Papa, cu Liturghia Cinei Domnului în catedrala Romei, a început Triduumul Pascal 2012: după Liturghie, în toate bisericile, credincioşii în adoraţie euharistică nocturnă

(RV - 5 aprilie 2012) Celebrarea solemnă a celor trei zile premergătoare duminici Paştelui, Joia, Vinerea şi Sâmbăta Sfântă care formează perioada „triduum pascal” a fost deschisă de Papa cu Liturghia Cinei Domnului celebrată în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei, începând de la 17.30.
Cuvintele şi gesturile sacramentale ale acestei zile ne fac să retrăim ultima Cină: misterul umilinţei lui Cristos şi al iubirii sale pentru noi în gestul spălării picioarelor; Testament al poruncii sale celei noi de a ne iubi unii pe alţii aşa cum el ne-a iubit; Memorial al instituirii Euharistiei şi Preoţiei pentru a face prezentă jertfa noului Legământ până la venirea sa în slavă.

Pontiful a îndemnat pe toţi, ca înaintea celebrării acestor taine, să implore de la Domnul Isus iertarea păcatelor, pentru ca purificaţi de iubirea sa, să poată avea parte cu el la banchetul Împărăţiei.

Da, aceasta este seara în care Domnul s-a manifestat ca servitor al lui Dumnezeu, spălând picioarele ucenicilor săi.

Aceasta este seara în care Domnul a lăsat în Euharistie memorialul noului Legământ.

Aceasta este seara în care Domnul a dat porunca cea nouă şi s-a rugat pentru unitatea celor care cred în el.

Aşadar la Liturghia din seara Joii Sfinte, Biserica aminteşte acea Ultimă Cină - Cina cea de Taină, în timpul căreia Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, iubindu-i până la sfârşit pe ai săi care erau în lume, a oferit lui Dumnezeu Tatăl Trupul şi Sângele său sub forma pâinii şi a vinului, dându-le apostolilor ca hrană şi băutură şi poruncind lor şi succesorilor în preoţie să facă din ele o ofrandă peste veacuri.

După intonarea marii doxologii Gloria in excelsis Deo şi rugăciunea colecta, la liturgia Cuvântului au fost proclamate trei lecturi biblice. Prima din cartea Exodului cuprinzând vechile prescrieri pentru Cina pascală din Vechiul Testament, urmată de câteva versete din psalmul 115 la care adunarea credincioşilor a răspuns cu refrenul: „Din potirul binecuvântat ne împărtăşim cu sângele lui Cristos”.

Lectura a doua luată din prima scrisoare a Sfântului Paul către Corintieni, a fost proclamată în limba greacă. Este cel mai vechi text ce relatează instituirea Euharistiei şi porunca perpetuării Liturghiei euharistice peste veacuri: „Faceţi aceasta în amintirea mea!”

• Secvenţe din lectura în limba greacă:
„Fraţilor, eu Paul, v-am vestit ceea ce am primit de la Domnul; că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâinea, şi după ce a mulţumit, a frânt-o şi a spus: ‚Acesta este trupul meu dat pentru voi; faceţi aceasta în amintirea mea. După Cină a făcut la fel cu potirul, zicând: ’Acest potir este noul legământ prin sângele meu;…Pentru că ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, moartea Domnului o proclamaţi până când va veni’” (1Cor 11,23-26).

Evanghelia după Ioan, cu episodul în care Isus spală picioarele apostolilor, a fost proclamată de doi diaconi mai întâi în limba latină iar apoi în limba greacă: „Poruncă nouă vă dau vouă - spune Domnul - să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum eu v-am iubit pe voi” (In 13,34).

După omilie, asupra căreia vom reveni, papa Benedict a spălat picioarele a 12 preoţi împlinind „mandatul” dat de Isus de a fi în serviciul fraţilor. Fiecare creştin este invitat să găsească un gest care exprimă caritatea fraternă a ucenicului Domnului. De altfel, credincioşii au fost invitaţi să facă un act de caritate destinat anul acesta pentru asistenţa umanitară a refugiaţilor sirieni.

