Mesajul Papei pentru Anul Sfintei Clara, de la 16 aprilie 2011 la 11 august 2012: viaţa Sfintei Clara, îndemn de a căuta în Dumnezeu secretul adevăratei bucurii

RV 31 mar 2012. "Viaţa Sfintei Clara este un îndemn de a reflecta la sensul existenţei şi de a căuta în Dumnezeu secretul adevăratei bucurii. Este o dovadă concretă că cine împlineşte voinţa Domnului şi îşi pune încrederea în El nu numai că nu pierde nimic dar găseşte adevărata comoară care dă sens la toate": scrie Benedict XVI în Mesajul pentru "Anul Sfintei Clara", care a început la 16 aprilie 2011 şi se va încheia la 11 august 2012. Mesajul a fost trimis episcopului de Assisi, mons. Domenico Sorrentino, care l-a citit sâmbătă seară în catedrala Sf. Rufin din oraşul Sfântului Francisc. Anul Clarian, subliniază un comunicat al diecezei de Assisi, comemorează 800 de ani de la consacrarea şi convertirea Sfintei Clara din Assisi.

Acest eveniment, afirmă Benedict XVI în mesaj, completează, pentru a spune astfel, "la feminin", harul care a cuprins cu câţiva ani înainte comunitatea din Assisi prin convertirea lui Francisc, fiul lui Pietro di Bernardone. Cum s-a întâmplat cu sf. Francisc, şi în decizia Clarei era cuprins germenul unei noi fraternităţi, Ordinul Clarian care, devenit un pom robust, în tăcerea fecundă a mănăstirilor, "continuă să răspândească buna sămânţă a Evangheliei şi să fie în slujirea Împărăţiei lui Dumnezeu". Evenimentul de acum opt secole, continuă Sf. Părinte, "vorbeşte şi generaţiei noastre şi fascinează mai ales tinerii".

În "Testamentul" său, Clara descrie alegerea radicală pentru Cristos drept o "convertire" (cfr. FF 2825). "Istoria convertirii Clarei", spune papa Benedict, "este legată de sărbătoarea liturgică a Duminicii Floriilor" (cfr. Legenda Sanctae Clarae virginis, 7: FF 3168). Trecuseră aproximativ şase ani de când "tânărul Francisc luase calea sfinţeniei. În cuvintele Crucifixului de la "Sf. Damian" – "Mergi, Francisc, repară casa mea!" – şi în îmbrăţişarea bolnavilor de lepră, chip suferind al lui Cristos, îşi găsise propria vocaţie (Vita Seconda, 12: FF 597). Decizia lui Francisc a trezit nedumerire în oraş. Primii ani din noua sa viaţă au fost marcaţi de greutăţi, amărăciuni şi neînţelegeri. Dar mulţi au rămas pe gânduri.

Şi tânăra Clara, pe atunci adolescentă, a fost atinsă de acea mărturie. Înzestrată cu o fină sensibilitate religioasă, a fost cucerită de 'cotitura' existenţială a celui care a fost 'regele sărbătorilor'. A dorit să-l întâlnească şi a vrut să devină părtaşă la iubirea lui arzătoare faţă de Cristos (cfr. Vita Sanctae Clarae Virginis, 5: FF 3164). Sf. Francisc însuşi a prorocit drumul primei sale fiice spirituale şi a consurorilor ei. În timp ce reconstruia biserica de la "Sf. Damian", unde Crucifixul îi vorbise, Francisc a anunţat că acolo vor veni să locuiască femei care să-l preamărească pe Dumnezeu prin viaţa lor sfântă (cfr FF 2826; cfr Tommaso da Celano, Vita seconda, 13: FF 599). Ochii pătrunzători ai acelui Crucifix, care l-au fascinat pe Francisc, au devenit 'oglinda' Clarei: "Uită-te în fiecare zi în această oglindă, regină şi mireasă a lui Isus Cristos – era îndemnul lui Francisc – în ea vei scruta în continuu chipul tău" (FF 2902).

"În anii în care se întâlnea cu Francisc pentru a învăţa de la el calea către Dumnezeu, Clara era o fată atrăgătoare. Sărăcuţul din Assisi i-a arătat o frumuseţe mai mare, care nu se măsoară în oglinda vanităţii dar se măreşte într-o viaţă de autentică iubire, pe urmele lui Cristos cel răstignit. Dumnezeu este adevărata frumuseţe! Inima Clarei s-a luminat în această splendoare şi aceasta i-a dat curajul de a lăsa să i se taie şuviţele de păr şi să înceapă o viaţă de pocăinţă. Pentru ea, ca şi pentru Francisc, această decizie a fost marcată de multe greutăţi. Dacă unele rude n-au întârziat să o înţeleagă, ba chiar mama Ortolana şi două surori au urmat-o în alegerea ei de viaţă, alţii au reacţionat cu violenţă. Fuga ei de acasă, în noaptea dintre Duminica Floriilor şi Lunea Săptămânii Sfinte, are trăsături de aventură. În zilele următoare a fost urmărită la locurile în care Francisc i-a pregătit refugiu şi s-au dovedit zadarnice încercările, chiar şi cu forţa, de a o face să-şi schimbe hotărârea".

