2012-03-28 13:10:29

Havana. Papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea cu preşedintele cubanez Raúl Castro: Vinerea Sfântă să devină sărbătoare în Cuba


(RV - 28 martie 2011) Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit marţi seară, 27 martie, la Palatul Revoluţiei din Havana, cu preşedintele cubanez Raúl Castro. Biserica Catolică a relansat acţiunea socială pe care o desfăşoară în ţară şi se propune ca interlocutor privilegiat, oferind cooperare pe calea schimbărilor. La terminarea întâlnirii care a durat peste 45 de minute, a avut loc schimbul de daruri. Preşedintele Castro a dăruit Papei o reproducere de bronz a Fecioarei Maria de la Cobre. Pontiful a răspuns dăruindu-i un facsimil cu Geographia lui Ptolomeu din secolul al cincisprezecelea.

De la Havana, trimisul nostru special Luca Collodi:
• Benedict al XVI-lea şi Raúl Castro s-au întâlnit la Havana, marţi seară 27 martie, în Palatul Revoluţiei, sediul Comitetului Central al Partidului Comunist. A fost o convorbire "lungă, cordială şi senină”, a spus purtătorul de cuvânt vatican părintele Federico Lombardi, asupra temelor despre starea poporului cubanez, "inclusiv aspecte de natură umanitară", precum şi asupra aşteptărilor din partea Bisericii în slujba binelui comun. Papa a făcut, de asemenea, o cerere foarte specifică, care este aceea a zilei de sărbătoare pentru Vinerea Mare, sau Vinerea Sfântă, aşa cu Papa Ioan Paul al II-lea ceruse în timpul călătoriei apostolice din1998, ca Naşterea Domnului - Crăciunul să fie recunosctă ca sărbătoare şi în Cuba.

În aceste zile, sunt multe ocaziile în care Papa şi Castro şi-au exprimat gândurile în materie religioasă şi socială. Benedict al XVI-lea a salutat schimbările care au loc în Cuba. A oferit colaborare, dar a cerut realizarea de progrese în relaţia dintre Biserică şi Stat. "Când Dumnezeu este exclus", a amintit Pontiful la Liturghia pentru aniversarea a celor 400 de ani de la găsirea imaginii Fecioarei Carităţii, lumea devine un loc neospitalier pentru oameni. Nu a omis să se pronunţe pentru apărarea "familiei bazate pe căsătorie", nici promisiunea de "a purta în inimă preocupările tuturor cubanezilor, între care deţinuţii şi familiile lor". În timpul zborului în Mexic, Papa definise socialismul "o ideologie care nu mai răspunde la realitate".

Raúl Castro, subliniind "relaţiile bune" cu Sfântul Scaun, a criticat politica SUA faţă de Cuba. "Cea mai puternică naţiune pe care istoria a cunoscut-o vreodată, a încercat fără să reuşească să ia libertatea poporului cubanez", a subliniat preşedintele cubanez, amintind embargoul economic şi financiar impus ţării în urmă cu decenii de Statele Unite ale Americii.

Înainte de a părăsi Santiago, marţi după-amiază 27 martie, Papa s-a recules în rugăciune în sanctuarul din El Cobre, loc simbol al catolicismului cubanez, încredinţând viitorul ţării Fecioarei Maria a Carităţii pentru ca să înainteze pe drumul de reînnoire şi de speranţă":
• Am rugat-o pe Fecioara Maria şi pentru nevoile celor care suferă, ale celor care sunt lipsiţi de libertate, departe de persoanele dragi sau trăiesc momente grave de dificultate. Am pus, în acelaşi timp, în Inima ei Neprihănită tinerii, pentru ca să fie prieteni adevăraţi ai lui Cristos şi să nu cedeze la propunerile care lasă tristeţe în urma lor.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3
rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.