Suma oferită de credincioşii prezenţi a fost încredinţată Sfântului Părinte în momentul aducerii darurilor în timp ce adunarea cânta: „Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum eu v-am iubit pe voi”.

La rugăciunea universală a credincioşilor Papa a spus că în Domnul Isus avem un mare preot care îşi dă viaţa tuturor celor care privesc la el şi a invitat credincioşii, ca în numele lui, să se adreseze lui Dumnezeu Tatăl, conştienţi că toate le-a pus în mâinile sale.

Dar să venim la predica Papei: textul integral.

Iubiţi fraţi şi surori!

Joia Sfântă nu este doar ziua instituirii Preafintei Euharistii, a cărei splendoare se iradiază peste toate celelalte şi le atrage, ca să spunem aşa, în interiorul său. Face parte din Joia Sfântă şi noaptea întunecată de pe Muntele Măslinilor, spre care Isus iese cu ucenicii săi; face parte din ea singurătatea şi starea de abandon a lui Isus, care rugându-se se îndreaptă spre întunericul morţii; fac parte din ea trădarea lui Iuda şi arestarea lui Isus, precum şi lepădarea lui Petru, acuzaţia în faţa Sinedriului şi predarea în mâinile păgânilor, ale lui Pilat. Să căutăm în această oră să înţelegem mai profund ceva din aceste evenimente, deoarece în ele se desfăşoară misterul răscumpărării noastre.

Isus iese în noapte. Noaptea înseamnă lipsă de comunicare, o situaţie în care nu ne vedem unul pe altul. Acesta este un simbol al neînţelegerii, al ocultării adevărului. Este spaţiul în care răul, care înaintea luminii trebuie să se ascundă, se poate dezvolta. Isus însuşi este lumina şi adevărul, comunicarea, puritatea şi bunătatea. El intră în noapte. Noaptea, în ultima analiză, este un simbol al morţii, al pierderii definitive a comuniunii şi a vieţii. Isus intră în noapte pentru a o depăşi şi pentru a inaugura noua zi a lui Dumnezeu în istoria omenirii.

În timpul acestui drum, el a cântat împreună cu discipolii săi Psalmi eliberării şi răscumpărării lui Israel, care reevocă primul Paşte în Egipt, noaptea eliberării. Acum el merge, aşa cum obişnuieşte să facă, pentru a se ruga singur şi pentru a vorbi ca Fiul cu Tatăl. Dar, spre deosebire de cum obişnuia, vrea să ştie că-i are aproape de el pe trei ucenici: Petru, Iacob şi Ioan. Acestea sunt cei trei care au făcut experienţa Schimbării sale la Faţă - strălucirea slavei lui Dumnezeu, prin figura sa omenească - şi care l-au văzut în centru între Lege şi Profeţi, între Moise şi Ilie. Auziseră cum el vorbea amândoi despre "exodul” său la Ierusalim. Exodul a lui Isus la Ierusalim - ce cuvânt misterios! Exodul lui Israel din Egipt fusese evenimentul fugii şi eliberării poporului lui Dumnezeu. Ce înfăţişare ar fi avut exodul lui Isus, în care sensul acelei drame istorice, ar fi trebuit să se împlinească în mod definitiv? Acum ucenicii devin martori ai primei porţiuni a acestui exod - al extremei umiliri, care totuşi era pasul esenţial al ieşirii spre libertate şi viaţa nouă, spre care tinde exodul. Ucenicii, a căror apropiere Isus a căutat-o ceasul acela de chin extrem ca element de sprijin uman, au adormit imediat. Au simţit, totuşi, unele frânturi din cuvintele rugăciunii lui Isus şi au observat atitudinea sa. Amândouă lucrurile s-au imprimat adânc în sufletul lor, şi ei le-au transmis creştinilor pentru totdeauna. Isus îl cheamă pe Dumnezeu "Abba". Acest lucru înseamnă - aşa cum ei adaugă - "Tată". Nu este însă forma uzuală pentru cuvântul "tată", ci un cuvânt din limbajul copiilor - un cuvânt plin de afecţiune cu care nu se îndrăznea a se adresa lui Dumnezeu. Este limbajul Aceluia care este cu adevărat "copil", Fiul Tatălui , al Aceluia care este în comuniune cu Dumnezeu, în cea mai adâncă unitate cu el.

