconi, unul de rit latin şi altul de rit bizantin,
au deschis uşile tripticului lăsând să se vadă icoana Preasfântului Mântuitor. Apoi
un alt diacon a cântat versetul în limba latină „Surrexit Dominus vere et apparuit
Simoni”- „Domnul a înviat cu adevărat şi s-a arătat lui Simon”, lui Petru. Este străvechiul
rit al întâlnirii lui Cristos cel Înviat cu Petru, şi acum cu succesorul lui Petru
din zilele noastre, episcopul Romei. Predica, evident, a fost înlocuită cu Mesajul
pascal.
„Surrexit Christus, spes mea! - A înviat Cristos, speranţa
mea!”. Paştele, sărbătoarea speranţei. De peste două mii de ani continuă să răsune
această veste care a schimbat istoria.
Zeci de mii de flori, oferite de Olanda,
orientate spre soarele care inunda Piaţa Sfântul Petru, sub bolta senină a cerului,
ici şi acolo cu pete albe de nori, creau o sugestivă armonie de culori. Cosmosul întreg
se bucura implicat în primăvara omenirii răscumpărate de Isus. Culorile dominante,
mereu aceleaşi, galbenul şi albul pe fond verde, care simbolizează lumina, bucuria
şi prospeţimea mesajului pascal, pe lângă faptul că primele două sunt culorile steagului
vatican. Multe şi felurite specii de flori, îmbinate artistic, de la trandafiri la
crini şi lalele, narcise, zambile şi o gamă variată de arbuşti şi plante de grădină.
Dar
să revenim la conţinutul Mesajului pascal. Într-adevăr, Papa se adresează explicit
„Urbi et Orbi”: • Iubiţi fraţi şi surori din Roma şi din
întreaga lume! Să ajungă la toţi glasul tresăltând de bucurie al Bisericii,
cu cuvintele pe care străvechiul imn le pune pe buzele Mariei Magdalena, prima care
l-a întâlnit pe Isus înviat în dimineaţa zilei de Paşti. Ea a alergat la ceilalţi
ucenici şi, cu respiraţia întretăiată, le-a spus: "L-am văzut pe Domnul" (In 20,18).
Şi noi, care am traversat pustiul Postului Mare şi zilele dureroase ale Pătimirii,
facem loc astăzi strigătului de victorie: "A înviat! Cu adevărat a înviat!".
Fiecare
creştin retrăieşte experienţa Mariei din Magdala. • Este o întâlnire ce schimbă
viaţa: întâlnirea cu un Om unic, care ne permite să simţim toată
bunătatea şi adevărul lui Dumnezeu, care ne eliberează de cel rău nu
în mod superficial, provizoriu, ci ne eliberează radical
de el, ne vindecă cu totul şi ne redă demnitatea.
Iată, de ce Magdalena îl numeşte pe Isus "speranţa mea": pentru că el a fost cel
care a făcut-o să se renască, i-a dat un nou viitor, o existenţă bună, liberă de rău.
"Cristos, speranţa mea", înseamnă că orice dorinţă de bine a mea îşi află în el o
posibilitate reală: cu el, pot spera ca viaţa mea să fie bună şi să fie plină, veşnică,
pentru că este Dumnezeu însuşi, care a devenit apropiat până la a intra în umanitatea
noastră .
Dar Maria Magdalena, la fel ca ceilalţi ucenici, a trebuit să-l vadă
pe Isus refuzat de mai marii poporului, capturat, biciuit, condamnat la moarte şi
răstignit. Trebuie să fi fost de nesuportat a vedea Bunătatea în persoană supusă răutăţii
omeneşti, adevărul ridiculizat de minciună, Milostivirea insultată de răzbunare. Odată
cu moartea lui Isus, părea că se spulberă speranţa celor care se încredeau în el.
Dar acea credinţă nu a încetat niciodată cu totul: mai ales în inima Fecioarei
Maria, mama lui Isus, mica flacără a rămas aprinsă în mod viu chiar în întunericul
nopţii. • Speranţa, în această lume, nu poate să nu se confrunte
cu asprimea răului. Nu este numai zidul morţii care o împiedică,
dar chiar mai mult încă sunt vârfurile ascuţite ale invidiei
şi orgoliului, ale minciunii şi violenţei. Isus a trecut prin
acest angrenaj mortal, pentru a ne deschide trecerea spre Împărăţia vieţii.
