2012-03-27 15:45:02

Slovenia: Episcopii îşi exprimă satisfacţia pentru respingerea noului Cod al Familiei


(RV – 27 martie 2012) „Salutăm decizia electorilor care au votat împotriva legii privind familia”, au comentat episcopii sloveni rezultatul referendumului desfăşurat duminică, prin care a fost respins noul Cod al Familiei.
Circa 55% dintre votanţi s-au exprimat împotriva normativei care prevedea lărgirea unor drepturi pentru cuplurile homosexuale. Noul Cod conţinea de asemenea o serie de normative privind uniunile de fapt.

Legea, votată anul trecut de precedentul parlament de la Ljubljana a fost blocată de organizaţii şi asociaţii care au adunat semnăturile necesare pentru instituirea referendumului.

Într-o notă difuzată de mons. Anton Stres, arhiepiscop mitropolit de Ljubljana şi preşedinte al Conferinţei Episcopale din Slovenia, se spune că episcopatul sloven mulţumeşte „tuturor acelora care s-au implicat personal pentru atingerea acestui scop, ajutându-i pe electori să recunoască rolul de neînlocuit al familiei în viaţa noastră. Dar Biserica Catolică din Slovenia atrage încă o dată atenţia asupra faptului că „valorile familiei nu sunt asigurate prin rezultatele referendumului, şi că este necesar ca acestea să fie trăite zi de zi în relaţiile interpersoanle”.

„Familia în care copiii pot creşte cu ajutorul educaţiei materne şi paterne, rămâne aşadar legământul nostru şi de aceea ne vom angaja şi în viitor”.







All the contents on this site are copyrighted ©.