Dacă ne întrebăm ce constituie caracteristica cea mai izbitoare a figurii lui Isus în Evanghelii, trebuie să spunem: este relaţia lui cu Dumnezeu. El este întotdeauna în comuniune cu Dumnezeu. Acest a fi cu Tatăl este nucleul personalităţii sale. Prin Cristos, noi îl cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu. "Pe Dumnezeu, nimeni nu a văzut vreodată", spune Sfântul Ioan. Cel "care este în sânul Tatălui ... l-a făcut dezvăluit" (1,18). Acum îl cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum este cu adevărat. El este Tatăl, şi acest lucru într-o bunătate absolută căreia putem să ne încredinţăm. Evanghelistul Marcu, care a păstrat amintiri ale Sfântul Petru, ne povesteşte că Isus, la apelativul "Abba", a mai adăugat: Totul este posibil pentru tine, tu poţi toate (Cf 14,36). Cel care este Bunătatea, este în acelaşi timp putere, este atotputernic. Puterea este bunătate şi bunătatea este putere. Această încredere o putem învăţa de la rugăciunea lui Isus pe Muntele Măslinilor.

Înainte de a reflecta asupra conţinutului cererii lui Isus, trebuie să ne îndreptăm atenţia în continuare spre ceea ce ne spun evangheliştii despre atitudinea lui Isus în timpul rugăciunii sale. Matei şi Marcu ne spun că el "a căzut cu faţa la pământ" (Mt 26,.39; Cf Mc 14.35), a luat apoi atitudinea de totală supunere, care a fost păstrată în liturgia romană din Vinerea Sfântă. Luca, în schimb, ne spune că Isus se ruga în genunchi. În Faptele Apostolilor, el vorbeşte despre rugăciunea în genunchi din partea sfinţilor: Ştefan, în timpul uciderii cu pietre, Petru, în contextul învierii unui mort, Paul pe drumul spre martiriu. Astfel, Luca a trasat o mică istorie a rugăciunii în genunchi a Bisericii în formare. Creştinii, prin îngenunchierea lor, intră în rugăciunea lui Isus pe Muntele Măslinilor. În ameninţarea din partea puterii celui rău, ei, întrucât îngenunchiaţi, sunt drepţi în faţa lumii, dar, întrucât fii, sunt în genunchi înaintea Tatălui. Înaintea slavei lui Dumnezeu, noi, creştinii, ne îngenunchem şi recunoaştem divinitatea sa, dar exprimăm, în acel gest şi încrederea noastră că el învinge.

Isus luptă cu Tatăl. El se luptă cu el însuşi. Şi lupta pentru noi. Trăieşte neliniştea în faţa puterii morţii. Acesta este înainte de toate pur şi simplu revolta proprie omului şi înainte de toate a fiecărei făpturi vii, în faţa prezenţei morţii. În Isus, însă, este vorba despre ceva mai mult. El prelungeşte privirea în nopţile răului. Vede toată mareea murdară de minciuni şi de toată infamia care îi vine înainte în acel potir pe care trebuie să-l bea.

Revoltarea celui total de curat şi sfânt înaintea întregului puhoi al răului din această lume, care se varsă peste el. El mă vede şi pe mine şi se roagă şi pentru mine. Astfel acest moment al angoasei mortale a lui Isus este un element esenţial în realizarea răscumpărării. Scrisoarea către Evrei, de aceea, a calificat lupta lui Isus pe Muntele Măslinilor ca un eveniment preoţesc. În această rugăciune a lui Isus, pătrunsă de groaza de moarte, Domnul împlineşte slujirea de preot: ia asupra sa păcatul omenirii, pe noi toţi, şi ne aduce la Tatăl.

