Discursul lui Benedict al XVI-lea rostit la sosirea pe aeroportul din Santiago de Cuba (text integral)

(RV - 27 martie 2012) "Vin în Cuba ca pelerin al carităţii, pentru a-i întări pe fraţii mei în credinţă şi a-i încuraja în speranţa care se naşte din prezenţa iubirii lui Dumnezeu în vieţile noastre".
Ceremonia sosirii lui Benedict al XVI-lea pe aeroportul internaţional de la Santiago de Cuba, luni 26 martie, ora 14.00, 22.00, ora Bucureştiului. După 4 ore de zbor cu o aeronavă Alitalia, Suveranul Pontif a fost primit la scara anterioară a avionului de preşedintele Cubei, Raúl Modesto Castro Ruz, de arhiepiscopul de Santiago de Cuba, mons. Dionisio Guillermo García Ibañez, alte personalităţi religioase şi politice, alături de un grup de credincioşi. Discursul preşedintelui a fost urmat de discursul Papei. La încheierea ceremoniei, Benedict XVI s-a îndreptat spre sediul Arhiepiscopiei din Santiago de Cuba, pe o distanţă de 10 km.

Textul discursului Papei în versiunea noastră de lucru:

Domnule Preşedinte,
Domnilor Cardinali şi Fraţi întru Episcopat,
Distinse autorităţi,
Membri ai corpului diplomatic,
Doamnelor şi domnilor,
Dragi prieteni cubanezi,
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru primirea dumneavoastră şi pentru cuvintele dumneavoastră de bun venit, cu care aţi voit să transmiteţi şi sentimentele de respect din partea guvernului şi a poporului cubanez faţă de Succesorul lui Petru. Salut autorităţile care ne însoţesc, precum şi membrii corpului diplomatic prezenţi aici. Adresez un salut cordial arhiepiscopului de Santiago de Cuba şi preşedinte al Conferinţei Episcopale, mons. Dionisio Guillermo García Ibáñez, arhiepiscopului de Havana, domnul cardinal Jaime Ortega y Alamino, şi celorlalţi fraţi episcopi din Cuba, cărora le manifest toată apropierea mea spirituală. În sfârşit, salut cu toată afecţiunea inimii mele pe credincioşii Bisericii catolice din Cuba, pe dragii locuitori ai acestei frumoase insule şi pe toţi cubanezii, acolo unde se află. Vă ţin mereu foarte prezenţi în inima mea şi în rugăciunea mea şi încă şi mai mult încă în zilele în care se apropie momentul atât de mult dorit de a vă vizita şi care, graţie bunătăţii divine, am putut să-l realizez.

Venind între voi, nu pot neglijeza amintirea vizitei istorice în Cuba a predecesorului meu, Fericitul Ioan Paul al II-lea, care a lăsat o urmă de neşters în sufletul cubanezilor. Pentru mulţi, credincişi sau nu, exemplul său şi învăţăturile sale constituie o călăuză luminoasă care îi orientează fie în viaţa personală fie în realizarea publică a slujirii binelui comun al naţiunii. De fapt, trecerea sa prin insulă a fost ca o dulce adiere de aer proaspăt care a dat nouă vigoare Bisericii din Cuba, trezind în mulţi o conştiinţă reînnoită despre importanţa credinţei, încurajând să deschidă inimile lui Cristos şi, în acelaşi timp, a luminat speranţa şi a stimulat dorinţa de a lucra cu îndrăzneală pentru un viitor mai bun. Unul din roadele importante ale acelei vizite a fost inaugurarea unei noi faze în relaţiile dintre Biserică şi Statul cubanez, cu un spirit de mai mare colaborare şi încredere, chiar dacă încă rămân multe aspecte în care se poate şi trebuie să se înainteze, în special cât priveşte contribuţia de care nu se poate face abstracţie pe care religia este chemată să o desfăşoare în domeniul public al societăţii.

