2012-03-31 18:43:55

Sâmbătă: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 31 martie 2012) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Duminica Floriilor la Roma şi Ziua Mondială a Tineretului la nivel diecezan. Procesiune cu ramuri în Piaţa Sfântul Petru urmată de Liturghia euharistică la altarul din faţa bazilicii vaticane începând de la ora 9.30, în cadrul căreia se cântă pe roluri Patima Domnului. În legătură cu Ziua Tineretului, Benedict al XVI-lea plecând de la tema din acest an „Bucuraţi-vă mereu în Domnul” îndeamnă tinerii: contagiaţi lumea cu bucuria creştină.

- "Misionarii bucuriei", după cum îi numeşte Sfântul Părinte pe tineri în mesajul său pentru Ziua Tineretului 2012, pe străzile mai multe oraşe din România, în Duminica Floriilor, pentru a lua parte la procesiunea credincioşilor care comemorează Intrarea Domnului la Ierusalim în ajunul Pătimirii Sale.

- Procesiuni solemne, duminică, 1 aprilie, la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, cu participarea episcopilor, preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor, între care, un mare număr de tineri. Ca pregătire, cateheze şi rugăciuni cu şi pentru tineri în parohiile diecezei de Iaşi, iar în capitală, adoraţia nocturnă a Preasfântului Sacrament cu participarea tinerilor în catedrala romano-catolică Sf. Iosif.

- Siria. Situaţia rămâne dramatică. Benedict al XVI-lea a decis să trimită în Siria, prin intermediul Consiliului Pontifical Cor Unum, 100.000 de dolari pentru acţiunea caritativă a Bisericii locale, în favoarea populaţiei extenuate din cauza violenţelor. Secretarul consiliului mons. Dal Toso, aflat deja în Siria pentru a duce acest ajutor, are întâlniri cu Preafericirea Sa Gregorios III Laham, preşedintele Adunării Ierarhice Catolice din Siria şi cu alţi reprezentanţi ai Bisericii.

- Textele meditaţiilor pentru Calea Crucii, condusă de Papa în Vinerea Sfântă la Colosseum din Roma, sunt redactate anul acesta de un cuplu italian, soţ şi soţie, din Mişcarea Focolarealor şi sunt dedicate familiei.

- Nigeria. În ciuda atentatelor comise de extremiştii islamici, situaţia religioasă nigeriană este mai bună decât se spune în mass-media; există relaţii de prietenie profundă şi genuină între diverşii lideri religioşi catolici şi musulmani: afirmă arhiepiscopul de Abuja, mons. Onaiyekan, după recenta vizită efectuată în ţara africană de card. Jean-Louis Tauran, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios.

- Cetatea Vaticanului. Lumini stinse, sâmbătă seară, la bazilica San Pietro, în semn de participare la "Ora pământului", iniţiativă internaţională la care şi-au anunţat participarea şi 41 de oraşe din România.

- Din actualitatea internaţională. Myanmar: alegeri parlamentare, duminică; pentru prima dată după 1990, candidează şi Liga Naţională pentru Democraţie, condusă de premiul Nobel pentru pace, dna. Aung San Suu Kyi.

- Consideraţii omiletice la Duminica Floriilor.

- Duminică 1 aprilie, în calendarul liturgic bizantin român, Duminica a 5-a din Post, Sfânta Maria Egipteanca, cuvioasă, secolele V-VI; în calendarul roman sau latin, Duminica Floriilor; Sântul Hugo, episcop de Grenoble, Franţa, anii 1053-1132 şi Sfântul Hugo, abate de Cluny, anii 1024-1109. Totodată, cea dea XXVII-a Zi Mondială a Tineretului, celebrată anul acesta la nivel diecezan, în parohii cu mesajul Papei inspirat din Scrisoarea Sfântului Paul către Filipeni: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul” (Fil 4.4).








All the contents on this site are copyrighted ©.