În fine, trebuie să mai acordăm atenţie la conţinutul rugăciunii lui Isus pe Muntele Măslinilor. Isus spune: "Tată! Totul este posibil pentru tine: îndepărtează acest pahar de la mine! Dar nu ceea ce vreau eu, ci ceea ce tu vrei” (Mc 14,36). Voinţa naturală a Omului Isus dă înapoi speriată în faţa unui lucru atât de enorm. Cere ca să-i fie scutit acest lucru. Cu toate acestea, ca Fiu, depune această voinţă umană în voinţa Tatălui: nu eu, ci tu. Prin aceasta el a transformat atitudinea lui Adam, păcatul primordial al omului, vindecându-l astfel pe om. Atitudinea lui Adam fusese: Nu ceea ce ai vrut, tu, Dumnezeule; eu însumi vreau să fi dumnezeu. Această mândrie este adevărata esenţă a păcatului. Ne gândim să fim liberi şi cu adevărat noi înşine numai dacă urmăm exclusiv voinţa noastră. Dumnezeu apare ca opusul libertăţii noastre. Trebuie să ne eliberăm de el - aceasta este gândirea noastră - numai atunci vom fi liberi. Aceasta este rebeliunea fundamentală care străbate istoria şi minciuna de fond care ne denaturează viaţa. Când omul se stabileşte împotriva lui Dumnezeu, se pune împotriva propriului adevăr şi de aceea nu devine liber, dar înstrăinat de el însuşi. Suntem liberi numai dacă suntem în adevărul nostru, dacă suntem uniţi cu Dumnezeu. Atunci devenim cu adevărat "ca Dumnezeu" - neopunându-ne lui Dumnezeu, nedebarasându-ne de el sau negându-l. În lupta rugăciunii pe Muntele Măslinilor, Isus a dizolvat falsa contradicţie dintre ascultare şi libertate, şi a deschis calea spre libertate. Să ne rugăm Domnului ca să ne introducă în acest "da" la voinţa lui Dumnezeu, făcându-ne cu adevărat liberi. Amin.

Până aici predica lui Benedict al XVI-lea la Liturghia Cinei Domnului din Joia Sfântă 2012, în Bazilica Sfântul Ioan din Lateran.

În această oră, în care Domnul în Preasfânta Euharistie se dăruieşte pe sine - trupul şi sângele său -, se dă în mâinile noastre şi în inimile noastre, vrem să ne lăsăm pătrunşi de rugăciunea sa. Vrem să intrăm noi înşine în rugăciunea sa şi astfel să-l implorăm: Da, Doamne, dă-ne credinţă în tine, care eşti una cu Tatăl în Duhul Sfânt. Dă-ne să trăim în iubirea ta şi astfel să devenim una precum tu eşti una cu Tatăl, pentru ca lumea să creadă.

• Secvenţe muzicale euharistice:
După terminarea Liturghiei euharistice, Preasfântul Sacrament a fost purtat în procesiune la un altar secundar din capela Sfântul Francisca, frumos împodobită şi depus în tabernacol spre a fi adorat de credincioşi până noaptea târziu.

În predica sa Benedict al XVI-lea a vorbit despre rugăciunea lui Isus în Grădina Măslinilor şi a subliniat faptul că ucenicii luaţi să-i stea aproape, au adormit, lăsându-l singur pe Domnul în zbuciumul lăuntric de moarte, în agonie.

Şi noi adeseori dormim, noi ucenicii săi de azi.
În această noapte sfântă a agoniei din Grădina Măslinilor vrem să fim trezi, vrem să veghem, nu vrem să-l lăsăm singur pe Domnul în această oră: astfel putem înţelege mai bine misterul Joii Sfinte, care înglobează întreitul dar suprem al Preoţiei ministeriale, al Euharistiei şi al Poruncii celei noi a iubirii dezinteresate şi totale.

De la Cina cea de Taină, meditaţia merge mai departe, la agonia din grădina Ghetsemani, la trădarea de către Iuda, arestarea, biciuirea încununarea cu spini, osândirea la moarte, purtarea Crucii - acea „Via dolorosa” până pe Calvar, răstignirea, moartea pe lemnul supliciului pe care le celebrăm în Vinerea Sfântă, acea Cruce devenită prin moartea şi învierea lui Cristos, Pomul Viţeii.

Aici versiunea audio:

Rv/A. Lucaci