Benedict al XVI-lea. Ce idee avem? Întrebări despre Isus şi despre Dumnezeu în predica Duminicii Floriilor

(RV - 2 aprilie 2012) „Acela care este aclamat de mulţime ca cel binecuvântat este, în acelaşi timp, Acela în care toată omenirea va fi binecuvântată. Astfel, în lumina lui Cristos, umanitatea se recunoaşte profund unită şi ca învăluită de mantia binecuvântării divine, o binecuvântare ce pătrunde totul, susţine totul, răscumpără totul, sfinţeşte totul”. A spus Benedict al XVI-lea la Liturghia Duminicii Floriilor oficiată în Piaţa Sfântul Petru.

Privirea binecuvântării. „Primul mare mesaj care ne vine de la sărbătoarea de azi” este „invitaţia de a asuma justa privire asupra întregii omeniri, asupra neamurilor care formează lumea, asupra diferitelor sale culturi şi civilizaţii. Privirea pe care credinciosul o primeşte de la Cristos este privirea binecuvântării: o privire înţeleaptă şi iubitoare, capabilă să capteze frumuseţea lumii şi să-i compătimească şubrezenia. În această privire transpare însăşi privirea lui Dumnezeu asupra oamenilor pe care el îi iubeşte şi asupra creaţiei, lucrarea mâinilor sale”. Potrivit Papei, „nodul sărbătorii de azi, şi pentru noi” stă în întrebarea: „Cine este pentru noi Isus din Nazaret? Ce idee avem despre Mesia, ce idee avem despre Dumnezeu?” Este, a lămurit Pontiful, „o chestiune crucială, aceasta, pe care nu o putem evita, cu atât mai mult că tocmai în această săptămână suntem chemaţi să-l urmăm pe Regele nostru, care alege crucea ca tron; suntem chemaţi să urmăm un Mesia care nu ne asigură o fericire pământească uşoară, dar bucuria cerului, fericirea lui Dumnezeu. Trebuie, deci, să ne întrebăm: care sunt aşteptările noastre reale? care sunt dorinţele cele mai profunde, cu care am venit astăzi aici pentru a sărbători Duminica Floriilor şi să începem Săptămâna Sfântă?

Asemenea Sfintei Clara. Adresându-se tinerilor, reuniţi pentru Ziua Mondială a Tineretului, Sfântul Părinte a formulat urarea: „Duminica Floriilor să fie pentru voi ziua hotărârii, hotărârea de a-l primi pe Domnul şi de a-l urma până la capăt, decizia de a face din Paştele său de moarte şi înviere sensul însuşi al vieţii voastre de creştini. Este decizia care duce la adevărata bucurie, aşa cum am dorit să amintesc, în Mesajul către Tineri pentru această Zi -"Bucuraţi-vă mereu în Domnul” (Fil 4,4) -, şi aşa cum s-a întâmplat cu Sfânta Clara din Assisi, care, acum opt sute de ani, atrasă de exemplul Sfântului Francisc şi a primilor săi tovarăşi, tocmai în Duminica Floriilor, a părăsit casa părintească pentru a se dedica total Domnului: avea optsprezece ani şi a avut curajul credinţei şi al iubirii, de a se decide pentru Cristos, găsind în el bucuria şi pacea.

Laudă şi mulţumire. Convingerea Papei este că trebuie să fie „două sentimentele din aceste zile: unul de laudă, cum au făcut cei care l-au primit pe Isus în Ierusalim, cu aclamaţiile lor "osana"; celălalt, aducerea de mulţumire, pentru că în această Săptămână Sfântă, Domnul Isus va reînnoi darul cel mai mare care se poate imagina: ne va da viaţa sa, trupul şi sângele său, dragostea sa”. Dar - a subliniat Pontiful - la un dar atât de mare trebuie să-i răspundem în mod cum se cuvine, adică cu dăruirea de noi înşine, a timpului nostru, a rugăciunii noastre, a faptului de a sta în comuniune profundă de iubire cu Cristos care suferă, moare şi învie pentru noi. Străvechii Părinţii ai Bisericii au văzut un simbol pentru toate acestea în gestul lumii care îl urma pe Isus la intrarea lui în Ierusalim, gestul de a aşterne mantiile înaintea Domnului. Înaintea lui Cristos - spuneau Părinţii - trebuie să aşternem viaţa noastră, persoanele noastre, în atitudine de recunoştinţă şi de adoraţie.

Sfântul Andrei Cretanul. Să ascultăm - a invitat Papa - „glasul unuia dintre aceşti străvechi Părinţi, cel al Sfântului Andrei, episcop de Creta”: „Aşadar, să ne aşternem cu umilinţă înaintea lui Cristos pe noi înşine, în locul hainelor sau al ramurilor neînsufleţite şi al frunzelor verzi care bucură ochii numai pentru câteva ore şi sunt destinate să piară. Să ne aşternem pe noi înşine îmbrăcaţi cu harul său, sau, mai bine zis, îmbrăcaţi cu el însuşi…şi să ne prosternăm la picioarele sale ca nişte tunici aşternute…pentru a putea oferi învingătorului morţii nu doar simple ramuri de palmier, dar trofee de victorie. Fluturând ramurile spirituale ale sufletului, şi noi în fiecare zi, împreună cu copiii, să aclamăm cu sfinţenie: "Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului, regele lui Israel" (PG 97, 994).

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci