Lucrarea Duhului Sfânt şi trecerea de la haosul păcatului la frumuseţea harului: a treia predică a pr. Cantalamessa pentru Postul Mare, despre teologia Sf. Vasile cel Mare

RV 23 mar 2012. Credinţa în dumnezeirea Duhului Sfânt şi lucrarea sa în istorie, au fost în centrul predicii de Postul Mare prezentată în capela "Redemptoris Mater" din Palatul Apostolic, vineri, în Vatican, de părintele franciscan capucin Raniero Cantalamessa. Predicatorul Casei Pontificale a continuat seria meditaţiilor despre posibila contribuţie a sfinţilor păstori din antichitatea creştină la noua evanghelizare din timpurile noastre. După sfinţii Atanaziu şi Grigore de Nazians, predica de vineri a avut la bază învăţătura Sf. Vasile cel Mare (329-379) despre Duhul Sfânt, în special, acţiunea Duhului în istoria mântuirii şi viaţa Bisericii.

Sf. Vasile nu spune nici primul şi nici ultimul cuvânt despre dumnezeirea Duhului Sfânt, a recunoscut pr. Cantalamessa. Cel care a început dezbaterea despre statutul ontologic al Duhului Sfânt a fost Sf. Atanaziu. Cu toate acestea, datorăm episcopului de Cezareea Capadociei cuvintele cheie care vor intra în crezul niceno-constantinopolitan, şi de care ne folosim şi astăzi, pentru a da glas credinţei noastre în Sfânta Treime: "Cred în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul, care de la Tatăl şi de la Fiul purcede, care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este adorat şi preamărit, şi a grăit prin proroci".

Învăţătura sa despre Duhul Sfânt este concretă, trăită şi funcţională în sensul cel mai frumos al cuvântului, şi tocmai aceste trăsături o fac să fie deosebit de actuală pentru noi astăzi. Din cauza cunoscutei chestiuni "Filioque" ("şi de la Fiul"), teologia despre Duhul Sfânt, a observat predicatorul, s-a restrâns cu timpul aproape exclusiv la problema modului de purcedere a Duhului Sfânt. Conciliul Vatican II a lansat o vastă acţiune de reînnoire în această privinţă, dar este un început care are nevoie de o continuare, pentru a pune tot mai mult în lumină lucrarea Duhului Sfânt în întreaga viaţă a poporului lui Dumnezeu.

Originea tratatului pe care Sf. Vasile îl scrie despre Duhul Sfânt este legată de rugăciunea "Slavă Tatălui", pe care episcopul de Cezareea o pronunţa în liturgie: uneori, în forma "Slavă Tatălui, prin Fiul, în Duhul Sfânt", alteori "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh". În climatul incandescent al dezbaterilor despre natura Duhului Sfânt, despre care unii afirmau că este o creatură subordonată, Sf. Vasile a scris opera teologică "Despre Duhul Sfânt" pentru a apăra, contra ereticilor (macedonieni) dumnezeirea deplină a Duhului Sfânt.

Dar aspectul care face deosebit de actuală doctrina teologică a sf. Vasile este "capacitatea lui de a pune în lumină lucrarea Duhului Sfânt în orice moment din istoria mântuirii şi în orice domeniu din viaţa Bisericii. "Duhul Sfânt este cel care face să treacă creaţia de la haos la cosmos, care face din creaţie ceva frumos, pus în ordine, curat. (…) Noi ştim că lucrarea de creaţie a lui Dumnezeu nu se limitează la clipa iniţială, cum se gândea în viziunea deistă sau mecanicistă a universului. Dumnezeu nu 'a fost' cândva ci întotdeauna 'este' creator".
"Aceasta înseamnă că Duhul Sfânt este cel care continuă să ajute universul, Biserica şi orice persoană, să treacă de la haos la cosmos, adică de la dezordine la ordine, de la confuzie la armonie, de la diformitate la frumuseţe, de la vechime la noutate. Bineînţeles, nu în mod mecanic şi dintr-o dată, ci în sensul că este la lucru şi conduce către un scop însăşi evoluţia lumii. El este cel care întotdeauna 'creează şi reînnoieşte faţa pământului' (Psalm 104,30).

De la creaţie, Sf. Vasile trece la prezentarea lucrării pe care Duhul Sfânt o împlineşte în istoria mântuirii. Contemplând prezenţa Duhului în viaţa lui Isus, episcopul Vasile a scris textele cele mai înalte din întreaga sa operă şi deschide cercetării teologice un domeniu de studiu care doar în ultimul timp a început să fie luat în considerare.

De la viaţa lui Isus, Sf. Vasile ilustrează prezenţa Duhului în Biserică: "Organizarea Bisericii", se întreabă Vasile, "nu este clar şi incontestabil lucrarea Duhului? El însuşi a dat Bisericii, spune sf. Paul, 'mai întâi apostoli, apoi profeţi, apoi învăţători…' Această ordine este organizată după diversitatea darurilor Duhului" (Sf. Vasile, Despre Duhul Sfânt, XVI, 39). În Anafora care poartă numele Sf. Vasile, pe care a patra Rugăciune Euharistică din Liturghierul Roman o urmează îndeaproape, acordă Duhului Sfânt un loc central. Ultimul cadru se referă la prezenţa Duhului Sfânt la sfârşitul timpurilor, când cei răscumpăraţi vor trece de la pregustarea darurilor sale la îndestularea fără de sfârşit, iar cei care se vor osândi, la separarea netă şi definitivă dintre suflet şi Duhul Sfânt.

