2012-03-26 16:00:25

Sanctuarul naţional „Virgen de la Caridad” din El Cobre, locul de pelerinaj cel mai cunoscut şi iubit din Cuba


(RV – 26 martie 2012) Benedict al XVI-lea va merge marţi, 27 martie, la Sanctuarul naţional cubanez „Virgen de la Caridad”, din El Cobre, în cadrul celei de a doua etape a călătoriei apostolice internaţionale în Mexic şi Cuba. Sanctuarul „Virgen de la Caridad”este locul de pelerinaj cel mai cunoscut şi frecventat din Cuba, intim legat de evenimentele sociale şi politice ale ţării.

În 1606, trei pescari (din care doi de origine indios, Juan şi Rodrigo de Hoyos) şi un sclav de culoare, Juan Moreno au găsit o mică statuie din lemn a Preacuratei Fecioare Maria. Statuia plutea pe apele golfului Bahía de Nipe (în nord-estul arhipelagului). Pe statuie erau scrise cuvintele: „Sunt Fecioara Carităţii”.

Imaginea Maicii Domnului a fost dusă la mina de cupru din El Cobre, localitate unde – în 1684 – se va înălţa primul sanctuar. În 1801, în acest sanctuar a fost citit „Manifestul pentru libertatea sclavilor din minele de cupru”, gest datorat şi eforturilor în favoarea eliberării sclavilor făcute de capelanul sanctuarului, părintele Alejandro Escanio.

În 1868, Carlos de Céspedes, curajos susţinător al abolirii sclaviei şi independenţei Cubei, a mers în pelerinaj la sanctuarul „Virgen de la Caridad” din El Cobre, rugându-se în faţa imaginii sacre pentru libertatea Cubei.

Pe 12 iulie 1898, la sanctuarul din El Cobre a fost celebrată o Sfântă Liturghie de mulţumire pentru eliberarea Insulei, în prezenţa oficialilor Armatei Eliberatoare.

În data de 10 mai 1916, papa Benedict al XV-lea a proclamat-o patroană a Cubei pe Sfânta Fecioară a Carităţii de la El Cobre.

Era în ziua de 8 septembrie 1927 când se inaugura actualul sanctuar, pe 20 decembrie 1936, arhiepiscopul de Santiago de Cuba, mons. Valentín Zubizaretta, încoronând imaginea Sfintei Fecioare ca „Mamă şi Patroană a Cubei”.

În 1952, imaginea a fost dusă în pelerinaj în toată Insula, ca mesaj de credinţă şi speranţă. În 1959, Congresul Naţional Catolic avea loc sub protecţia Sfintei Fecioare a Carităţii de la Cobre, a cărei imagine a fost expusă în timpul Sfintei Liturghii în Plaza de la Revolución.

Pe 30 decembrie 1977, papa Paul al VI-lea a conferit Sanctuarului naţional „Virgen de la Caridad” din El Cobre, titlul de Bazilică Minoră. Trimisul special al papei cu acea ocazie a fost cardinalul Bernardin Gatin, pe atunci prefect al Congregaţiei pentru Episcopi.







All the contents on this site are copyrighted ©.