Sunt profund fericit să mă unesc la bucuria voastră motivată de celebrarea celui de-al patru sutelea aniversar al descoperirii imaginii binecuvântate a Fecioarei Carităţii de la Cobre. Figura sa singulară a fost, încă de la început, foarte prezentă fie în viaţa personală a cubanezilor fie în marile evenimente ale ţării, în mod special în timpul independenţei sale, fiind venerată de toţi ca adevărată mamă a poporului cubanez. Devoţiunea faţă de la Virgen Mambisa a susţinut credinţa şi a încurajat apărarea şi promovarea a ceea ce face demnă condiţia umană şi drepturile sale fundamentale, şi continuă să o facă şi astăzi cu mai multă forţă, dând astfel mărturie vizibilă despre rodnicia predicării Evangheliei în aceste ţinuturi şi despre rădăcinile creştine prfunde care dau viaţă celei mai intime identităţi a sufletului cubanez. Mergând pe urma atâtor pelerini în decursul acestor secole, doresc şi eu să merg la "El Cobre" ca să mă prostern la picioarele Maicii lui Dumnezeu, spre a-i mulţumi pentru intervenţiile sale în favoarea tuturor fiilor săi cubanezi şi a cere mijlocirea sa, pentru ca să conducă parcursurile acestei iubite naţiuni pe cărările dreptăţii, ale păcii, ale libertăţii şi ale reconcilierii.

Vin în Cuba ca pelerin al carităţii, pentru a-i întări pe fraţii mei în credinţă şi a-i încuraja în speranţa care se naşte din prezenţa iubirii lui Dumnezeu în vieţile noastre. Port în inima mea aspiraţiile juste şi dorinţele legitime ale tuturor cubanezilor, oriunde s-ar afla, suferinţele şi bucuriile lor, preocupările şi năzuinţele lor cele mai nobile, în special ale tinerilor şi ale bătrânilor, ale adolescenţilor şi ale copiilor, ale bolnavilor şi ale muncitorilor, ale deţinuţilor şi ale rudelor lor, precum şi ale celor săraci şi nevoiaşi.

Multe părţi ale lumii trăiesc astăzi un moment de deosebită dificultate economică, pe care nu puţini sunt de acord să o situeze într-o profundă criză de tip spiritual şi moral, care l-a lăsat pe om fără valori şi lipsit de apărare în faţa ambiţiei şi a egoismului anumitor puteri care nu ţin cont de binele autentic al persoanelor şi al familiilor. Nu se poate continua îndelung în aceeaşi direcţie culturală şi morală care a provocat situaţia dureroasă pe care atât de mulţi o experimentează. Dimpotrivă, adevăratul progres are nevoie de o etică ce situează în centru persoana umană şi ţine cont de exigenţele sale cele mai autentice, în mod special de dimensiunea sa spirituală şi religioasă. Pentru aceasta, în inima şi în mintea multora îşi face drum tot mai mult certitudinea că regenerarea societăţilor şi a lumii cere oameni drepţi şi cu convingeri morale ferme şi înalte valori de fond care să nu fie manipulabile de interese limitate şi care să răspundă la natura imutabilă şi transcendentă a fiinţei umane.

Dragi prieteni, sunt convins că, în acest moment aşa de important al istoriei sale, Cuba priveşte deja la ziua de mâine şi pentru aceasta se străduieşte să-şi reînnoiască şi să-şi lărgească orizonturile; la aceasta va coopera acel imens patrimoniu de valori spirituale şi morale care au plăsmuit identitatea sa cea mai genuină şi care se află sculptate în opera şi în viaţa multor părinţi însemnaţi ai patriei, cum ar fi Fericitul José Olallo y Valdés, Slujitorul lui Dumnezeu Félix Varela sau renumitul José Martí. Biserica, la rândul său, a ştiut să contribuie cu angajare la promovarea acestor valori prin misiunea sa pastorală generoasă şi neobosită şi îşi reînnoieşte propunerile de a continua să lucreze fără răgaz pentru a-i sluji mai bine pe toţi cubanezii.

Îl rog pe Domnul ca să binecuvânteze din belşug această ţară şi pe fiii săi, îndeosebi pe cei care se simt defavorizaţi, pe cei marginalizaţi şi pe cei care suferă în trup şi în spirit, pentru ca, prin mijlocirea Stăpânei Noastre a Carităţii de la Cobre, să dea tuturor un viitor plin de speranţă, de solidaritate şi de înţelegere. Multe mulţumiri.

rv/A. Lucaci