Dar Sfântul Vasile, ascet şi om spiritual, îşi îndreaptă interesul şi spre lucrarea Duhului Sfânt în viaţa personală a creştinului, în special în procesul de purificare a sufletului de păcat, de iluminare şi îndumnezeire, numită, aceasta din urmă, "intimitate cu Dumnezeu" (XIX, 49). "Prin intermediul său", scrie sfântul episcop, "se înalţă inimile, cei slabi sunt luaţi de mână, cei care progresează ajung la desăvârşire. El, iluminându-i pe cei care s-au curăţat de orice pată, îi face spirituali prin comuniunea cu el. Şi după cum corpurile limpezi şi transparente, când sunt atinse de o rază, devin ele însele strălucitoare şi reflectă o altă rază, tot la fel sufletele purtătoare de Duh sunt iluminate de Duh; ele însele devin pe deplin spirituale şi răsfrâng asupra altora harul. De aici, precunoaşterea realităţilor viitoare, înţelegerea misterelor, percepţia realităţilor ascunse, împărţirea carismelor, cetăţenia cerească, dănţuirea cu îngerii, bucuria fără de sfârşit, permanenţa în Dumnezeu, asemănarea cu Dumnezeu, împlinirea dorinţelor: a deveni Dumnezeu" (IX, 23).

Nu a fost greu pentru cercetători, a continuat predicatorul, să vadă în textele Sf. Vasile urme de imagini şi concepte din filosofia timpului. Cu toate acestea, trebuie ţinut cont de fondul biblic şi în special paulin. "La baza a toate, Vasile nu pune acţiunea omului, contemplaţia, ci acţiunea lui Dumnezeu şi imitarea lui Cristos. Suntem la antipodul viziunii (filosofului) Plotin şi a oricărei filosofii. Totul începe, pentru el, cu Botezul care este o nouă naştere. Actul decisiv nu este la sfârşitul ci la începutul drumului".

Referitor la necesitatea purificării sufletului, de importanţă decisivă pentru viaţa creştină, predicatorul Casei Pontificale a subliniat că schema de fond a Sf. Vasile aparţine de fapt Sfântului Paul, care vorbeşte despre purificarea radicală de păcat săvârşită în apa Botezului (Romani 6) şi lupta neîntreruptă a creştinului împotriva dorinţelor trupeşti (Romani 8).

Purificare şi sfinţenia pot fi, şi au fost, comparate cu arta sculpturii, care, spunea Leonardo da Vinci, înseamnă "arta de a înlătura". Şi în acest caz trebuie înlăturat ceva: "pentru creştin nu este vorba de a ajunge la o frumuseţe abstractă, de a construi o statuie frumoasă, ci de a readuce la lumină şi de a face tot mai strălucitor chipul lui Dumnezeu pe care păcatul tinde în continuu să-l acopere". "Se spune că într-o zi Michelangelo, plimbându-se într-o curte la Florenţa, a văzut un bloc de marmură brută acoperit de praf şi noroi. S-a oprit dintr-o dată să-l vadă mai bine. Apoi, ca şi cum ar fi fost luminat de un fulger neaşteptat, a spus celor din jur: 'În această masă de piatră este ascuns un înger: vreau să-l scot la lumină!' Şi a început să lucreze cu dalta pentru a-i da formă îngerului pe care-l întrevăzuse. La fel este şi pentru noi", a reluat predicatorul. "Noi suntem încă blocuri de piatră brută, având pe noi atâta 'pământ' şi atâtea bucăţi inutile. Dumnezeu Tatăl priveşte la noi şi spune: 'În această bucată de piatră este ascuns chipul Fiului meu. Vreau să-l scot la lumină, ca să strălucească pentru totdeauna alături de mine în ceruri".

Pentru a face acest lucru, a continuat pr. Cantalamessa, Dumnezeu foloseşte 'dalta' Crucii şi ne curăţă de ramurile uscate (cfr. Ioan 15,2). Cei mai generoşi, nu doar că suportă loviturile de daltă care vin din afară, dar colaborează cu dragă inimă, atât cât le este posibil, impunându-şi mici sau mari mortificaţii voluntare şi punând stăpânire pe propria voinţă învechită.

Postul Mare este un timp privilegiat de redescoperire a lucrării Duhul Sfânt în omenire, în Biserică şi viaţa spirituală a fiecăruia dintre noi. El este nu numai rodul purificării dar şi cel care o face posibilă; el stă nu numai la capătul drumului dar şi la începtul său. În tradiţia latină există o rugăciune foarte cunoscută care cuprinde trăsăturile învăţăturii despre Duhul Sfânt a sf. Vasile: este imnul "Veni, Creator Spiritus", "Vino, Duhule Preasfânt!". Să-l invocăm cât mai des, cerându-i să sprijine lumea noastră şi sufletul nostru în trecerea lentă şi anevoioasă de la haos la cosmos, de la împrăştiere la unitate, de la urâciunea păcatului la frumuseţea harului".

Aici, serviciul audio: