2012-03-25 19:36:03

Duminică: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 25 martie 2012) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- E necesar a învinge oboseala credinţei şi a recupera bucuria de a fi creştini. La Sfânta Liturghie solemnă, celebrată duminică la León, în Mexic, la ora locală 10.00, Benedict XVI a îndemnat creştinii şi toate comunităţile bisericeşti să reziste la tentaţia unei credinţe superficiale, bazată pe obişnuinţă, uneori fragmentară şi incoerentă. La 200 de ani de independenţă a Mexicului şi altor popoare latinoamericane, Suveranul Pontif aminteşte: regalitatea lui Cristos nu se bazează pe armate şi violenţă care subjugă popoarele, ci pe puterea iubirii lui Dumnezeu care cucereşte inimile.

- Papa în Mexic. Sâmbătă seară, întâlnire cu copiii în Piaţa Păcii din oraşul Guanajuato: "Fiecare dintre voi este un dar al lui Dumnezeu pentru ţara voastră şi pentru lume". „Vom continua să rămânem uniţi în rugăciune” - a spus Pontiful. „Vă invit, deci, să vă rugaţi mereu, şi acasă; astfel veţi simţi bucuria de a vorbi cu Dumnezeu în familie”. „Rugaţi-vă pentru toţi, şi pentru mine!”.

- Papa în Mexic. Duminică în programul vizitei, Sfânta Liturghie în Parcul Bicentenarului independenţei din oraşul Leόn, centrul geografic al ţării, rugăciunea „Angelus” la terminarea Liturghiei cu invocarea Fecioarei Maria de la Guadalupe, celebrarea canonică a orei Vesperelor cu episcopii din Mexic şi America Latină în catedrala oraşului; după dotarea cu o nouă instalaţie, iluminarea de la distanţă a sanctuarului „Cristos Rege” de pe muntele Cubilete”, renumit loc de pelerinaj şi simbol al luptei pentru apărarea credinţei în timpuri de persecuţie. Luni, 26 martie, în a patra zi a vizitei în Mexic, dimineaţa ceremonia de rămas bun pe aeroportul internaţional din Guanajuato şi plecarea în Cuba, a doua etapă a actualei călătorii apostolice, începând cu Santiago de Cuba, sanctuarul Feciorei Carităţii din El Cobre şi apoi Havana.

- Benedict al XVI-lea şi preşedintele mexican Felipe Calderon au afirmat necesitatea unui tratat internaţional privind comerţul cu armele mici şi armele uşoare, a căror proliferare a contribuit la criminalitatea delincvenţei organizate în jurul traficului de droguri: se citeşte într-un comunicat al preşedinţiei mexicane, în urma colocviilor, sâmbătă, la Guanajuato, dintre şeful statului şi Suveranul Pontif.

- Briefing cu presa, susţinut de pr. Lombardi, la León, aflat în suita călătoriei papale: Benedict XVI a fost şi este pentru transparenţă şi adevăr. Confirmată, întâlnirea cu victimele criminalităţii organizate şi traficului de droguri. Exclusă, în schimb, eventualitatea unei întâlniri, în Cuba, cu preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, dar şi cu candidaţii la alegerile prezidenţiale din Mexic. Aproximativ un milion de persoane l-au salutat în diferite ocazii pe Sfântul Părinte în primele ore ale vizitei sale apostolice în Mexic.

- În Mexic, îmbrăţişarea populaţiei pentru Benedict al XVI-lea şi amintirea Fericitului Ioan Paul al II-lea, ale cărui vizite apostolice rămân de neşters în memoria mexicanilor.

- Mexicanii emigraţi în Statele Unite ale Americii urmăresc cu speranţă călătoria lui Benedict al XVI-lea în patria lor.

- Slovenia. Zi de referendum, duminică, privind noul Cod al Familiei, care prevede, printre altele, extinderea drepturilor pentru cuplurile de acelaşi sex, dintre care primul, adopţia copiilor. Card. Franc Rodé afirmă: o posibilă aprobare a noului Cod al Familiei ar duce la destrămarea noţiunii de familiei şi, implicit, la distrugerea unei naţiuni.

- Din actualitatea internaţională. Siria: Kofi Annan, trimis special ONU şi al Ligii Arabe, la Moscova, pentru colocvii pentru un nou plan de pace în Siria; planul de pace prevede retragerea trupelor armate din oraşe, eliberarea deţinuţilor arestaţi arbitrar şi lansarea unui proces democratic.

- Luni 26 martie, în calendarul liturgic bizantin român, Serbarea Sfântului Arhanghel Gavril; în calendarul roman sau latin, Buna Vestire, transferată anul acesta, deoarece 25 martie este a V-a Duminică din Postul Mare, şi totodată Sântul Emanuel, martir, în timpul persecuţiei lui Diocleţian, anii 284-305.








All the contents on this site are copyrighted ©.