A
existat un moment în care Isus apărea învins: întunericul invadase pământul, tăcerea
lui Dumnezeu era totală, speranţa un cuvânt ce părea de acum zadarnic.
Şi iată
că, în zorii zilei de după sâmbătă, mormântul a fost găsit gol. Apoi, Isus se arată
Magdalenei, celorlalte femei, ucenicilor. Credinţa se renaşte mai vie şi mai puternică
decât oricând, de acum invincibilă, întrucât bazată pe o experienţă decisivă: „Moartea
şi viaţa s-au înfruntat în mod minunat / Stăpânul vieţii a murit,/ dar acum e viu
şi domneşte”. Semnele învierii atestă victoria vieţii asupra morţii, a iubirii asupra
urii, a milostivirii asupra răzbunării: "Mormântul lui Cristos care trăieşte, / mărirea
lui Cristos cel înviat / îngeri şi martorii săi, / giulgiul şi veşmintele".
Dragi
fraţi şi surori! Dacă Isus a înviat, atunci - şi numai atunci - s-a întâmplat ceva
cu adevărat nou, care schimbă starea omului şi a lumii. Atunci, El, Isus, este cineva
în care putem avea încredere în mod absolut, şi nu doar încredere în mesajul său,
ci chiar în El, deoarece Cel Înviat nu aparţine trecutului, dar este prezent azi,
viu. Cristos este speranţă şi confort, în special pentru comunităţile creştine, care
sunt mai mult încercate din cauza credinţei lor de discriminări şi persecuţii. Şi
este prezent ca o forţă de speranţă prin Biserica sa, aproape de orice situaţie umană
de suferinţă şi de nedreptate.
Cristos cel Înviat să dăruiască speranţă Orientului
Mijlociu, pentru ca toate componentele etnice, culturale şi religioase din acea regiune
să coopereze pentru binele comun şi respectul drepturilor omului. • În
Siria, în special, să înceteze vărsarea de sânge şi să se întreprindă fără întârziere
calea respectului, a dialogului şi reconcilierii, după cum doreşte şi comunitatea
internaţională.
Numeroşii refugiaţi, provenind din această ţară şi cei
care au nevoie de asistenţă umanitară, să găsească primire şi solidaritate, care să
poată atenua suferinţele lor penibile. Biruinţa pascală să încurajeze poporul irakian
ca să nu precupeţească nici un efort pentru a înainta pe calea stabilităţii şi dezvoltării.
În Ţara Sfântă, israelienii şi palestinienii să reia cu curaj procesul de pace.
Domnul,
victorios asupra răului şi a morţii, să susţină comunităţile creştine din Continentul
african, să le dea speranţă ca să înfrunte dificultăţile, să le facă făuritoare de
pace şi artizane ale dezvoltării societăţilor la care aparţin.
Isus cel Înviat
să mângâie populaţiile suferinde din Cornul Africii şi să le favorizeze reconcilierea:
să ajute regiunea Marilor Lacuri, Sudanul şi Sudanul de Sud, dăruind locuitorilor
respectivi puterea iertării. • Statului Mali, care traversează
un delicat moment politic, Cristos cel Glorios să-i dea pace şi stabilitate.
Nigeriei, care în ultima vreme a fost scena unor sângeroase atacuri teroriste,
bucuria Paştelui să-i reverse energiile necesare pentru a relua construirea
unei societăţi paşnice şi care să respecte libertatea religioasă a cetăţenilor
săi. Paşte fericit tuturor!
Apoi papa Benedict, în
prezenţa a circa 80 de mii de persoane, a adresat saluturi de sărbătoarea Paştelui
în 65 de limbi diferite, inclusiv în limba română, cu o bună pronunţare.
I-am
răspuns din studio, cu întreitul tropar pascal. • Salut în limba Româna „Cristos
a înviat!”. Iată
şi finalul binecuvântării apostolice date de papa Benedict al XVI-lea, Urbi et Orbi
- oraşului Roma şi lumii - în Duminica Învierii Domnului 2012.