Părintele Federico Lombardi: prezenţa concretă a Papei în Cuba, dătătoare de noi speranţe şi vitalitate pentru Biserică

(RV – 29 martie 2012) Colocviul dintre Sfântul Părinte şi Fidel Castro – a spus directorul Sălii Vaticane de Presă, părintele Federico Lombardi – a fost foarte intens şi însufleţit. Fostul lider cubanez era foarte interesat să cunoască gândirea lui Benedict al XVI-lea privind marile teme de actualitate. Un Fidel Castro reflexiv şi atent, îl descrie părintele Lombardi întervievat de trimisul noastru în Cuba, Luca Collodi:

• „Nemaiavând responsabilităţi de tip politic, Fidel Castro dorea mult să-l întâlnească pe Sfântul Părinte pentru a-i pune diferite întrebări, unele privind Biserica şi slujirea Sfântului Părinte, iar altele referitoare în general la situaţia umanităţii de azi: problematicele sale, dificultăţile pe care le are ştiinţa în a da umanităţii răspunsurile aşteptate, problemele dialogului interreligios, căile prin care omul poate afla soluţii la marile sale întrebări. Desigur, Sfântul Părinte i-a răspuns din perspectiva sa, a contribuţiei pe care o poate da viziunea religioasă (a omului şi a lumii) în aflarea luminii, orientărilor, fundamentelor, în căutarea căilor, soluţiilor…”.

Despre aprecierea exprimată de Fidel Castro privind ridicarea la cinstea altarelor a Maicii Tereza şi a papei Ioan Paul al II-lea, părintele Federico Lombardi a spus că fostul lider cubanez i-a cunoscut şi întâlnit personal pe cei doi Fericiţi, faţă de care nutreşte mare stimă şi admiraţie.

Făcând o sinteză a călătoriilor apostolice în Cuba, cea a papei Benedict al XVI-lea şi cea a lui Ioan Paul al II-lea, de acum 14 ani, directorul Sălii Vaticane de Presă a spus:
• „Scopul celor două vizite este încurajarea Bisericii, darea unei noi vitalităţi şi speranţe comunităţii catolice, astfel încât aceasta să-şi poate aduce contribuţia pentru binele comun al întregului popor, iar prezenţa concretă a Papei ajută foarte mult în realizarea acestei intenţii.
În acest context intră şi cererile făcute de Sfântul Părinte autorităţilor cubaneze privind spaţii noi, mai ample, pentru libertatea religioasă, înţeleasă ca mărturie deplină a vieţii Bisericii în diferite domenii: educativ, caritativ, contribuţie de care poate beneficia întreaga societate”.