În această luptă, Clara a primit şi "sprijinul patern al episcopului Guido". "Fără sprijinul episcopului", notează Benedict XVI, "cu greu s-ar fi împlinit planul pregătit de Francisc şi pus în practică de Clara, fie în consacrarea de sine, pe care aceasta a făcut-o la biserica Porţiuncula în prezenţa lui Francisc şi a fraţilor săi, fie în ospitalitatea pe care o primise în zilele următoare la mănăstirea "San Paolo delle Abbadesse" şi la comunitatea "Sant'Angelo in Panzo", înainte de a merge în cele din urmă la "Sfântul Damian".

Parcursul Clarei, ca şi cel al lui Francisc, vădeşte astfel o trăsătură eclezială deosebită: aici se întâlnesc "un păstor iluminat şi doi fii ai Bisericii care se încredinţează discernământului său. Instituţia şi carisma interacţionează în mod splendid. Iubirea şi ascultarea faţă de Biserică, atât de remarcate în spiritualitatea franciscano-clariană, îşi adâncesc rădăcinile în această frumoasă experienţă a comunităţii creştine din Assisi, care nu doar a născut la credinţă pe Francisc şi 'copăcelul' său, dar i-a şi condus de mână pe calea sfinţeniei".

(...) În semnificaţia sa profundă, continuă Mesajul papei Benedict, "convertirea" Clarei este o "convertire la iubire". "Ea nu va mai avea veşmintele rafinate ale nobilimii din Assisi, ci eleganţa unui suflet care se consumă în preamărirea lui Dumnezeu şi în dăruirea de sine. În spaţiul strâmt al mănăstirii "Sf. Damian", la şcoala lui Isus-Euharistie contemplat cu afecţiune, se vor forma zi după zi trăsăturile unei fraternităţi călăuzite de iubirea de Dumnezeu şi rugăciune, de amabilitate şi slujire. În acest context de credinţă adâncă şi mare umanitate Clara devine interpretă sigură a idealului franciscan, implorând acel 'privilegiu' al sărăciei, adică renunţarea de a poseda bunuri chiar şi la nivel comunitar, care l-a lăsat mult timp în nedumerire pe Suveranul Pontif, care în cele din urmă s-a resemnat la eroismul sfinţeniei sale".

"Cum să nu fie propusă Clara, asemeni lui Francisc, în atenţia tinerilor de astăzi? Timpul care ne separă de parcursul acestor doi sfinţi nu le-a ştirbit fascinaţia. Dimpotrivă, se poate vedea actualitatea lor în raport cu iluziile şi dezamăgirile care deseori marchează actuala condiţie a tinerilor. Nici un timp nu i-a făcut pe tineri să viseze atât de mult, cu mii de atracţii ale unei vieţi în care totul pare posibil şi permis. Şi totuşi, câtă insatisfacţie este prezentă, de câte ori căutarea fericirii, a realizării, ajunge să meargă pe drumuri care duc la paradisuri artificiale, precum drogurile şi senzualitatea fără frâu! Şi situaţia actuală cu greutăţi în a găsi un loc de muncă demn şi de a forma o familie unită şi fericită, adaugă alţi nori la orizont. Nu lipsesc însă tineri care, şi în zilele noastre, răspund la invitaţia de a se încredinţa lui Cristos şi de a înfrunta cu curaj, responsabilitate şi speranţă drumul vieţii, inclusiv prin decizia de a lăsa toate pentru a-l urma pe El, în slujirea Lui şi a Fraţilor. Istoria Clarei, împreună cu cea a lui Francisc, este o invitaţie de a reflecta la sensul existenţei şi de a căuta în Dumnezeu secretul bucuriei adevărate. Este o dovadă concretă că cine împlineşte voinţa Domnului şi se încredinţează Lui, nu numai că nu pierde nimic, dar găseşte adevărata comoară care dă sens la toate".

Fie ca această reflecţie, încheie Benedict XVI mesajul său, să ajute la o tot mai bună cunoaştere a acestor două chipuri luminoase de pe firmamentul Bisericii!

Aici, pe scurt, serviciul audio: